- Corina Creţu Romanii l-au huiduit la scena deschisa pe presedintele Traian Basescu, la Iasi si Galati, deoarece nu mai este nici un mister pentru nimeni ca, dupa dezastrul economic pe care l-a girat, seful statului nu se poate identifica cu zilele-simbol ale unitatii nationale, afirma europarlamentarul pesedist Corina Cretu, pe blog-ul personal. “Basescu, sursa de dezbinare” “Românii conştientizează că actuala putere nu este o sursă de unitate, ci una de dezbinare. Preşedintele Băsescu nu se poate identifica cu zilele-simbol ale unităţii naţionale, iar cea mai bună dovadă că lucrurile stau aşa o reprezintă huiduielile mulţimii de azi, de la Iaşi şi Focsani. Timpul nu mai are răbdare nici cu oamenii, dar nici cu Traian Băsescu. Chiar dacă nu e un prilej de mare entuziasm şi optimism, românii nu pot trece indiferenţi peste această zi, oricât de grele ar fi poverile cotidiene (…) Din păcate, sărbătoarea Unirii ne găseşte mai dezbinaţi ca niciodată”, scrie social-democrata. Inpolitics
- Sorin Roşca Stănescu Intr-o parcare a unui mall, intr-un gest patetic, usor disperat, de amator al politicii, Traian Basescu a incercat sa se dezica de o decizie fatala, pe care tot el a luat-o la Cotroceni si a impins-o pe gatul Guvernului. Taierea pensiilor. Singularizarea Romaniei intre statele lumii, printr-un atac incalificabil si inuman asupra proprietatii unor oameni lipsiti de aparare. Sa ne mai mire ca si acest motiv alimenteaza huiduiala? L-a luat cineva in serios cand vorbea in parcare? Doar eu am facut acest gest, pentru ca el reprezinta o speranta, fie ea si mica, asupra faptului ca inca nu am sarit gardul dintr-o democratie precara intr-o dictatura efemera. Inpolitics
- Bogdan Diaconu “Cine a urmarit reactia celor prezenti la manifestarile de la Iasi, prilejuite de Ziua Unirii, a remarcat cu stupoare cat de mult seamana cu manifestatia din decembrie 1989, cand Ceausescu a fost huiduit in timpul discursului tinut din balconul CC-ului. Asemanarea nu este intamplatoare. Romanii o duc la fel de greu ca si in 1989, iar singurul lucru care a ramas, libertatea, este si ea din ce in ce mai ingradita. Acum, daca protestezi, vine politia si te ia la intrebari, exact ca in 1989. Daca au loc alegeri, puterea le fura, exact ca in perioada comunista. Ma tem ca Romania s-a intors inapoi cu 20 de ani pentru ca am pierdut exact valoarea pentru care s-a murit atunci: libertatea (…) Pacat ca dupa 20 de ani ne-am intors la dictatura. Urmeaza, in plan, anularea libertatii de exprimare, calusul in gura presei, iar apoi furatul voturilor la alegeri. Aceasta putere tiranica trebuie sa dispara!” Inpolitics
- Bogdan Teodorescu “Comportamentul afisat de presedintele Traian Basescu trebuie atent analizat. Cand el spune, cu seninatate, ca recalcularea pensiilor militare trebuie oprita in spiritul legii, noi realizam ca aceasta masura de austeritate, prezentata drept imperativ necesara, nu era nici pe departe necesara. Daca ar fi fost cu adevarat necesara, nu ai cum sa renunti la ea, fiindca e vitala. Asadar, Guvernul acesta isi bate joc de vietile a zeci si sute de mii de romani. Cine plateste, insa, pretul pe care l-au platit pensionarii, care s-au trezit cu pensii micsoarate, care au stat pe drumuri sa depuna tot felul de acte si contestatii, care au ajuns in spital daca nu si mai rau, din pacate?”, se intreaba Bogdan Teodorescu. Inpolitics








Comentarii recente