Scriu rândurile ce urmează pentru că ne aflăm într-un moment extrem de important pentru politica românească. Alianţa de Centru-Dreapta formată din Partidul Naţional Liberal şi Partidul Conservator vor forma o alianţă politică cu Partidul Social Democrat. Noua construcţie politică, Alianţa Social-Liberală, dincolo de contextul momentului, marchează şansa trecerii la o altfel de politică.
1. De la politica învinovăţirii la politica constructivă
Politica ultimelor douăzeci de ani a fost una care i-a determinat pe oameni să aştepte puţin de politicieni şi de la politică şi să primească şi mai puţin. 2010 a marcat momentul în care, oficial, 90% din populaţie se declară nemulţumită de politică şi de politicieni. Cu toate acestea, românii aşteaptă încă soluţia tot de la politică.
În cei douăzeci de ani am trăit o politică a învinovăţirii. Marota învinovăţirii comuniştilor, celor care au aparţinut vechiului regim ceauşist, a sistemului moştenit, a ţinut ocupată politica românească, care astfel, nu a mai fost concentrată pe soluţii pentru cei care ar fi trebuit să fie beneficiarii săi, populaţia.
Întreaga societate românească a avut de suferit în cadrul regimului totalitar iar concentrarea pe identificarea vinovaţilor a dus la situaţia dramatică în care cei care se declară astăzi cei mai înverşunaţi duşmani ai comunismului sunt cei care pun umărul la construirea unui regim autocratic modern. Am ajuns la momentul în care unii dintre cei care se autoproclamă anticomunişti sunt mai cinici şi mai lipsiţi de umanitate decât comuniştii din fostul regim politic.
Alianţa Social-Liberală are şansa de a marca finalul politicii de învinovăţire. Falia ideologică întreţinută artificial în cadrul politicii de învinovăţire se poate transforma astăzi într-un competiţiei de politici. Social-democraţia poate concura cu liberalismul modern pentru a oferi cele mai potrivite soluţii de relansare a societăţii româneşti în ansamblu.
2. De la lupta ÎMPOTRIVA lui Băsescu la lupta PENTRU oameni
Politica românească a ajuns să îşi epuizeze resursele pentru că, de la început, a fost concentrată pe o două tipuri de atitudine, prin care s-a îndepărtat de cetăţean: cea anti şi cea pro-preşdinte.
Politic, la începutul anilor 90 oamenii au fost fie anti-Ceauşescu sau nostalgici, pro-Ceauşescu. Apoi, s-au împărţit în cei anti-Iliescu şi cei pro-Iliescu, spectrul politic împărţindu-se chiar după atitudinea faţă de preşedinte. Din nefericire, astăzi, politica românească se află în aceeaşi eroare. Preşedintele Traian Băsescu a determinat împărţirea spectrului politic în funcţie de atitudinea pro sau contra faţă de sine. Există astăzi o coaliţie pro-Băsescu formată în jurul PDL, alături de UDMR şi UNPR, şi o coaliţie de facto anti-Băsescu, formată din PSD, PNL şi PC.
Alianţa Social-Liberală trebuie, pentru a-şi depăşi condiţia, să se transforme dintr-o coaliţie politică care luptă împotriva regimului Băsescu, într-o construcţie politică concentrată pe soluţii strategice pentru români.
Obiectivul acestei construcţii vor deveni astfel cei 90% dintre români dezamagiţi de politică şi nu o minoritate captivă încă în teoria învinovăţirii, din cauza manipulării sau dintr-un interes. Dacă suspendarea preşedintelui este o etapă firească pentru revenirea la o normalitate politică şi la o stare de echilibru, atunci acesta va fi doar un pas pentru reconstrucţia societăţii, nu un scop în sine pentru alianţă. Astfel, Alianţa Social Liberală va oferi o alternativă nu pentru 1-2 ani ci pentru viitorul mediu şi lung.
3. De la politică de politici. De la politicieni la oameni de stat
Politica, aşa cum este astăzi, este una concentrată pe intrigi şi lupte permanente pentru putere şi controlul resurselor întru folosul personal sau al unui grup restrâns. Politica, aşa cum o ştim, nu este una pentru oameni, ci una care a uitat oamenii şi, mai grav, îi foloseşte pentru a-şi conserva legitimitatea.
Singura şansă a Alianţei Social-Liberale este trecerea fermă de la politică, aşa cum este astăzi, la politici!
Concentrarea pe soluţii de politici publice pentru a creşte nivelul de trai şi calitatea vieţii pentru cei mai mulţi dintre români este singura posibilitate de a depăşi momentul actual de răscruce al societăţii. Românii nu mai au nevoie de circ, circul i-a adus în situaţia actuală în care 30% din români se zbat în sărăcie. Intriga politică trebuie abandonată în folosul soluţiilor politice.
Soluţiile politice însă nu pot veni tot de la actuala clasă politică. Nu pot veni de la o gaşca transpartinică care de douăzeci de ani îşi împarte resursele, indiferent de apartenenţa politică. Relansarea politicii nu se poate face prin acelaşi tip de politician care vede în politică o pârghie determinantă de control al banului public în folos personal.
Alianţa Social-Liberală are datoria de a renunţa la acest tip de politician şi de a promova oameni de stat.
Oamenii de stat sunt acei politicieni concentraţi pe oferirea de soluţii pentru populaţie, cei care fac politică din simţ civic şi nu pentru a se îmbogăţi pe seama celor mulţi.
