Transcriere conferinţă de presă susţinută de preşedintele PNL, Crin Antonescu, la finalul şedinţei BPC
5 ianuarie 2011
Partidul Naţional Liberal începe acest an politic cu convingerea că este de datoria noastră, aşa cum spuneam şi la sfârşitul anului trecut, să facem cât mai mult şi cât mai repede pentru ca situaţia politică, economică, socială a României să se schimbe. Promisiunile actualei puteri nu mai pot păcăli pe nimeni, nu mai pot genera nici speranţe şi nici încredere şi, astăzi, aşteptările celor mai mulţi dintre români se îndreaptă, nu către putere, cum ar fi normal, ci către opoziţie în speranţa unei schimbări, unei schimbări majore, unei schimbări substanţiale, unei schimbări care să redea României şi românilor măcar speranţa că se poate reveni la normalitate, la democraţie deplină, la prosperitate.
Cum spuneam şi la sfârşitul anului trecut, Partidul Naţional Liberal este decis să acţioneze, pe cât îi stă în putinţă, pentru ca actuala opoziţie să-şi asume responsabilitatea de a se tranforma în putere. România are nevoie de o adevărată revoluţie, pe cale democratică, pe cale parlamentară, şi are nevoie să schimbe cât mai repede preşedintele, guvernul şi majoritatea parlamentară.
Începem anul printr-un act politic important, printr-un pas către construirea unei alternative de putere, în sensul celor pe care le-am evocat mai înainte, şi, astăzi, Biroul Politic Central al Partdului Naţional Liberal a votat în unanimitate, un vot consultativ pentru că nu are putere de decizie deocamdată, constituirea Alianţei de Centru-Dreapta, aşa se va numi ea, o alianţă între Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator.
De asemenea, a decis convocarea Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional Liberal pentru ziua de luni, 10 ianuarie, la orele 11.00, Delegaţie Permanentă care, conform statutului nostru, are îndrituirea de a consacra astfel de alianţe. Propunerea cu care noi vom merge în Delegaţia Permanentă este de a valida, de a constitui şi această alianţă politică şi electorală şi trebuie, în legătură cu asta, să spun două lucruri:
Este o alianţă care se constituie, înainte de toate, pe baze programatice şi doctrinare. Sigur că prima întrebare care, probabil, vine oricărui analist sau observator al scenei politice în minte este de ce Partidul Conservator, care făcea parte dintr-o alianţă cu PSD-ul de ani buni, vine astăzi într-o alianţă cu Partidul Naţional Liberal. Răspunsul este unul de natură doctrinară, unul de compatibilitate doctrinară, de compatibilitate ideologică şi de aceea această alianţă PNL – PC va purta numele Alianţa de Centru-Dreapta.
Al doilea lucru pe care vreau să-l precizez foarte, foarte limpede este că e un pas către o construcţie mai largă, atât în viziunea noastră, cât şi în cea a Partidului Conservator. Nu este nicidecum un gest de ostilitate faţă de Partidul Social Democrat, dimpotrivă, Partidul Social Democrat este vizat de această alianţă care se va constitui, de noi, de Partidul Conservator ca potenţial principal partener în construirea unei alianţe mai largi, unei alianţe majore, unei construcţii politice majore, care să încerce, aşa cum spuneam, schimbarea radicală a raportului de forţe şi a puterii din România.
Am spus-o şi la sfârşitul anului trecut, la capătul unui an în care preşedintele Traian Băsescu, Guvernul Emil Boc, majoritatea în frunte cu Partidul Democrat Liberal şi-au bătut joc de această ţară, i-au compromis economia, i-au compromis instituţiile, i-au compromis speranţa, este obligaţia noastră, a noastră, a celor din PSD, a celor din Partidul Conservator să facem ceva. Şi, în sensul acesta, încă o dată o spun, relaţiile dintre mine şi Victor Ponta, preşedintele Partidului Social Democrat, dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Social Democrat sunt relaţii normale, sunt relaţii care nu au niciun element care să împiedice o construcţie majoră şi decisivă pentru soarta politicii româneşti. Nu ne putem permite faţă de alegătorii noştri, nu ne putem permite faţă de milioane de români să aşteptăm în calcule electorale anul 2012. Este nevoie să facem tot ce putem împreună pentru că numai aşa putem, în cursul acestui an şi cât mai devreme.
