In raport cu ceea ce pot spera, in mod rezonabil, romanii au o Constitutie suficient de buna incat sa nu ceara o rescriere de la zero. De fapt, ea nu este atat proasta, cat echivoca, pentru ca nu statueaza clar constrangeri ilegitime, ci drepturi si libertati in mod echivoc. Garantarea lor este conditionata de existenta unor legi ulterioare scrise pentru a apara interese speciale. In aceste conditii, drepturile garantate de Constitutie nu mai sunt garantate in mod egal pentru toti, ci preferential, pentru unii.
Un exemplu tipic este cazul despagubirii prea mici in cazul confiscarii unui teren, facuta in numele unui proiect public. Este acesta un abuz executiv sau insasi Constitutia in actiune? Conform articolului 44, (3), „nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, stabilita potrivit legii, cu dreapta si prealabila despagubire”. Si, respectiv, (6): „despagubirile prevazute in alineatele 3 si 5 se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, in caz de divergenta, prin justitie”. La prima vedere, Constitutia garanteaza proprietatea privata chiar mai bine decat in SUA, unde Constitutia spune doar ca „proprietatea privata nu va fi confiscata pentru uzul public fara o compensatie justa”. In Romania, avem si „de comun acord cu proprietarul”, care – se recunoaste – si-ar putea valoriza proprietatea mai mult decat estimarea de piata.
Realitatea este, insa, diferita. Autorul articolului pare sa fi pierdut din vedere ca sistemul juridic roman e de tip francez, si nu anglo-saxon. In sistemul juridic de tip francez judecatorii nu fac decat sa constate daca legea a fost sau nu respectata, motiv pentru care corolarul „in caz de divergenta, prin justitie” inclina balanta in mod inevitabil in favoarea statului si impotriva persoanei private. Statul pur si simplu stabileste prin lege ca persoana respectiva nu are dreptate! Si Constitutia insasi cere sa existe o lege, pentru ca exproprierea nu poate fi de „utilitate publica” decat prin lege. In consecinta, apelul la justitia independenta este iluzoriu. Iar Constitutia este partasa la abuz, pentru ca da insasi metodologia pentru derularea lui.
Cele doua alineate ar trebui simplificate: (3) „Nimeni nu poate fi expropriat decat pentru o cauza de utilitate publica, cu dreapta si prealabila despagubire”. Si, respectiv, (6): „Despagubirile prevazute in alineatele 3 si 5 se stabilesc de comun acord cu proprietarul”. In plus, trebuie prevazut in Constitutie, nu in lege, ce este o „cauza de utilitate publica”. Numai in acest fel justitia ar putea fi independenta si scoasa din ipostaza de simplu aghiotant al guvernului.
Acest gen de analiza poate fi aplicat mai multor tipuri de garantii constitutionale. Iata un alt exemplu: conform articolelor 138 si 139, (1): „Bugetul public national cuprinde bugetul de stat, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetele locale ale comunelor, ale oraselor si ale judetelor s…t” si (4): „Bugetele locale se elaboreaza, se aproba si se executa in conditiile legii”. Si, respectiv, (2): „Impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judetene, in limitele si in conditiile legii”. Acest ultim alineat pare sa instituie autonomia locala. Insa nu o face din cauza recursului la „lege”. Asa cum in exemplul anterior justitia era de fapt subordonata guvernului in toate situatiile legate de exproprieri, in acest caz autoritatile locale raman subordonate Bucurestiului.
Pentru a institui cu adevarat autonomia, alin. 4 al articolului 138 trebuie eliminat, alin. 1 trebuie redus la: „Bugetul public national cuprinde bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale de stat” (eliminand deci bugetele locale), iar alin. 2 al articolului 139 trebuie redus la: „Impozitele si taxele locale se stabilesc de consiliile locale sau judetene”. In conditii de autonomie, am fi fericitii martori ai unei presiuni dinspre teritoriu spre centru pentru scaderea impozitelor nationale (pentru a-si pastra resursele local) si ai unei competitii fiscale si institutionale intre regiuni.
Cei familiari cu Constitutia libertatii a lui Hayek vor recunoaste in spatele propunerii mele unul dintre principiile fundamentale expuse de Hayek: acela ca parlamentul trebui oprit sa dea legi care nu au aplicabilitate universala, legi croite pentru a servi interesele unor grupuri sau clase speciale. Cu cat un stat e mai departe de acest ideal, cu atat mai putin putem spune ca e un stat de drept. Este absurd sa vorbim de „domnia legii”, in opozitie cu domnia intereselor si dorintelor arbitrare ale celor aflati la putere, daca legile insele pot fi croite pentru a servi unor interese speciale conform dorintelor puterii. Legile devin atunci numai o metoda de dominatie a unora asupra celorlalti. Exact in aceasta situatie suntem azi: in forma lor actuala, intregul sistem de pensii, de invatamant, de sanatate sunt legi speciale. Iar aceasta, intrucat Constitutia garanteaza drepturi in mod echivoc. Avem o Constitutie atat de reglabila, incat este practic subordonata legilor – ceea ce contrazice scopul unei constitutii. Cum poti decide daca o lege care instituie o expropriere este sau nu neconstitutionala, daca Constitutia spune ca exproprierile se fac „potrivit legii”?! Nu putem introduce azi in Constitutie principiul hayekian. Dar daca am limita cazurile in care puterea dauneaza prea mult prin legi customizate „inteligent”, treptat, inteligenta politicienilor ar fi orientata catre directii mai putin ostile binelui public.
sursa: http://www.revista22.ro/22-plus-anul-xvi-nr-267-o-constitutie-pentru-libertate-ii-cadi-5458.html
Radu Zlati 
Comentarii recente