Ultimele zile au fost dominate, fără putinţă de tăgadă, de Traian Băsescu. Spectacolul arestării preventive a vameşilor şi poliţiştilor de frontieră a bătut de departe orice telenovelă sau reality-show. Toată lumea clatină sceptic din cap, dar nimeni nu se poate împiedica să îşi pună întrebări. De ce acum? Şi, mai ales, cât de departe se va ajunge?
Iniţial, totul a pornit ca un joc de imagine. Pentru ca România să intre în spaţiul Schengen, trebuia să confirme cât de dur luptă împotriva corupţiei. Dar s-a văzut că efectul a fost contrar şi occidentalii s-au îngrozit de nivelul la care s-a ajuns cu acest măr putrezit. Zeci şi zeci de păzitori ai graniţelor au defilat, încătuşaţi, prin faţa camerelor de luat vederi. Nu din voia mogulilor răi, ci a şefului suprem de la Cotroceni. Puse cap la cap, imaginile au conturat un peisaj care evident a frisonat partenerii din Uniunea Europeană. Pentru că ei credeau că România este coruptă, dar nu în aşa hal.
Toate guvernările de după 1989 au încercat să ascundă ceea ce pentru „aborigenii” din spaţiul mioritic era foarte clar: societatea românească s-a obişnuit să îşi construiască un sistem de apărare faţă de statul restrictiv. Iar din acesta, contrabanda făcea parte integrantă. Ea asigura, pe vremea lui Ceauşescu, şpaga pentru doctori, profesori, vânzători etc, o cantitate de produse de lux reciclabile, care asigurau „lanţul trofic” al unei societăţi în care corupţia era ţinută sub control. Gluma era că dacă marchezi un cartuş de ţigări sau un pachet de cafea, într-o zi vei descoperi că se întoarce la tine. Fenomenul era, aşadar, ţinut sub control. Chiar şi Traian Băsescu evoca acele aparate video pe care le vindea, vând era căputan de vas.
După 1990, valorile s-au schimbat. Contrabanda a devenit un mijloc de finanţare pentru partide, pentru crearea de noi averi. S-a legitimat ca o adevărată instituţie ocultă a statului. Acum, dintr-odată, ea este pusă la zid. 21 de ani i-au trebuit unui om din sistem, numit Traian Băsescu, demnitar al statului în cea mai mare parte din acest timp, să îşi dea seama că există economie subterană. Iar declanşatorul, după cum spune actualul lider de la Cotroceni, a fost un raport al unui serviciu secret.
Evident, pe români însăşi cuvintele „serviciu secret” îi frisonează. Ne gândim la CIA, FBI, Mosad şi, nu în ultimul rând, la Securitate. Dar, oricât de mare ar fi impactul, raţiunea învinge. Şi ea întreabă: de ce? De ce 20 de ani serviciile secrete nu au raportat decât realizări în lupta împotriva contrabandei, iar acum, când Traian Băsescu se află în cel mai de jos nivel al popularităţii sale, este dezgropat un raport recent care bulversează tot? Inclusiv afectează decisiv imaginea europeană a României.
Să încercăm să găsim un răspuns rememorând fapte banale. Până acum câteva luni, despre vameşii şi poliţiştii de frontieră din Moldova Nouă aflam, din emisiunile TV, care prezentau înregistrări video cu grăniceri şi poliţişti de frontieră, că aceştia trag eroic asupra unor contrabandişti veroşi din Clisura Dunării. Te aşteptai să fie decoraţi, după câtă activitate prestau. Dar iată, mulţi au cam fost arestaţi. Moldova Nouă este în judeţul Caraş Severin. Preşedintele Consiliului Judeţean de acolo este Sorin Frunzăverde. Fost ministru al Apărării, el şi-a anunţat şi reconfirmat, recent, intenţia de a candida la preşedinţia PDL, împotriva oricui, chiar şi a lui Boc. Se ştie că Frunzăverde este susţinut de „greii” din Modrogan, Blaga, Videanu, Berceanu. Coincidenţă, normal, că vămile din Caraş figurează la loc de cinste în topul corupţiei, după ce ani de-a rândul erau la capitolul „eroice”.
Traian Băsescu a fost îngropat prematur de adversarii politici. El joacă. Mai avea o carte în mânecă şi o foloseşte. Iar din tot discursul ultim de la TVR – sincer, mult mai interesant decât celelalte pentru că indică un amalgam de piste reale şi fase – o frază i-a pus pe gânduri pe cei din barca puterii, care credeau că se poate scăpa de marinarul de la Cotroceni. Referindu-se la constituirea unei noi majorităţi, el şi-a arătat disponibilitatea de a lua notă şi de a face compromisuri privind numirea unui nou premier. „Dar dacă se va ajunge aici. Eu cred însă că nu se va ajunge”.
