Roberta Anastase e o persoană optimistă. În fond, are toate motivele să fie așa – în loc să dea cu subsemnatul în fața anchetatorilor, continuă să ocupe una dintre cele mai importante funcții ale statului. Duminică, la Vaslui, Roberta a făcut o nouă probă a optimismului ei debordant:
“În urma ultimelor sondaje de opinie, am constatat că ceva este în neregulă: PSD pe primul loc, cu un procent rezonabil, PNL pe locul doi, tot cu un procent rezonabil, iar pe locul trei PDL. Aşa că stau şi mă întreb care este logica să se unească locurile unu cu doi să bată locul trei. Şi am găsit răspunsul: aceste sondaje se referă la 24% din repondenţi. Restul de 76% sunt nehotărâţi, pentru că aşteaptă să vadă rezultatele guvernării noastre. De fapt, cei 76% dintre repondenţi, care reprezintă o majoritate covârşitoare, înţeleg că nu este alternativă în momentul de faţă şi sunt dispuşi să vină alături de noi. De aceea, trebuie să înţelegem să ne mobilizăm şi să explicăm populaţiei că succesul în 2012 va fi de partea celor buni şi drepţi”.
Bună dimineața, Roberta! Doamna președinte de Cameră a aflat, într-un final, că 76% (mai bine de trei sferturi, spus altfel) dintre români sunt nehotărâți. Că nu își mai leagă speranțele de niciuna dintre actualele forțe politice autohtone. Că sunt scârbiți și de unii, și de alții.
Ce nu a aflat însă Roberta Anastase e că niciunul dintre actualele partide majore nu au încercat să-i câștige pe nehotărâți. Dimpotrivă, le-a convenit situația în care tot mai puțin români s-au îndreptat către cabinele de votare. Pentru că asta le-a asigurat conservarea privilegiilor obținute și le-a ușurat ”munca” (acea bătălie între ”sisteme” pe principiul ”cine fură mai mult” e cu atât mai eficientă cu cât numărul celor care votează e mai mic).
Desigur, PDL sau oricare alt partid care ar înțelege importanța acelor trei sferturi de români nehotărâți care ar putea schimba fundamental rezultatele viitoarelor alegeri s-ar putea reforma, încercând să-i câștige. Ce nu a mai aflat doamna Anastase, e că cei 76% dintre români nu așteaptă efectele guvernării PDL. Pentru că le trăiesc din plin. Iar dacă așteaptă vreo shimbare, aceasta e, în primul rând, de atitudine și mentalitate. Printre altele, așteaptă să se termine cu hoția generalizată și, la fel de important, așteaptă ca în fruntea uneia dintre cele mai importante instituții ale statului să ajungă o persoană care să știe măcar să numere corect.
Deocamdată, între Bercea Mondialu și Roberta Anastase nu e vreo diferență majoră. Primul nu știe să scrie și să citească, dar are permis de conducere și e mândru că ”a făcut milioane de euro”. A doua habar nu are să numere, dar ”a trecut” legi de importanță majoră pentru România. Dacă doamna Anastase își închipuie că cei 76% dintre nehotărâți văd în ceea ce a făcut o atitudine ”de laudă” se înșeală amarnic. Iar dacă, la un moment dat, PDL chiar intenționează să recupereze ceva procente din imensa masă de nehotărâți, atunci Roberta Anastase ar fi una dintre primele persoane la care ar trebui să renunțe.
sursa: VoxPublica








Comentarii recente