În sensul acesta, sigur că alianţa o dată constituită, probabil la începutul săptămânii viitoare, după cum v-am descris calendarul, va începe imediat discuţii cu Partidul Social Democrat pentru a putea examina posibilităţile concrete de constituire de construcţii politice majore, care să fie după modelul unei mari coaliţii, stânga-dreapta, unei coaliţii care să aibă în vedere un proiect politic major pentru România pe o durată de câţiva ani şi, sigur, despre aceste lucruri vom discuta la momentul potrivit.
Aş vrea, în fine, să fac o precizare la fel de categorică şi anume că informaţii apărute într-un cotidian central, cred Evenimentul Zilei, nu are importanţă, privitoare la negocieri care s-ar fi dus între secretarul general al Partidului Naţional Liberal, domnul Radu Stroe, şi secretarul general al PSD, omologul său, domnul Liviu Dragnea, informaţiile respective nu au nici cel mai mic temei. Deci, nu s-a purtat niciun fel de discuţie privitoare la candidaturi comune, la împărţiri de zone de influenţe, la unde-i Ardealul şi unde-i Moldova şi Ţara Romnească, absolut deloc şi trebuie să dezmint acest lucru. Sigur, încă o dată o spun, sper să ajungem la discuţii de felul acesta, nu în sensul împărţirii ţării, ci în sensul unei construcţii politice foarte concrete, dar informaţia potrivit căreia s-ar fi discutat deja aceste lucruri nu are, din păcate, pentru cei care au lansat-o sau pentru sursele lor niciun fel de temei.
Dacă sunt întrebări, vă stau la dispoziţie.
Întrebări mass-media
Jurnalist: Când vedeţi dumneavoastră această alipire a PSD şi d ce depinde ea în acest moment?
Crin Antonescu: Nu e vorba de vreo alipire. Dacă vorbim de o mare coaliţie, ea nu se face prin alipirea cuiva la altcineva, ea se face prin reunirea forţelor majore politice actuale din opoziţie, de stânga şi de dreapta, şi eu cred că e cu atât mai bine cu cât e mai repede. Sigur că aşa ceva durează. Sigur că aşa ceva înseamnă paşi temeinici, aşezaţi. Nu e o construcţie uşoară, dar eu cred că trebuie să ne grăbim. N-am în sensul acesta dubii în legătură cu faptul că şi cei din PSD sunt conştienţi de necesitatea unei asemenea construcţii şi de urgenţa ei şi rămâne, văzând şi făcând, să vedem cât durează. Eu cred că până la data, să zicem, tradiţională de despărţire a anotimpurilor, până la 1 martie aşa ceva se poate constitui. Nu pot să spun că asta va fi data, dar cred, repet, şi intenţionez, împreună cu colegii mei, să pornim la aceste discuţii cât mai repede. Ele durează, dar dacă suntem foarte aplicaţi şi vrem să facem aceste lucruri, putem, cred, în acest interval să finalizăm ceva.
Jurnalist: De ce nu s-a parafat această înţelegere simultan cu PSD şi cu PC? Care au fost impedimentele?
Crin Antonescu: Nu s-a pus această problemă. O alianţă cu Partidul Conservator, pornind, repet, de la o compatibilitate doctrinară şi de la un tip de experienţă şi de colaborare în decursul vremii, chiar dacă n-am fost într-o alianţă, este mult mai uşor de făcut. În sensul acesta, e vorba, o să vedeţi luni, dacă acest lucru va fi hotărât, o să vedeţi şi conţinutul protocolului, e un protocol destul de amănunţit, e un protocol construit pe pe bază de respect şi încredere reciproce şi care s-a putut face mult mai repede decât se poate face ceva similar cu Partidul Social Democrat, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să facem paşii care sunt posibili cât mai repede.
Jurnalist: Spuneţi-ne cum va funcţiona alianţa mare în perspectiva tuturor alegerilor care vor urma?
Crin Antonescu: Nu v-am vorbit deocamdată de o alianţă mare. Eu v-am vorbit despre un deziderat şi despre o disponibilitate. Ea poate funcţiona foarte bine ca alianţă electorală şi este, probabil, mijlocul de presiune cel mai eficient.
Jurnalist: Astăzi, şeful statului spunea că îi asumă întreaga răspundere politică pentru întârzierea aderării României la spaţiul Schengen. Cum comentaţi această declaraţie?