Într-adevăr, Traian Băsescu îşi joacă ultima carte. Dar este una mare. Cu un simplu semn, el le-a cam arătat care le este locul tuturor celor care dădeau semne că vor să dezerteze din sistem. Unora, că îi va eticheta drept corupţi, indiferent ce va hotărî justiţia. Şi, din păcate, până când magistraţii români decid despre cineva dacă este sau nu vinovat, respectivul este plimbat cu cătuşe la mâini, obsesiv, prin faţa camerelor de luat vederi ale mogulilor răi, până când opiniei publice chiar nu îi mai pasă de sentinţa finală. Imaginea omului încătuşat rămâne.
Altora, Traian Băsescu le-a dat de înţeles că îi poate lăsa la guvernare. Dar in condiţiile lui. Fără surse de finanţare, cu România arvunită pe ani şi ani de acum înainte. Ce ar putea face USL cu punţile tăiate?! Aşa gândeşte liderul de la Cotroceni, bazându-se pe două instituţii: DNA şi serviciile care îi sunt fidele. Dar fidelitatea, în România, se măsoară şi în putere financiară. În capacitatea de a avea acces la resurse. Ultima dată, Traian Băsescu a fost reconfirmat în funcţia de şef al statului pentru că anumite instituţii au avut fonduri – mai albe, mai negre – să angajeze oameni doar cu condiţia ca ei să îl voteze pe marinar. Frunzăverde ştie câte păşuni s-au igienizat, cu muncitori sezonieri, în Caraş-Severin.
Să nu fi aflat şi marele conducător? Sau să creadă el că, făcând gestul nobil de a transforma, teatral, România, din Vestul Sălbatic, într-un simulacru de Americă actuală, va lua ochii Occidentului. Că pozând în Justiţiarul Mioritic va deveni un erou îndrăgit?! Unul care să refacă PD cu Macovei, Baconschi, Cristian Preda, Sever Voinescu… Pentru că Albă ca Zăpada nu poate fi un partid nou, ci intrarea pe renunţarea unei formaţiuni politice la identitate. Se tot vorbeşte că PDL se va transforma în Partidul Popular. Aşadar, PD rămâne liber. Este partidul care l-a adus pe Băsescu la putere. Care a dat românilor speranţa absurdă că vor trăi bine. Dar care apoi, căpătând şi un L în coadă, s-a compromis din cauza setei de putere, a dorinţei absurde a lui Emil Boc, până mai ieri eroul României, de a păstra la guvernare partidul minunat al lui Traian Băsescu.
Avantajele devin dezavantaje. Acum, singura cerinţă a preşedintelui României este ca actuala coaliţie să respecte acordul cu FMI. În rest, are el grijă de dezertori. UNPR încă nu a fost atacat, iar dacă începe dansul adevărat, va fi crunt. Cel puţin dacă ne luăm după afirmaţia mai veche a lui Traian Băsescu. El însuşi îl cataloga pe Gabriel Oprea ca fiind şeful mafiei personale a lui Adrian Năstase. Să fim blânzi şi că nu discutăm despre ceilalţi progresişti! UDMR, de asemenea, încă este o Uniune virgină. Deşi nu se ştie ce dosare apar la DNA, ca mâine. Sau, mă rog, se mai ştie, dar au fost făcute uitate.
Cât despre PDL, el se poate destrăma faptic, dar parlamentar va rezista cât spune Traian Băsescu. Sau cine este în spatele lui Traian Băsescu. Şi dacă la un moment dat actualul preşedinte nu va mai fi alimentat cu muniţie, înseamnă că s-a repetat un episod din anii 2005. Într-o noapte, primari cu vechime într-un alt partid au intrat în formaţiunea lui Băsescu. Nu el a fost cel care le-a telefonat imperativ. Nu el va fi cel care le va spune, la fel de imperativ, că epoca PDL s-a terminat. Traian Băsescu este un erou. Asta a vrut, asta a reuşit. Din păcate, este tragi-comic. O marionetă care te poate face să plângi şi să râzi. Şi care se bazează nu pe „Divide et impera”, ci pe înfricoşează-i şi stăpâneşte.
Şi nimeni nu ar avea, poate, nimic împotriva acestor jocuri politice atât de sofisticate dacă nu ar fi oameni care stau în frig pentru a plăti acea dare impusă de Boc: căldura care dă năvală în apartament din podea, pereţi, ţevi care nu există. Plâng de frig, deşi au calorifere în casă, cu repartitoare cu tot, dar le ţin închise, şi plătescpierderile altora, pentru că în România este o regulă: nimeni nu are dreptul să spună că statul fură. Decât Traian Băsescu. Dar când statul lui Traian Băsescu fură, ce să mai zici?!
Radu Zlati 
Comentarii recente