- CRISTIAN PÂRVULESCU Ideea ca un primar sa fie ales din primul tur se bazeaza pe negocieri mai vechi sustinute intre PDL si PSD, este o viziune electorala care ajuta ambele partide sa isi pastreze edilii si sa isi imparta teritoriul, sustine presedintele ProDemocratia, Cristian Parvulescu, in exclusivitate pentru Inpolitics. Cu toate acestea, continua el, o astfel de modificare a legii electorale ar facilita instaurarea unei adevarate baroniade.“Primarul in functie, castigatorul viitoarelor alegeri” El subliniaza ca, in lumina coalizarii opozitiei, PSD va trebui sa clarifice cu PNL acest aspect. “Toate sondajele de opinie ne arata ca in proportie uriasa, de aproximativ 80%, candidatul favorizat in primul tur este primarul in functie. Chiar daca voteaza un procent scazut din populatie, tot primarul in functie este favorizat. Ideea ca edilul sa fie ales din primul tur se bazeaza pe negocieri mai vechi purtate intre PDL si PSD. Ambele partide sunt favorizate de aceasta perspectiva deoarece au cel mai mare numar de alesi locali si astfel ar avea posibilitatea sa ii si mentina pe pozitii. In ultimile luari de pozitie, Crin Antonescu a sustinut mentinerea votului in doua tururi. PSD va trebui sa clarifice, acum, impreuna cu PNL aceste aspect, in conditiile in care se creioneaza, iata, alianta opozitiei”, explica Parvulescu.
“Trecerea puterii spre structurile locale este periculoasa” Pe de alta parte, precizeaza el, o astfel de modificare electorala ar aduce foarte multa putere in teritoriu, in dauna centrului, ceea ce nu este intocmai firesc. “Se intaresc organizatiile locale in dauna centrului. Oricum, in teritoriu exista deja reactii puternice impotriva factorilor de decizie de la centru. Este foarte periculoasa trecerea puterii politice spre structure locale deoarece, in ultima instanta, se pierde coeziunea nationala si perspective generala a politicilor. Ori, la un partid national, sunt esentiale politicile nationale. Primarii pot sa ajunga de neschimbat, pot fi cu adevarat baroni. Astfel, totul coboara la nivelul si la aprecierea alesilor locali”, conchide Cristian Parvulescu. - BOGDAN TEODORESCU Propunerea PDL ca primarii sa fie alesi din primul tur ar reprezenta un cec in alb pentru UDMR deoarece, o atare masura “intareste extraordinar de mult” puterea Uniunii in teritoriu, Marko Bela primind, astfel, garantia ca va castiga din primul tur primariile unor orase importante ca Targu Mures, Satu Mare sau Oradea, explica analistul politic Bogdan Teodorescu, in exclusivitate pentru Inpolitics. “Campanie electorala cu banii controlati de noi” “Voi traduce intocmai ceea ce vrea presedintele Traian Basescu: campania electorala se face doar cu banii controlati de noi. Este limpede ca lumina zilei acest scop. Daca va trece asa ceva de Parlament? Relatiile PDL cu UDMR sunt foarte bune in acest moment. Ideea de a face campanie doar cu banii de la buget trebuie coroborata cu aceea ca primarii sa fie alesi din primul tur. Aceasta din urma, este un cadou foarte mare pentru UDMR care, intr-o atare ordine de idei, isi poate suplimenta numarul de primari fara probleme. Un cec in alb pentru UDMR Sunt multe orase in Romania unde UDMR are, dupa primul tur, peste 40%. Maghiarii pierd in turul al doilea atunci cand romanii se unesc si, candidatul mai multor partide reuseste sa invinga candidatul UDMR. Aceasta este situatia la Targu Mures, Satu Mare si chiar la Oradea. Sunt numai trei exemple. Daca primarii se vor alege din primul tur, puterea locala a Uniunii creste extraordinar de mult. Anul acesta, intreg jocul PDL este de a canta in struna UDMR, de a se asigura de fidelitatea maghiarilor pana la alegeri. In logica asta se inscrie si Legea Educatiei. Eu cred ca, la schimb, udemeristii vor semna tot ce le vor cere pedelistii”, explica Bogdan Teodorescu.
- STELIAN TĂNASE Prin intentia de interzicere a sponsorizarilor de campanie, presedintele Traian Basescu si PDL, care au la dispozitie resursele si fondurile publice, vor sa reteze fondurile opozitiei, spune analistul politic Stelian Tanase, pentru Inpolitics. “Asa ceva nu poate trece de Parlament” “Traian Basescu si PDL vor sa taie fondurile opozitiei. Ei sunt la putere si e normal sa doreasca asta. Stau cu botul la robinet si iau cati bani vor. Sponsorii vin, insa, spre opozitie. Acum, vor sa reteze sursele de bani ale opozitiei. Potrivit sondajelor, alegerile din 2012 vor fi dezastruoase pentru PDL. Ei fac acum toate eforturile posibile sa se aseze cat mai bine in dispozitiv. Fac totul sa aibe pierderi cat mai mici, de aceea isi iau masuri. Sunt convins ca nu vor putea trece asa ceva prin Parlament. PDL are la dispozitie banul public. Mai vin si baietii care au afaceri cu statul si cotizeaza pentru a pastra aceste afaceri”, precizeaza Stelian Tanase.
- ZOE PETRE Presedintele Traian Basescu doreste interzicerea sponsorizarilor de campanie pentru a supune la “inanitie” opozitia, sustine analistul politic Zoe Petre care explica, in exclusivitate pentru Inpolitics, ca o astfel de reglementare i-ar face pe toti “fripturistii” din Romania sa incerce sa candideze. “Pe de o parte, Basescu vrea sa supuna opozitia la inanitie. El are banii publici, ii e bine. Pe de alta parte, o astfel de reglementare ar duce la multiplicarea aberanta a candidaturilor. Daca nimeni nu va analiza criteriile necesare unor candidaturi viabile, vom ajunge in situatia din 90’, cand toti fripturistii vor candida la functii. E si practic s-o faca daca iau bani de la buget ca sa candideze. Nimeni nu stie cum ii vor da inapoi. Pentru asa ceva vad ca exista bani. Pentru pensionari nu exista”, comenteaza Zoe Petre.
- DAN PAVEL Toate aceste tatonari ale lui Traian Basescu si ale puterii privitoare la schimbarea reglementarilor electorale denota faptul ca actualul regim crede, in pofida tuturor sondajelor de opinie, ca ar putea sa fure la alegeri si ar putea sa castige, sustine analistul politic Dan Pavel, in exclusivitate pentru Inpolitics. „Este vorba despre o multiplicare absurda a candidaturilor. De asemenea, Traian Basescu si PDL vor sa taie fondurile opozitiei. Iata ca, deodata, avem de-a face cu o multitudine de manevre dubioase ale puterii. Toate acestea tradeaza faptul ca, in pofida sondajelor de opinie care arata ce arata dar si a gravelor nemultumiri sociale, Basescu si PDL cred ca pot fura la alegeri si pot castiga”, explica Dan Pavel.
Sursa: Inpolitics.ro








Comentarii recente