Scurt expozeu istoric („Capitolaşul de laude”)
Nu puţine voci din Partidul Naţional Liberal au afirmat şi afirmă un adevăr de bun-simţ. PNL nu este un partid liberal ci este un partid naţional-liberal. Această nuanţă din titulatura partidului este, cred eu, deosebit de importantă. PNL, ca partid istoric, ultimul supravieţuitor al vieţii politice din Regatul României nu este un partid liberal, după logica şi calapodul în care se înţelege liberalismul prin Statele Unite sau prin Parlamentul European.
PNL este partidul în care tinerii revoluţionari de la 1848 au făcut dovada veridicităţii spuselor lui Petre Ţuţea: „Dacă până la 30 de ani nu eşti de stânga, n-ai inimă. Dacă după 30 de ani mai eşti de stânga şi nu eşti conservator, eşti cretin.” Toată conducerea PNL a trecut prin fervoarea revoluţionară a lui 1848, lăsându-se cuprinşi de idealurile stângii. Dar PNL a apărut ca fiind întemeiat de nişte oameni maturi, străini de idealisme revoluţionare.
Primii penelişti nu îşi puteau permite să fie explicit conservatori pentru că elitele PNL din acel moment se găseau într-un context istoric special: naşterea unui Stat naţional şi modern şi consolidarea unei naţiuni. Nu îşi permiteau luxul conservatorilor britanici sau a reacţionarilor francezi de a apăra ceva de dinainte. Înainte de proiectul susţinut de PNL, nu exista o Românie, nu exista nici măcar conştiinţa unei naţiuni române, nici măcar o Biserică românească.
Evident, în raport cu Partidul Conservator (şi nici măcar cu toate facţiunile sale, cea a lui Titu Maiorescu şi a Junimii fiind, în esenţă, liberală) PNL a putut apărea ca fiind un partid „de stânga”. În fapt, el a fost partidul care a creat, ajutându-i pe Alexandru Ioan Cuza şi pe Carol I, un stat modern, cu toate instituţiile necesare supravieţuirii istorice a acestuia.
După 1918, caracterul de dreapta al partidului Brătienilor este din ce în ce mai evident, în opoziţie cu centrul-stânga al naţional-ţărăniştilor lui Maniu şi Mihalache sau cu stânga social-democraţilor. Evident există multe voci progresiste, mai ales în timpul anilor 20, în rândul Partidului Naţional Liberal. I.Gh. Duca a fost unul din purtătorii mesajului progresist în partid, dar linia PNL a rămas, în esenţă, una de dreapta, şi încă o dreaptă naţională.
Opoziţia liberală faţă de curentele revoluţionare: comunismul şi legionarismul, este, pentru mine, cel puţin, un bun indicator al maturităţii politice manifestate de naţional-liberali în perioada interbelică. Deschiderea spre Occident, asumarea unui model de civilizaţie urbană, lichidarea marii proprietăţi funciare (măsuri ce pot fi regăsite mai toate în munca lui Ionel Brătianu) pot apărea ca măsuri anti-conservatoare. Ele însă făceau parte din procesul, inevitabil, al construcţiei României, o ţară care s-a născut în intervalul de timp foarte generos dintre 1848, când idealul unităţii românilor după modelul lui Mihai Viteazul, devine o cauză politică şi anul 1923, când Ferdinand I devine rege al tuturor românilor, încoronat la Alba Iulia şi o Constituţie, spre care privim cu admiraţie şi acum, oferă conturul statal României unite.
După 1990, PNL a revenit ca un partid anticomunist şi democratic, probabil unica forţă politică constant matură din punctul de vedere al culturii democratice, din România. PNL a înţeles să nu fie un partid radical, să cultive o politică a dialogului, să manifeste un discurs moderat, matur şi clar în mai toate momentele importante din istoria noastră postcomunistă.
Acum, PNL este unicul partid de dreapta din România şi un partid liberal-conservator. Aceasta nu pentru că susţine cota unică de impozitare ci pentru că este singurul partid în interiorul căruia opţiunea pentru monarhie este afirmată cu claritate. La fel, este singurul partid din România ce îşi asumă o continuitate istorică de la 1848, continuitate ce poate fi dovedită de orice cercetare obiectivă. Este singurul partid care propune soluţii economice de dreapta, străine de excesele libertariene şi cu puternice nuanţe sociale (caracteristici specifice nu stângii ci…conservatorismului autentic, care nu este altceva decât liberalismul clasic bine temperat de etică).
PNL este singurul partid care şi-a asumat cauza anticomunistă până la capăt. Munca unor istorici liberali, precum Marius Oprea şi Stejărel Olaru, activitatea lui Dinu Zamfirescu, iniţiativele parlamentarilor naţional-liberali cu privire la păstrarea memoriei comunismului şi condamnarea acestuia, sunt desigur mult mai consistente decât lecturarea unui discurs în Parlament şi sinecurizarea prn instituţii a mai multor persoane („condamnarea comunismului” făcută de Traian Băsescu).
Dar mai este un motiv pentru care PNL este unicul partid de dreapta din România: niciun alt partid politic din România nu are, în afară de PNL curajul afirmării unui program politic autentic de dreapta, autentic liberal-conservator. Ca urmare, destinul PNL este acela de a îşi asuma statutul de partid al Dreptei româneşti.
sursa: Noul Conservatorism
Radu Zlati 
Comentarii recente