Oamenii de stat sunt cei care investesc în politică energie şi resurse, nu cei care căpuşează sistemul public pentru cultivarea de camarile.
Oamenii de stat sunt cei folosesc puterea pentru a o returna legitim interesului public a celor care-i reprezintă, nu pentru sine.
Pentru a cultiva astfel de oameni e nevoie de minim 5-10 ani dar opţiunea fermă pentru aceştia trebuie să se facă acum.
Falimentul politicii de cadre a partidelor are o explicaţie clară. Faptul că astăzi partidele nu au suficienţi oameni de calitate implicaţi în politică este determinat de strategia greşită a partidelor timp de douăzeci de ani.
Oamenii urmează oameni iar cultivarea ariviştilor, a căpuşelor politice şi a „baronilor” nu a făcut decât să îndepărteze oamenii de caracter de politică, îndreptându-i spre zone unde intergritatea lor se poate exprima.
Soluţia pentru a avea mai mulţi oameni de calitate implicaţi este schimbarea garniturilor de lideri politici de tip vechi, indiferent de vârstă, cu politicieni de tip nou.
4. Liberalism pentru dezvoltare, social-democraţie pentru echilibru
Alianţa Social-Liberală acoperă întreg spectrul politic. Stânga şi dreapta s-au reunit şi au şansa de a veni cu o ofertă pentru toţi cei nereprezentaţi astăzi de politică şi de politicieni.
Liberalismul românesc modern trebuie să vină cu soluţii durabile în zona dezvoltării economice şi relansării societăţii prin prisma unui cumul de eforturi individuale într-un cadru favorabil. Orientarea către micii întreprinzători, baza economiei, şi către cei 5 milioane de salariaţi, trebuie să fie principala preocupare a liberalilor în această perioadă. Liberalii trebuie să îţi depăşească paradigma perdantă a definirii drept grup ţintă a oamenilor de afaceri, care sunt doar 1% din populaţie! PNL se adresează către cel puţin o treime dintre români, către toţi cei care doresc să se dezvolte şi să îşi crească nivelul de trai prin iniţiative individuale.
Social-democraţia are datoria de a propune un set concret de politici sociale orientate către echilibrul social, într-un moment când societatea romînească este destructurată. Sprijinirea celor 6 milioane de pensionari care au construit România de azi şi a grupurilor vulnerabile prin măsuri de incluziune socială şi prin investiţii sociale este un obiectiv natural al social-democraţilor. Revenirea social-democraţiei la protejarea celor uitaţi de politică şi a celor blamaţi drept vinovaţi de către actualul regim este de însăţi natura sa.
Alianţa Social-Liberală se adresează astfel, matematic, către grupuri ţintă care însumează mai mult de jumătate din populaţie şi extins, celor 90% din români nemulţumiţi de politică şi de politicieni.
Misiunea Alianţei Social-Liberale va fi propunerea unui nou tip de stat. Statul a fost destructurat printr-un plan constant, conştient sau mai degrabă inconştient, de subminare a sa în ultimii douăzeci de ani. În ultimii doi subminarea şi destructurarea statului a devenit politica oficială de stat. Noul tip de stat pe care-l va propune Alianţa nu va fi un stat liberal sau unul social ci un stat modern, care să revină la natura sa, de manifestare a suveranităţii întru folosul propriilor cetăţeni.
5. Un program politic: 4 paşi pentru o Românie corectă!
Programul politic al Alianţei Social-Liberale poate fi restrâns pe scurt în următoarele puncte importante:
i) taxe corecte – taxe care să returneze bani în buzunarul cetăţeanului;
ii) un viitor corect – crearea de locuri de muncă pentru o Românie dezvoltată;
iii) o şansă corectă – fiecare copil şi tânăr trebuie să aibă şansa de a se dezvolta în societatea românească;
iv) un contract corect cu România – prin curăţarea şi reinventarea politicii de la politica anti-stat la politica şi oamenii de stat.
Vă propun spre dezbatere documentul de mai sus sub numele de Manifestul social-liberal. Cred că putem construi fiecare idei şi argumente, pornind de la ideile expuse, prin care să determină ca noua construcţie politică din opoziţie să devină principalul vehicul al revenirii lde la politica pentru politicieni la politica pentru oameni.
Adresez spre analiză documentul de mai sus preşedinţilor celor trei partide ale viitoarei construcţii politice, Crin Antonescu, Victor Ponta şi Daniel Constantin, pentru a analiza oportunitatea transformării unei construcţii politice a contextului actual într-o soluţie politică pentru români, o soluţie pentru o societate şi un stat destructurat.
În acelaşi timp trimit provocarea de a răspunde manifestului întregului mediu liber de dezbatere din online. Voi menţiona doar o parte din comentatorii publici pe care îi invit la dezbaterea manifestului: Anca Radu, Lillick, Adrian Năstase, Dan Voiculescu, Varujan Vosganian, Manuel, Dan Mihalache, Iulia Huiu, Transildania, George Serban, Calin Popescu Tariceanu, Dan Mircea Popescu, Rares Manescu, Alex Marin, Bogdan Duca, Cepeca, Garcia Muerte, Dan Patrascu, Constantin Gheorghe şi toţi pe care nu i-am menţionat dar pentru care acest manifest reprezintă ceva din sine şi o şansă de a fi reprezentaţi public.
sursa: http://codrinscutaru.blogspot.com/2011/02/manifestul-social-liberal.html








Comentarii recente