Iosif Buble: Negocieri dure la Senat. Geoană ameninţat în continuare…

Până luni e pauză în negocierile dure de la Senat. Miza e controlul Biroului Permanent al Senatului şi deci poziţia de preşedinte al Senatului. Ieri negociatorii au fost foarte aproape să se ajungă la un acord, dar până la urmă pretenţiile Puterii i-au făcut pe cei din Opoziţie să fie inflexibili. Din cele 4 sesiuni câte au mai rămas până la alegeri (fără a pune la socoteală eventuale anticipate) Puterea ar vrea să aibă majoritatea în 3 şi să lase Opoziţiei doar una – Opoziţia ar vrea paritate pentru că şi difrenţa între cele două blocuri e neglijabilă, de doar 2 senatori.
În acest caz Puterea a apelat la şantaj. Ei au contestat Grupul PSD pe motiv că structura acestuia s-a schimbat prin plecarea PC la liberali. PDL şi UNPR au readus în prim-plan la negocieri posibilitatea revocării lui Mircea Geoană, propus la şefia Senatului de grupul PSD-PC, dizolvat pe hârtie. Social-democraţii şi liberalii au fost nevoiţi să accepte că situaţia e complicată şi că deci trebuie să negocieze.
Rezultatul negocierilor începute marţi şi finalizate parţial ieri este valabil cel puţin pentru sesiunea care a început. Raportul de forţe va fi negociat la începutul fiecăreia dintre cele patru sesiuni parlamentare rămase. „Totul este să negociem la fiecare sesiune şi să ajungem la o concluzie şi în ce priveşte comisiile”, a arătat senatorul UDMR Verestoy Attila. „Trebuie să pornim de la realitatea existentă în Senat. Puterea are 69 de senatori, Opoziţia are 68 de senatori. De aici şi dificultatea negocierilor„, a explicat şi şeful senatorilor liberali, Puiu Haşotti, după negocierile de ieri. Configuraţia Biroului Permanent al Senatului va fi stabilită însă la începutul săptămânii viitoare, când va fi discutată repartizarea funcţiilor pe partide şi aplicarea algoritmului la preşedinţii de comisii.
Puterea susţine nu numai că PSD nu ar avea drept la funcţii în Biroul Permanent, neavând un grup constituit potrivit normelor, ci şi că Mircea Geoană, nominalizat de senatorii PSD-PC, nu ar mai avea dreptul să-şi ducă la capăt mandatul la şefia acestei Camerei. Geoană a mai fost ameninţat cu înlăturarea de la preşedinţia Senatului, demers abandonat pe moment de reprezentanţii PDL. Opoziţia a fost determinată să negocieze şi pentru că Regulamentul Senatului prevede că, dacă liderii de grupuri nu ajung la o soluţie comun acceptabilă în trei zile, disputa va fi tranşată de plen unde încă Puterea are un om în plus.

Comentariile nu sunt permise.