Bogdan Duca: Despre Uniunea Social-Liberală şi, desigur, despre PNL

Astăzi, PSD şi PNL (desigur, în varianta lărgită, cu PC), au semnat înfiinţarea Uniunii Social-Liberale, forţa politică care, trecând peste deosebirile doctrinare dintre partidele ce o conţin, îşi asumă responsabilitatea politică de a salva democraţia în România.

E sigur că USL va câştiga următoarele alegeri cu un procent de peste 50% şi că, cel târziu în 2012, va forma guvernul şi va controla parlamentul. Este foarte probabil şi ca USL să ofere României pe viitorul Preşedinte, până în anul 2014.

Care ar fi provocările reale ale noii alianţe? Cronologic, prioritatea este cea a răsturnării eficiente a ceea ce numesc a fi regimul Băsescu.
Dacă regimul Băsescu nu va fi înlăturat (prin demiterea preşedintelui şi a guvernului Boc) complet, USL nu va putea merge mai departe eficient.

Al doilea obiectiv este cel al stabilizării economice a României prin gasirea unei solutii echitabile intre nevoia creşterii încasărilor la buget şi imperativul scăderii taxelor şi impozitelor. Aici, e îmbucurător faptul că PSD a înţeles să meargă pe mâna PNL şi a unei logici de centru-dreapta.

În sfârşit, al treilea obiectiv ar fi reforma Statului, prin repararea tuturor defectelor actualei Constituţii şi, ideal, schimbarea regimului politic.
Legat de aceasta, faptul că niciunul din partidele membre ale acestei Uniuni nu este interesat de repetarea unui moment Băsescu, discutând serios instaurarea unui regim parlamentar (cu care sunt foarte de acord) ar fi important să relansăm în dezbatere publică chestiunea monarhiei (provin să revin cât mai curând cu nişte postări pe acestă temă).

Dar pentru a îndeplini aceste trei obiective fundamentale pentru România, avem nevoie de un efort coordonat de lichidare politică a forţelor anti-democratice iniţiate şi coordonate de Traian Băsescu.
Suspendarea lui Băsescu este imperativ necesară pentru lichidarea acestei coaliţii parlamentare ce sfidează opţiunile electoratului.
Dacă nu vom neutraliza pericolul reprezentat de Băsescu, nu facem nimic….

La fel, este necesară mobilizarea electoratului astfel încât, la alegerile parlamentare să putem scoate efectiv din joc PDL-ul. E puţin probabil ca PDL să fie scos din Parlament, dar e pentru binele ţării să încercăm să obţinem lucrul acesta.

sursa: http://romanianneocon.wordpress.com/2011/02/05/despre-uniunea-social-liberala-si-desigur-despre-pnl-dar-despre-acesta-in-postul-urmator/

Trackback-uri/Pingback-uri

  1. Răspuns din partea unui penelist uslaş către Marius Oprea « Blogul galben al lui Gondolin - 3 martie 2011

    […] că aceasta este benefică, susţinătorii au scris în apărarea ideii de USL (vezi aici, aici, aici si aici ) iar electoratul şi-a dat acordul, prin rezultatele la sondaje care plasează USL în […]

    Apreciază