Scopul fundamental al unei constitutii este de a limita puterea si de a preveni abuzurile. Or, Constitutia Romaniei, prin mecanismul delegarii legislative, prevazuta in mod expres de articolul 115, consacra tocmai abuzul de putere al oricarui guvern instalat la conducerea tarii. Imi ofera o ocazie buna sa repet cuvintele lui Sartori: „Cand domnia legii se transforma in dominatia legislatorilor, se instaureaza, in principiu, cea mai subtila forma de oprimare: oprimarea «in numele legii»”.
Problema pusa statului de drept, inca neconsolidat in Romania, o reprezinta controlul judecatoresc al actelor administrative, adica posibilitatea de a contesta intr-o instanta ordinara, in fata unui complet de judecata, orice act administrativ si de a demonstra pe fond, cu probe, un eventual prejudiciu sau un abuz de drept in virtutea caruia sa se solicite revocarea sau modificarea actului.
O parte din datele problemei sunt contradictorii. Pe de o parte, mecanismul delegarii legislative prevazute in articolul 115 din Constitutia Romaniei da guvernului doua posibilitati de a emite ordonante: simple – conform legii de abilitare – si de urgenta – supuse ulterior aprobarii parlamentului; ordonantele simple ar putea fi si ele supuse aprobarii parlamentului, „daca legea de abilitare o cere” (art. 115, alin. 3). Pe de alta, articolul 61 din Constitutia Romaniei dispune limpede ca parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. De asemenea, conform alin. 5 al articolului 115 din Constitutie, ingerinta guvernului este permisa in domenii ce sunt protejate de legile organice, prin ordonante de urgenta, desi prevederile alin. 6 arata ca ordonantele de urgenta nu pot afecta regimul institutiilor fundamentale ale statului. Or, institutiile fundamentale ale statului sunt tocmai cele aparate expres de Constitutie prin procedura legii organice, la articolul 73, alin. 3.
In ce priveste controlul judecatoresc, articolul 126, alin. 6 din Constitutia Romaniei garanteaza textual controlul judecatoresc al actelor administrative ale autoritatilor publice pe calea contenciosului administrativ. Sa facem, insa, comparatie cu modelul original – sistemul constitutional francez. Constitutia Frantei prevede si ea prin articolul 38 posibilitatea delegarii legislative, parlamentul avand posibilitatea de a vota o lege de abilitare prin care guvernul este imputernicit sa emita ordonante pe perioada limitata. In ambele Constitutii legea de abilitare este adoptata conform procedurilor legilor ordinare.
In timp ce Constitutia Romaniei recunoaste ordonantelor de guvern calitatea de acte administrative (art. 126, alin. 6), cea a Frantei nu este transanta in acest sens, dar, conform jurisprudentei, ele sunt acte administrative. Din aceste considerente, in Franta, ordonantele pot fi atacate direct la instantele judecatoresti pentru abuz de putere de catre persoanele ale caror interese au fost afectate de actele respective. Cand este sesizat cu o actiune privind o ordonanta contestata pentru abuz de putere, judecatorul administrativ poate anula aceasta ordonanta dupa ce constata ca, de exemplu, aceasta nu respecta limitele fixate de legea de abilitare sau ca aceasta este contrara principiilor si valorilor constitutionale sau contrara unui principiu general de drept. Doar daca ordonanta este ratificata de parlament, ea nu mai este considerata act administrativ si nu mai poate fi contestata in instanta.
Spre deosebire de Constitutia Frantei, cea a Romaniei prevede doua feluri de ordonante, simple si de urgenta, insa acestea nu pot fi contestate direct la instantele de contencios administrativ decat daca, in prealabil, au fost declarate neconstitutionale de catre Curtea Constitutionala. Aceasta le confera implicit atributele unei legi, si nu ale unui act administrativ, in defavoarea cetatenilor, care nu se pot apara contra abuzului de putere, precum in Franta, dovedind cu probe prejudiciul intr-o instanta ordinara.
Este adevarat ca exista conditii materiale de emitere a ordonantelor de guvern, dar ele sunt ineficiente. In general, in Romania, actele administrative, de la ordonante de urgenta pana la hotarari ale guvernului si ordine ale ministrilor, au in cadrul instantelor judecatoresti putere de lege, judecatorii fiind tinuti sa aplice prevederile acestora spetelor supuse judecatii. Iar dintre toate, domeniul fiscal este cel mai grav afectat de excesul de norme imprevizibile si instabile.
Limitele legale ale puterii administratiei sunt „bresa ingusta” – in cuvintele lui Friedrich Hayek – prin care poate disparea in timp libertatea si proprietatea persoanelor. Faptul ca judecatorii sunt obligati sa respecte si sa aplice normele din ordonantele de guvern, asemenea legilor emise de parlament, cazurilor pe care le au de solutionat are drept consecinta impunerea politicii unui guvern instantelor judecatoresti, ceea ce constituie azi cel mai semnificativ abuz in raporturile cu cetatenii. Mises avertiza de mult ca delegarea puterii este principalul instrument al dictaturii moderne.
Nu putem evita excesul de legislatie abuziva daca nu renuntam la delegarea legislativa. Altfel, vom ajunge sa negam democratia si valoarea libertatii inainte de a fi apucat sa ne bucuram de beneficiile lor. Instabilitatea normativa este unul dintre fenomenele care discrediteaza democratia si sufoca libertatea de actiune, iar imposibilitatea de a sanctiona abuzul de putere intr-o instanta de judecata ordinara face ca articolul 126, alin. 6 din Constitutia Romaniei, conform caruia controlul judecatoresc al actelor administrative este garantat, sa ramana o formulare ridicola lipsita de substanta.
sursa: http://www.revista22.ro/22-plus-anul-xvi-nr-267-o-constitutie-pentru-libertate-ii-cadi-5458.html
Radu Zlati 
Comentarii recente