Antonescu, la congresul UDMR: Mă rog sincer bunului Dumnezeu să vă dea şi să ne dea gândul bun

Crin Antonescu a declarat la Congresul UDMR că USL poate schimba situaţia actuală alături de UDMR sau fără UDMR.

„Stimaţi compatrioţi şi reprezentanţi ai UDMR, vă respect pentru mândria dumneavoastră, vă preţuiesc pentru seriozitatea, pentru competenţa, pentru profesionalismul pe care toţi l-am cunoscut şi îndrăgit la dumneavostră, dorinţa de libertate şi de identitate şi pentru că vă respect, vă preţuiesc şi sub acel aspect vă îndrăgesc, cred că este de datoria mea să vorbesc respectuos şi deci limpede. Nu are rost şi nu intenţionez să facem un bilanţ mai puţin optimist decât a făcut domnul prim-ministru al situaţiei României de astăzi, trebuie doar să spun că, din punctul de vedere al celor care am constituit această Uniune (USL – n.r), România nu mai poate continua aşa”, şi-a început Crin Antonescu discursul.

Liderul PNL a mai spus că USL şi UDMR ar putea construi împreună un „proiect de o anvergură fără precedent pentru România”.

„Spre sfârşitul anului trecut, am avut cinstea de a-i aduce la cunoştinţă domnului Marko Bela că PNL şi PSD, oricât de puţin ar crede asta, şi oricât de greu ar fi, cred cu tărie, se vor uni. Domnul preşedinte Marko Bela e atât de politicos încât nici azi nu ştiu dacă m-a crezut (…) Ca unul care am spus ce urmează să fac şi am făcut tot ceea ce am putut să fac, vă spun că putem mai târziu, mult mai greu şi poate insuficient de temeinic, să schimbăm această situaţie fără UDMR, în anul 2012. Putem să o schimbăm mai repede, mai trainic şi să construim împreună un proiect de o anvergură fără precedent pentru România cu UDMR”, a mai spus preşedintele PNL.

El a mai afirmat că indiferent de decizia pe care UDMR o va lua, formaţiunea va rămâne pentru USL „un partener de dialog frecventabil” şi a adăugat că se roagă, „sincer şi intens” la Dumnezeu ca noii lideri ai Uniunii să ia o decizie bună.

„Asta ne dorim, decizia nu e a noastră. Decizia este a dumneavoastră şi o veţi lua numai dumneavoastră. Timpul ei, însă, ne interesează pe toţi şi timpul ei nu este dictat de unii dintre noi, ci e dictat de realitate. E o decizie pe care dumneavoastră o veţi lua nu în 2012, ci în următoarele săptămâni. Oricare ar fi această decizie, vă asigur încă o dată de respectul nostru şi vă doresc succes. Oricare ar fi această decizie, le doresc succes liderilor pe care îi veţi alege. Oricare ar fi această decizie, veţi fi pentru noi întotdeauna un partener de dialog frecventabil. Nu ascund, însă, că mă rog sincer, intens, bunului Dumnezeu să vă dea şi să ne dea gândul bun. Aşă să vă ajute şi aşa să ne ajute Dumnezeu”, a mai spus Crin Antonescu.

sursa: Realitatea.net

Etichete:, ,

Comentariile nu sunt permise.