Crin Antonescu: Să demisioneze dacă îşi asumă cu adevărat ceva. Cred că este o declaraţie corectă, în sensul că răspunderea, în principal, îi aparţine domniei sale, care este conducătorul oficial şi constituţional al politicii externe româneşti.
Jurnalist: În trecut, Partidul Naţional Liberal comenta trecutul lui Dan Voiculescu. Cum de aţi ajuns să faceţi o alianţă în condiţiile în care nu eraţi de acord cu trecutul domnului Voiculescu?
Crin Antonescu: Eu nu sunt de acord cu prezentul României şi răspunderea mea ca lider politic şi a Partidului Naţional Liberal este faţă de prezentul României. Nu de trecutul fiecăruia dintre noi, care, în atâtea şi atâtea cazuri, aproape fără excepţie, poate fi discutat. A rămâne în capcana pe care ne-o tot întind partizanii propagantistici ai domnului Băsescu, conform căreia vai de mine se întorc Brătienii în mormânt dacă noi depunem o moţiune împreună cu PSD. E întoarce şi Duca, au pomenit ei numele, în mormânt dacă noi facem o alianţă cu Dan Voiculescu. Dar nu se întorc Brătienii în mormânt în momentul în care Traian Băsescu face ce face în ţara asta. Nu se întorc Brătienii în mormânt în momentul în care România a ajuns batjocorită la nivelul Uniunii Europene mai rău decât atunci când era ţară aspirantă. Nu se mai întorc Brătienii în mormânt după părerea acestor domni. Obligaţia mea este să fac ceea ce trebuie şi pot face în raport cu prezentul României. Ori prezentul României înseamnă sărăcirea acestei ţări, lipsa ei de speranţă, înjosirea şi marginalizarea ei pe plan internaţional, iar astea le face actuala putere, nu Dan Voiculescu şi nici măcar PSD-ul.
Jurnalist: În perspectiva alegerilor, aţi convenit cumva ce număr de parlamentari ar reveni PC-ului?
Crin Antonescu: Noi ne-am angajat privind conţinutul acestui protocol ca un deziderat mai vechi al Partidului Conservator şi anume acela de a avea un număr suficient de parlamentari pentru a putea constitui grupuri parlamentare proprii în Cameră şi în Senat să fie îndeplinit şi vom respecta această înţelegere fără niciun fel de discuţii. Ea este formulată în conţinutul protocolului. Mi se pare o dorinţă legitimă şi perfect realizabilă.
Jurnalist: Această alianţă între PNL şi PC vizează alegerile din 2012 sau eventualele alegeri anticipate?
Crin Antonescu: Nu mai ţin exact, şi vom vedea a Delegaţia Permanentă, de altfel, pentru că astea sunt detalii, de principiu, noi am vrea să facem o alianţă care are termenul până la sfârşitul lui 2016.Deci, este o alianţă de durată, nu este o alianţă pentru alegeri anticipate sau numai până la alegerile din 2012. Este o alianţăpe fundamente solide şi de durată.
Jurnalist: Înainte de sărbători vorbeaţi şi de cooptarea UDMR-ului de partea dumneavoastră, nu în vreo alianţă. În acest moment, vreţi să îi mai atrageţi pe cei de la UDMR spre dumneavoastră?
Crin Antonescu: Da. Sigur că da. Am mai spus-o, rolul UDMR-ului poate să fie decisiv. UDMR-ul cred că este conştient, conştienţi oamenii săi care sunt oameni politici cu mare experienţă şi destulă competenţă de faptul că, în bună măsură, în mâna lor stă soarta României. Şi dacă în 2010 a existat, să spunem, prezumţia de bună-credinţă din partea domniilor lor pentru guvernul Boc, aşteptarea, încrederea în promisiunile pe care domnul Boc le-a făcut şi, sigur, cei din UDMR, ca parte a guvernului şi a majorităţii, ar trebui să le asume şi ei. La începutul lui 2011 nu mai există pentru nişte oamenii atât de maturi politic această iluzie şi UDMR-ul se află în faţa unei decizii majore, are ţine de responsabilitatea faţă de România, ţara în care fac politică şi care guvernează, faţă de electoratul românesc, faţă de electoratul maghiar din România pe care-l reprezintă şi faţă de viitorul lor ca formaţiune politică. Având în vedere toate acestea, sigur că mă uit cu interes şi aştept cu interes evoluţia UDMR. Este foarte importantă. Poate fi o formaţiune cheie în toată construcţia politică
Jurnalist: Legea Educaţie intră în vigoare. Cum comentaţi?
