Ponta, după Congresul UDMR: Cred că vom mai lupta un an şi jumătate cu PDL

Victor Ponta şi-a început discursul în faţa aleşilor locali şi preşedinţilor de organizaţii PSD, PNL şi PC din judeţul Bihor cerându-şi scuze pentru că a întârziat la întâlnirea cu ei. „În mod normal, ar fi trebuit să spunem că am întârziat din cauza UDMR-ului. Dar, pentru că în sală era Boc, de vină e Boc”, a glumit liderul PSD.

„Eu cred că nu trebuie să ne facem iluzii, cred că mai avem un an şi jumătate de bătălie, pentru că venim dintr-un loc care mă face să cred că mai avem de luptat un an şi jumătate, mai avem încă să ne batem cu PDL şi cu banii PDL. Noi, însă, trebuie să ne înţelegem de pe acum. Pentru a ne putea înţelege când vom guverna România, trebuie să ne înţelegem cât suntem încă în opoziţie. Să înţelegeţi că trebuie să fiţi conştienţi că oamenii aşteaptă foarte mult de la noi”, a spus Ponta.

Liderul PSD a promis că, dacă vor ajunge la guvernare, nu vor mai pune şefi de instituţii pe criterii politice. „Aş vrea să înţelegeţi că nu vom mai pune şefi pe criterii politice. Nu-l schimbăm pe Blejnar al lor cu Blejnar al nostru. Vă rog să vă gândiţi la oamenii pe care îi veţi pune să candideze. O să punem candidaţi care ne reprezintă, ne fac cinste şi fiţi pregătiţi să lucraţi pesedişti pentru liberali şi liberali pentru social-democraţi. Creăm şi construim o aşteptare imensă, oamenii sunt disperaţi cum nu au mai fost niciodată după ’89. Haideţi să facem împreună un proiect care va avea succes, care va face bine pentru ţară. De ce era necesar să facem USL, noi am mai fost împreună, dar atunci nu a fost cu noroc. La Bucureşti se spune că prima dată nu se pune. Şi mie şi lui Crin ne-ar fi plăcut să ne certăm în continuare la televizor. De data asta trebuie să ne dăm mâna, de obicei începem acest lucru de la organizaţiile din teritoriu, dar, de acestă dată am început de sus în jos”, a mai afirmat Ponta.

La întâlnirea de la Oradea la care au participat preşedinţii PSD, PNL şi PC au fost prezenţi aproximativ 300 de membri ai celor trei partide, aleşi locali şi preşedinţi de organizaţii din judeţul Bihor.

sursa: Realitatea.net

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.