Deputaţi din Comisia de Muncă au hotărât, miercuri, să-l invite pe ministrul Muncii, Ioan Botiş, pentru a da lămuriri cu privire la situaţia sistemului de pensii, în condiţiile în care ministrul a compartat acest sistem cu unul de tip „Ponzi”.
Parlamentarii au decis să-l invite la comisie şi pe Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor, pentru a-şi prezenta punctul de vedere în legătură cu actul normativ prin care pensiile administrate privat sunt corelate cu rata inflaţiei.
Afirmaţiile lui Botiş privitoare la compararea sistemului de pensii cu unul de tip „Ponzi” au fost criticate dur în cadrul comisiei de deputaţii Opoziţiei Victor Paul Dobre, Ioan Cindrea şi Dan Mircea Popescu. Pesedistul Ioan Cindrea a fost foarte vehement, susţinând că afirmaţiile ministrului sunt iresponsabile.
Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat, în data de 3 martie, că sistemul de pensii din România este unul de tip piramidal în condiţiile în care sunt 10 milioane de persoane active din care doar 5,6 milioane contribuie la fondul de pensii de stat. În acest sens, el susţinea că sistemul de pensii riscă să intre în colaps, pentru că numărul de salariaţi din ultima perioadă este în scădere.
sursa: Realitatea.net








Comentarii recente