Crin Antonescu: N-am comentarii de adăugat la ceea ce am mai spus. Suntem în faţa unui abuz şi procedural, chiar dacă legitimat post factum de Curtea Constituţională a nu ştiu câta ediţie a aceleiaşi decizii, al guvernului acest abuz, pentru că odată ce-ţi spune şi Curtea Constituţională că angajarea de răspundere nu e neconstituţională, în această situaţie, dacă eşti un democrat, nu continui ideea. Este un abuz faţă de parlament pentru una din Cameree parlamentului, cameră decizională în acest caz – Senatul era practic în faza finală a dezbaterii şi adoptării legii. Pe conţinut, cunoaşteţi obiecţiile noastre majore. Le-am făcut de attea ori. Le-au făcut cu mai multă legitimitate, cu mai multă competenţă şi cu mai multă precizie vicepreşedintele Partidului Naţional Liberal profesorul Andrei Marga şi alţi colegi, deputatul Cristian Adomniţei, fost ministru, şi atâţia alţi colegi, punctele noastre de vedere sunt cunoscute, iar pretenţia domnilor Băsescu şi Funeriu că această lege înseamnă într-adevăr paşi către reforma sistemuluii de educaţie nu poate să mascheze adevăratele lor intenţii care sunt de politizare, şi în sensul de aducere sub autoritatea, sub influenţa PD-ului şi actualei puteri a unor zone care le scăpau, şi anume zonele de autonomie universitară din câteva universităţi importante din România. Faptul că preşedintele României se referă aşa cum s-a referit ieri la doi intelectuali de prestigiu şi la două vârfuri autentice ale vieţii universitare româneşti – Andrei Marga şi Ecaterina Andronescu, doar pentru faptul că îi sunt adversari politici arată că suntem într-o ţară în care preşedintele înţelege să-şi îndeplinească aşa mandatul, atacând şi declarându-i şef de clan pe doi dintre intelectualii de vârf, de prestigiu ai României. Când ştim că preşedintele este şeful celui mai periculos şi mai agresiv clan din România, anume clanul portocaliu, clanul politico-financiar-infracţional care stăpâneşte această ţară, atunci comentariile sunt de prisos.
Jurnalist: În perspectiva acestei alainţe mari, unde vă vedeţi dumneavoastră? Ca posibil candidat la prezidenţiale, posibil premier …
Crin Antonescu: Nu am niciun fel de element în această privinţă. Eu nu mi-am coordonat niciodată acţiunile, intenţiile politice în funcţie de ocupatrea unui anume post. Vă aduc aminte că faptul că între cele două tururi de scrutin din 2009, n-am pus nicio secundă problema condiţionării susţinerii candidatului Mircea Geoană de o poziţie pentru mine – preşedinte al Senatului, prim-ministru sau altceva. N-am nici acum intenţia de a condiţiona în vreun fel sau, din punctul meu de vedere, de a stipula în vreun fel într-un eventual acord de alianţă o poziţie anume pentru mine. N-are niciun fel de rost. Sunt preşedintele Partidului Naţional Liberal. E o poziţie de maximă importanţă, care mă onorează, ca să spun aşa, suficient şi nu caut decât să-mi fac datoria în sensul a ceea ce aşteaptă atâta lume de la mine ca preşedinte al partidului, de la partidul meu şi de la actuala opoziţie.
Jurnalist: După constituirea alianţei PNL – PC, ce se va întâmpla cu parlamentarii PC, vor participa la grupurile PNL? E important având în vedere că domnul Dan Voiculescu este vicepreşedinte al Senatului.
Crin Antonescu: Va fi o situaţie cum a fost şi până acum, în sensul că până acum am avut o alianţă PSD-PC şi în consecinţă grupuri parlamentare comune PSD-PC. Vom avea grupuri parlamentare comune PNL-PC, dacă nu cumva, există şi posibilitatea asta, Partidul Conservator va reuni numărul de parlamentari pentru a constitui grupuri proprii şi va dori să facă asta. În Senat, e destul de posibil aşa ceva. Vom vedea. Dacă se constituie un grup PNL-PC, nu avem niciun fel de problemă în a propune domnului senator Voiculescu poziţia pe care a avut-o şi în formula PSD – PC, anume aceea de vicepreşedinte al Senatului.
conform AcumTV, http://www.acum.tv/articol/23760








Comentarii recente