Mihai Gotiu: Și, totuși, nu oprește nimeni delirul lui Boc?

Doar de câteva minute a avut nevoie Emil Boc pentru a mă determina să recurg la soluția finală: închiderea televizorului. Delirul premierului referitor la investitorii care sunt pregătiți să dea năvală în România în secunda imediat următoare adoptării Codului Muncii, la miile și zecile de mii de locuri de muncă pe care le vor aduce ploile de primăvară și, punctul culminant, faptul că acest nou Cod al Muncii le va oferi angajaților siguranța pensiilor (!!!) mi-au îndreptat, automat, degetul către butonul ”stop” al telecomenzii.

Asemenea afirmații nu trec decât cu pastile și cămașă de forță. Administrate celui care le emite. Am mai arătat de ce raționamentul premierului legat de așa-zisa ”flexibilizare” a Codului Muncii este de două ori greșit. În primul rând pentru că investitorii serioși au propria politică de personal. Axată pe profesionalizarea și fidelizarea angajaților. Pachetele salariale pe care le oferă sunt, de cele mai multe ori, superioare celor garantate de Codul Muncii (pentru că investitorii serioși încearcă să obțină cei mai buni angajați de pe piață în domeniul lor).

Problemele acestor investitori nu vin, așadar, din partea angajaților, ci din cu totul alte direcții: taxe, impozite, accize, modificări prea dese (în cursul aceluiași exercițiu bugetar) a fiscalității, facilități legate de reinvestirea profitului ori de investițiile în cercetare și, nu în ultimul rând, de infrastructură (a se vedea doar cazul Mercedes, care a ales, în cele din urmă, Ungaria, pentru că în România nu avea acces la autostradă).

În al doilea rând, în cazul celorlalte afaceri, mai mici sau mai mari, care au potențial de evaziune, trebuie spus că principala parte interesată de contractele de muncă sunt angajații, și nu angajatorii. Nu angajatorii țin neapărat să încheie contracte de muncă (ba chiar dimpotrivă), ci angajații. Cu cât angajații vor percepe că au tot mai puține avantaje din încheierea unui contract de muncă, cu atât mai ușor vor fi convinși să lucreze ”la negru” sau ”la gri”.

În aceste condiții, după mai bine de jumătate de an în care ai bătut monedă pe ”statul minimalist”, după ce ai fluturat steagul riscului incapacității de plată a pensiilor și asigurărilor sociale, să vii și să vorbești despre modul în care noul Cod al Muncii va garanta pensiile și asigurările sociale e de-a dreptul inconștiență. Și delir.

Din păcate, nici Blaga, pe planul intern, al partidului, nici Ponta și Antonescu, secondați de Voiculescu nu par a fi în stare să-l oprească pe Emil Boc. Și chiar dacă ar reuși, tot nu am convingerea că s-ar rezolva mare lucru.

***

Din fericire am la îndemână o carte. ”Bucuria vieții”, de Irving Stone, povestea recompunsă după scrisorile trimise fratelui său, a vieții lui Vicent Van Gogh, carte recent apărută la ”Polirom”. Mai există, totuși, și lucruri frumoase pe lumea asta.

sursa: VoxPublica

Etichete:, , ,

Comentariile nu sunt permise.