Iulia Huiu: Cine scrie agenda anului 2011?

2011 va fi, într-un fel sau altul, un an crucial pentru România. Fără a exagera, de evoluţiile din acest an va depinde soarta României pe termen lung. Şi nu mă refer aici doar la aspectele economice, ci mai ales la cele politice, care ţin inclusiv de reconfigurarea sistemului politic, a sistemului de partide şi de modul în care va arăta statul. Principala bătălie a acestui an se va da în planul comunicării publice. În acest sens, miza majoră a anului 2011 este cine determină agenda publică, ce teme reuşeşte să impună şi cum direcţionează dezbaterea. Cine va reuşi să facă mai bine aceste lucruri va juca pe un teren favorabil şi va seta cadrul în perspectiva competiţiilor electorale ce urmează.

Temele cu care Traian Băsescu încearcă să scrie agenda publică a acestui an erau previzibile încă din 2010. Preşedintele le-a reenunţat în prima zi a lui 2011, când lumea nici nu se dezmeticise bine după petrecerea de Revelion şi le-a repus pe tapet zilele trecute: reforma statului (pe care o tot face de 6 ani încoace), reforma constituţională, incluzând aici aplicarea rezultatelor referendumului (iar despre reducerea la 300 a numărului de parlamentari deja ne-a spus că o va face oricum, prin lege) şi reforma electorală (veşnicul uninominal altfel reşapat). Tot în arsenalul propagandistic al puterii se va vorbi despre cât de nenorocit este „statul social” şi despre „alianţa socialistă” care încearcă să păstreze statul lui Iliescu. În raport cu marea coaliţie preconizată a opoziţiei, Traian Băsescu şi PDL vor încerca blocarea dezbaterii în paradigma stânga-dreapta.

De cealaltă parte partidele de opoziţie nu au o misiune uşoară. Iniţiativele de la începutul anului le-au scos din postura reactivă şi au impus o nouă temă pe agenda publică: coagularea unei alternative şi a unui nou proiect politic. Mai departe însă, cred eu că este nevoie de câteva elemente.

Un mesaj unitar şi coerent. Despre ce reprezintă această alianţă şi proiectul din spatele ei, care depăşeşte obiectivul punctual al schimbării actualei puteri. Va fi necesar un efort de comunicare şi explicare, nu doar pentru a contracara populismele pedeliste şi falsele argumente ideologice, ci mai ales pentru a scrie agenda publică. Pentru asta este nevoie de multă luciditate şi de capacitatea de a lăsa la o parte orgolii sau calcule individuale. Altfel, în loc să conteze cum readucem România la normalitate, cum putem reconstrui o societate distrusă de o putere cinică şi incompetentă, în loc să conteze cine i-a adus la sărăcie şi disperare, pentru o grămadă de oameni va conta, iar şi iar, că parlamentarii sunt prea mulţi şi au salarii nesimţite sau că statul e prea „gras”. Şi în loc ca toată criza să se contabilizeze în dreptul puterii actuale, pentru unii încă vor fi de vină statul lui Iliescu, guvernul lui Tăriceanu, opoziţia neruşinată şi mogulii.

Pe de altă parte, mesajele noii construcţii trebuie fundamentate pe o acţiune unitară şi coerentă. În opinia mea, din momentul în care Victor Ponta şi Crin Antonescu s-au anunţat dispuşi să creeze o alianţă şi au început discuţiile, s-a deschis un drum fără întoarcere. Poate că pe unii din interiorul partidelor i-a nemulţumit (din motive diferite pe care nu le discutăm acum). Dar pentru mult mai mulţi (mă refer aici la electorat) s-a creat un orizont de aşteptare. Pe care PNL, PSD şi PC sunt datoare să-l împlinească, inclusiv suportând unele costuri. Cu cât drumul până la parafarea alianţei este mai scurt, cu atât mai bine. Soarta acestei alianţe şi cu ea soarta României depinde în bună măsură de acest început.