Partidul Naţional Liberal a făcut prima mutare în anul politic 2011 anunţând alianţa cu Partidul Conservator şi deschiderea spre dialog cu social-democraţii. Că această preluare de iniţiativă „i-a durut” şi pe adversari şi pe unii care ni se proclamă prieteni o demonstrează avalanşa de comentarii din zilele ce au urmat. Nu puţine pe un ton apocaliptic: vai de mine, Brătienii „se vor răsuci în mormânt”, PNL deviază spre stânga şi se aliază cu partidul securistului Felix, Crin Antonescu va înmormânta PNL prin această iniţiativă politică şi alte asemenea lucruri, pe care le-am putut citi nu numai în presa conexă puterii, ci şi pe internet. Brusc, s-a redescoperit faptul că vicepreşedintele Senatului Dan Voiculescu este un om nefrecventabil, iar PC este, nu-i aşa?, o „soluţie imorală”, că atentăm la puritatea doctrinară liberală şi că ne vindem pentru ca liderul nostru să apară la Antene.
Din păcate, în acest cor nu figurează doar cei aflaţi pe ştatele PDL, ci şi unii colegi, simpatizanţi sau comentatori independenţi a căror bună credinţă o prezum. Scriu aceste rânduri mai degrabă pentru ei, nu pentru pupinbăsiştii profesionişti. Pentru că atitudinea lor arată că nu înţeleg care e adevărata linie de fractură astăzi în politica românească şi care e miza reală a demersului politic.
În România astăzi nu există o competiţie între stânga şi dreapta politică. Dreapta vs. stânga e cel mult o temă de seminar sau una la care ne putem gândi în perspectiva unor cicluri politice viitoare, abia după ce în România se va reinstaura normalitatea. Acum bătălia se dă între un „partid-stat”, care în ultimul an a călcat în picioare toate regulile democratice, care a condus economia spre dezastru şi a îndatorat ţara, care a dus la paroxism utilizarea nedemocratică a instituţiilor de forţă şi manipulării în lupta politică şi cei decişi să se opună acestuia.
Despre ce fel de dreaptă vorbim noi în România? Este PDL un partid de dreapta? Este falimentarea sectorului privat o politică de dreapta? E cumva distrugerea clasei de mijloc un element de program al dreptei politice? Spun unii, care au, după părerea mea, o cultură politică precară, că retorica anti-stat a lui Traian Băsescu şi a PDL ar fi de dreapta. Însă nicăieri în lume vreo forţă de dreapta nu şi-a propus să distrugă statul, aşa cum face actuala putere astăzi. Vedem cumva în ceea ce priveşte statul dereglementare sau debirocratizare? Sau doar un proces programat de prigoană împotriva angajaţilor săi? E de dreapta să pui între paranteze Parlamentul, să construieşti majorităţi prin şantaj, să aplici principiul „votăm până iese cine trebuie”? Poate cineva să spună că puterea pedelistă a dat măcar un milimetru înapoi în tentaţiile ei autoritariste, ceea ce ar crea premisele unui dialog?
Să ne mai lase cei care ţin acum teoria stângii şi dreptei politice! Pentru că ei nu fac decât să legitimeze guvernarea aberantă a lui Traian Băsescu. La fel şi cei care cred că în politică operăm doar cu „Albe ca zăpada” fără trecut.
Acum e momentul unei politici pragmatice, care să formeze masa critică necesară pentru înlăturarea actualei puteri şi să genereze un proiect de reconstrucţie a societăţii româneşti în toate sferele ei – de la economie la viaţa publică. Diferenţele ideologice sunt mai puţin importante. Cei nemulţumiţi de regimul Băsescu cer un asemenea proiect. Dar el nu se poate naşte undeva „în eprubetă”, vorba Ancăi Radu, căutând tot timpul nod în papură, ci operează cu actorii existenţi astăzi pe piaţa politică, oricum infinit mai buni decât cei din tabăra puterii.
P.S. Mi-a plăcut articolul lui Codrin Scutaru despre liberalismul social, despre echilibrul între libertate economică şi justiţie socială, ce trebuie să caracterizeze o viitoare bună guvernare. Că tot au unii obsesia dezbaterii între stânga şi dreapta îi invit să-l citească.
sursa: http://dmihalache.wordpress.com/2011/01/07/linia-de-fractura-nu-e-astazi-intre-stanga-si-dreapta
Radu Zlati 
Comentarii recente