Pentru arhitectii proiectului constitutional de la inceputul anilor ’90, autorii de inspiratie liberala reprezentau o lectura exotica, daca nu chiar eretica. „Specialistii” care au redactat textul constitutional se formasera intelectual si profesional intr-o lume in care adevarul si dreptatea devenisera subordonate vointei partidului, care se manifesta in functie de conjuncturile si necesitatile momentului. Transformata intr-o institutie la fel de banala ca oricare alta, justitia legitima o fictiune ideologico-sociala ce camufla bunul plac si interesele elitei politice de dinainte de 1989.
Justitia a fost domeniul lui „ca si cum”, pornind chiar de la „realitatea” pe care o instituia insasi Constitutia tarii. Oricine era constient de faptul ca Legea fundamenatala nu era nimic mai mult decat o fictiune, un construct menit a crea impresia referintei legale si a normalitatii. Acest fapt reiesea in mod evident din contradictiile flagrante care existau intre textul constitutional si modul in care acesta nu se aplica.
Elita politica instalata in primele luni ale anului 1990 i-a utilizat din plin pe acei juristi care cautionasera sau contribuisera cu zel la formularea si sustinerea practicilor „vechiului regim” si care acum erau chemati sa rescrie Legea fundamentala a tarii. In acest fel, noua Constitutie avea sa ramana in zona fictiunii.
Obisnuiti cu practica realitatii contrafacute, afirmata in permanenta prin discursul ideologic, „eminentii” juristi au inceput refacerea fatadei regimului proaspat inscaunat. Astfel, concepte precum „democratie”, „dreptate”, „libertate”, „demnitatea omului” sau „stat de drept” (dupa 2003) au fost destinate sa ofere legitimitate constitutionala noii formule de putere „emanate” din evenimentele revolutionare, fara insa ca ele sa fie intarite ulterior de practica politico-sociala. La fel ca si in cazul altor notiuni ale vocabularului politic, acestea nu pot capata substanta doar prin simpla mentiune scriptica sau declarativa, ci au nevoie de o permanenta sustinere institutional-factuala. Posedand o cultura politica precara, cea mai mare parte a publicului a reusit sa-si insuseasca doar prin aproximare contextuala intelesul unor astfel de concepte, ce nu au reusit astfel sa devina o miza reala, ci s-au pastrat in zona etichetelor discursive cu continut incert.
Aparenta normalitatii a fost intarita prin impunerea unei formule institutionale specifice regimurilor democratice. In realitate, insa, prin stabilirea atributiilor si a modului de functionare a noilor institutii, parghiile deciziei si implicit ale puterii au fost mentinute la varful piramidei politice, de regula in afara formulei institutionale reglementate. Echivocul institutional si incertitudinea au servit drept premise reprezentantilor clasei politice pentru a-si putea impune vointa arbitrara.
Pana la revizuirea Constitutiei, in 2003, ambele Camere ale parlamentului erau egale in sfera decizionala, acest fapt producand adesea blocaje legislative. In prezent, apare o partajare intre cele doua Camere in functie de materia legislativa, dar lentoarea si disfunctiile birocratice se mentin, afectand procesul legislativ. De asemenea, regimul politic stabilit de Constitutie este destul de incert, cel mai probabil fiind vorba de un regim parlamentar cu elemente de regim semiprezidential, care au dus la manifestarea bicefalismului executiv. Procesul de legiferare a fost si el preluat in buna masura de catre guvern, prin practica emiterii ordonantelor de urgenta, in conditiile in care si parlamentul, si puterea judecatoreasca duc lipsa de parghii adecvate prin care sa poata realiza cu adevarat un control eficient asupra guvernului.
Toate aceste disfunctii sunt girate de Curtea Constitutionala, instanta menita sa garanteze conservarea „spiritului” care sta la baza tuturor acestor confuzii generate de actuala Lege fundamentala. Mai nou, Curtea a devenit si un actor important in procesul de solutionare a conflictelor de natura politica, aceasta manifestandu-si uneori competenta chiar si in afara spatiului legitim.
Ambiguitatea institutionala, statuata prin textul constitutional, a deschis de-a lungul timpului calea abuzurilor si bunului plac, generand forme de putere care s-au manifestatat in afara zonei de control si cenzura a institutiilor publice. Proasta amenajare institutionala a restrans aria de manifestare a libertatii, facand din garantiile constitutionale simple texte de lege care au putut fi supuse negocierii si arbitrariului decizional. Toate acestea, insa, nu au fost rodul intamplarii sau al suficientei profesionale, ci un efect urmarit, menit sa faciliteze manifestarea informala a puterii prin aranjamente de culise.
Croita pentru a servi liderilor politici afirmati la inceputul anilor ’90 si viziunii interesate a acestora despre societate, actuala Constitutie trebuie inlocuita cu un proiect nou, complet rescris, care sa aiba la baza principiile liberale ale contractului social si ale natiunii civice. Iesirea de sub spectrul fictiunii nu poate avea ca premisa decat onestitatea intelectuala, impartialitatea politica si referinta permanenta la spiritul liberal al doctrinei constitutionale.
sursa: http://www.revista22.ro/22-plus-anul-xvi-nr-267-o-constitutie-pentru-libertate-ii-cadi-5458.html
Radu Zlati 
Comentarii recente