pe surse.com: UDMR pune condiţii! (+rezolutia UDMR)

Azi în a II-a zi a Congresului al X-lea al UDMR a fost supusă aprobării şi adoptată o moţiune cu condiţionalităţile UDMR. Ea a trecut cu doar 3 abţineri.

Aud că mâine vicepremierul Marko Bela alături de noul preşedinteal UDMR,Kelemen Hunorvor avea o întâlnire cu premierul EMIL Boc pe care-l vor informa despre deciziile Congresului şi vor trecerea acestora în noul acor al Coaliţiei, precum şi termene clare pentru punerea în pratică a acestora.

Rezoluţie cu privire la Principiile reformei politicii economice din România

Congresul al X.-lea al UDMR constată cu regret, că ţara noastră resimte cu mult peste medie consecinţele crizei economice mondiale, iar din avantajele aderării la Uniunea Europeană beneficiază mult sub posibilităţi. Toate acestea justifică necesitatea schimbării paradigmei politicii economice.

Cele trei elemente definitorii ale politicii economice ale României sunt: realizarea stabilităţii, creşterea dinamică sustenabilă şi creşterea gradului de ocupare a forţei de muncă. În sensul schimbării paradigmii înţelegem realizarea stabilităţii nu prin măsuri de constrângere, ci prin relansare economică şi ca o consecinţă, prin lărgirea gradului de ocupare a forţei de muncă. Numai cu surplusul rezultat din creşterea economică se poate asigura echilibrul, o direcţie contrară duce la pauperizare. Numai o creştere dinamică sustenabilă poate asigura un sistem social sustenabil bazat pe principiul solidarităţii sociale.

Congresul al X.-lea al UDMR mandatează miniştrii, senatorii, deputaţii Uniunii, ca în acord cu Strategia Europa 2020 să iniţieze şi să înfăptuiască măsuri imediate şi radicale la nivel parlamentar şi guvernamental pentru ieşirea din recesiune, pentru plasarea economiei pe traiectoria creşterii sustenabile şi pentru îmbunătăţirea competitivităţii, după cum urmează:

  • reducerea treptată a impozitelor şi contribuţiilor care grevează forţa de muncă vie începând cu 1 iulie 2011
  • simplificarea radicală a Codului Fiscal şi Codului de Procedură Fiscală, reducerea numărului de impozite începând cu 1 ianuarie 2012
  • sprijinirea micro-întreprinderilor, a firmelor mici şi mijlocii în accesarea creditelor cu dobândă preferenţială şi cu garanţie de stat începând cu 1 iulie 2011
  • simplificarea procedurilor de participare la proiecte naţionale şi unionale prin înlesnirea şi accelerarea accesului la resurse financiare
  • lichidarea situaţiilor de monopol şi a funcţionării cartelurilor, reducerea corupţiei şi evaziunii fiscale

Adoptat la Congresul al X.-lea UDMR

Oradea, 27. februarie 2011

sursa: pe surse.com

Etichete:

Comentariile nu sunt permise.