Întrebarea nu e adresată PDL-iştilor sau celor care încă îl susţin şi cred pe Băsescu, ci acelora care, deşi convinşi că actuala putere trebuie îndepărtată, deşi cred că „ceva trebuie făcut”, s-au poziţionat drept critici ai noii construcţii. În opinia mea, toată această discuţie ar trebui plasată într-un context mai amplu şi ar trebui să pornească de la un obiectiv. Putem fi de acord că România are nevoie de revenirea la o normalitate, de reaşezarea pe fundamente democratice, de ieşirea din criza economică, iar un pas premergător acestora este schimbarea puterii portocalii şi a lui Traian Băsescu. Acum vine întrebarea: cum facem acest lucru?
Haideţi să ne uităm la context şi cam ce s-ar putea întâmpla dacă se păstrează actualul status-quo.
1. Acţiunile din plan parlamentar au eşuat. Cel puţin până acum, partidelor de opoziţie li s-a reproşat lipsa coerenţei şi incapacitatea de a furniza o soluţie comună explicită. Având în vedere că PDL şi-a securizat UNPR şi UDMR este greu de crezut că în actuala configuraţie separată opoziţia ar putea spera să treacă o moţiune de cenzură.
2. Urmează alegeri locale. În care nu va fi nici Crin Antonescu candidat prezidenţial ca să tragă partidul. În care accentul va fi poate pe mesaje naţionale în zonele urbane, dar în cea mai mare parte pe mesaje locale. Să nu uităm că PDL a acaparat mare parte din administraţia publică, nu doar prin aleşi locali, ci prin politizarea masivă, prin alocări discreţionare de fonduri. În alegerile locale factori decisivi vor fi organizarea şi resursele financiare, capitole la care partidele de opoziţie şchiopătă serios. Puritatea noastră doctrinară va însemna fix zero în judeţe precum Neamţ sau Dâmboviţa. Să nu ne îmbătăm cu apă rece. Localele sunt altceva decât prezidenţialele, iar PDL are încă resurse. Multe, de toate felurile.
3. Pe un asemenea fundal ar urma parlamentarele, organizate tot de către PDL. Nu mai intru în detalii despre pachete, cumpărat de voturi, fraude etc. Nu mai spun că, pe măsură ce se apropie alegerile, se vor găsi prin visteria ţării nişte mărunţi care vor folosi ca pomană electorală, pentru creşteri minuscule de salarii, dar suficiente ca să justifice un discurs de tipul: „uite, noi am scos ţara din criză, salariile cresc şi am fi reuşit mai devreme dacă n-ar fi fost opoziţia nenorocită, care ne-a pus beţe-n roate”. Şi de cealaltă parte vom avea o opoziţie dezbinată, un PNL şi un PSD care, pe lângă a se bate cu PDL, se vor bate şi între ele.
4. Să zicem că se păstrează cu aproximaţie actuala configuraţie din sondaje. Nu cred că vreo formaţiune poate câştiga de una singură majoritatea, aşa cum nu cred că PDL (plus partidele satelit) va scoate un rezultat de, să spunem, sub 15%. Ne trezim iar în faţa lui Traian Băsescu, ca în 2008, ca în 2009, care ni-l poate oferi ca prim-ministru pe domnul Emil Boc sau, de ce nu, pe Elena Udrea. În plus, Băsescu ne-a anunţat deja că anul acesta se va ocupa de rezultatul referendumului, de reducerea numărului de parlamentari şi de parlament unicameral. Ceea ce îi va da, indiferent de deznodământul dezbaterii, o temă importantă în perspectiva alegerilor din 2012.
5. Trecând peste elementele prezentate mai sus, să zicem că PNL obţine 30%. Că se clasează chiar primul în opţiunile electorale. Alianţă de guvernare cu cineva va trebui să facă, nu? La Cotroceni va fi tot Traian Băsescu, nu?
Revenind la prezent. Ar fi minunat să avem o soluţie ideală. Dar ea nu există. Jucătorii actuali de pe piaţa politică sunt cei care sunt, iar variantele noastre sunt limitate. Foarte limitate. Ar fi minunat ca 20 de milioane de oameni să împărtăşească valorile liberale, să meargă la vot din convingere, să înţeleagă scena politică, să aibă cultură democratică. Dar nu este aşa. Ar fi minunat să existe compatibilităţi ideologice totale, formule perfecte. Dar ele nu există. Nu azi. A existat în istoria postcomunistă a României poate o singură alianţă care întrunea criteriul principialităţii şi compatibilităţii ideologice perfecte. Probabil nici nu vă amintiţi de ea – Alianţa Civic Liberală din 1996, între PAC şi PL’93. Ei bine, ea nu a trecut pragul electoral.
Or fi multe motive pentru care să nu placă PSD. Putem foarte bine să nu ne aliem cu PSD, ignorând tot acest context, aşteptând să ajungem noi la 50% (!) sau căutând în zadar formula care să satisfacă nevoia „purităţii doctrinare”. Vom avea satisfacţia egoistă că n-am „alunecat spre stânga”, că n-am „întinat idealurile revoluţiei” de la 1848, că nu ne-am aliat cu nu ştiu ce personaj…Timp în care vom trăi în continuare în România lui Băsescu…
Radu Zlati 
Comentarii recente