Toată lumea se plânge de dezastrul care domneşte în România, dar când este vorba să protesteze, se găsesc doar câteva mii de oameni dispuşi să iasă în stradă. Unul dintre motivele acestei participări restrânse – şi s-a văzut că ea s-a „cronicizat” chiar miercuri, 16 martie, în ziua votării moţiunii de cenzură – este acela că lumea este dezorientată şi nimeni nu o ajută să îşi găsească adevăratul drum.
Pe de o parte, politicienii arată cu degetul spre sindicate, spre liderii acestora. Dar să fim serioşi! Câţi membri de sindicat există într-o ţară în care s-a urmărit tocmai desfiinţarea acestor structuri, care constituiau un pericol pentru puternicii zilei, indiferent de culoarea lor politică?! Aşa că, acum, manifestaţiile de stradă sunt lamentabile.
Dreptatea nu este însă nici de partea liderilor sindicali care ridică din umeri, neputincioşi, dar rămân în funcţie. Scindarea mişcării, pe de o parte, cointeresarea conducătorilor, pe de alta, cu funcţii chiar politice sau diverse alte avantaje sunt principalii factori care au făcut ca oamenii să nu mai aibă încredere oarbă în sindicate.
În plus, să nu uităm că, în Bucureşti, unde se desfăşoară de obicei mitingurile uriaşe, clasa muncitoare nu mai este cea de pe vremuri. Marile întreprinderi au fost prăduite şi măritate, oamenii au ajuns în şomaj sau au fost nevoiţi să se recalifice, să îşi caute slujbe „la privat”. Nu mai ies muncitorii, încolonaţi, ca atunci când a fost dat jos Ceauşescu sau ca la începutul anilor 90. Masa salarială existentă este mult mai greu de urnit, prin structurile sindicale. În mare măsură, lucrătorii de acum nici nu fac parte din vreo federaţie. Sunt simpli „sclavi” la patroni care nici nu vor să audă despre sindicate.
Aşadar, rolul tradiţional al structurilor menite să apere drepturile masei salariale este mult diminuat. Iar societatea românească are nevoie de anticorpi, aşa cum ne dovedeşte din plin perioada în care trăim. De aceea, trebuie găsit un alt câine al democraţiei. Care să fie însă acesta? Ca să-l identificăm, am apelat la cititorii noştri şi am organizat un sondaj, propunând câteva variante.
Cea mai votată dintre acestea a fost nu aceea că sindicatele au obligaţia morală să organizeze proteste de stradă, dacă situaţia din România devine prea grea. 32% dintre cei care au răspuns la sondaj consideră că o coaliţie politico-sindicală este cea mai potrivită, de aproape două ori mai mulţi decât cei care cred că sindicatele au această datorie. Interesant este şi că pe locul al treilea s-au clasat serviciile secrete, în care oamenii văd încă o rezolvare.
Într-adevăr, o coaliţie politico-sindicală este, în acest moment, cea mai bună soluţie. Şi asta pentru că trăim într-o perioadă în care, deşi am intrat în Uniunea Europeană, percepţia publică este că factorul politic încă domină viaţa ţării. Iar dacă despre sindicate şi puterea lor tot mai mică am vorbit, în condiţiile în care lor li s-ar alătura forţe politice dedicate binelui ţării, Emil Boc şi-ar şterge rânjetul sfidător de pe faţă şi ar pleca din Palatul Victoria cu coada între picioare. Iar Traian Băsescu ar înţelege că regimul lui s-a sfârşit cu un eşec lamentabil. Pentru că, atunci, în faţa Casei Poporului, unde parlamentarii votează împotriva românilor şi a interesului Patriei ar fi nu 10.000, ci sute de mii de protestatari.
Da, românii, o duc rău, dar nu ies în stradă, mai ales bucureştenii. Sunt blamabili? Doar parţial. Pentru că ei se simt extrem de vulnerabili, de vreme ce nu au pe nimeni în spate. Nu au nici măcar speranţa că îi va apăra cineva în faţa patronilor sau a aparatului represiv pe care îl pot pune în mişcare băsebocii. Or, acest lucru ar putea fi rezolvat prin implicarea, alături de sindicate, a unei forţe politice.
Dar, în ciuda faptului că Opoziţia s-a unit, ea nu pare dispusă, deocamdată, să îşi dea cu adevărat mâna cu strada. Liderii coboară în mijlocul protestatarilor, dar nu-şi cheamă în stradă nici măcar membrii de partid. Cum să cadă regimul, dacă PSD, PNL, PC se tem să îşi cheme susţinătorii la proteste deschise?! Se teme Opoziţia că va fi acuzată de incitare la violenţă? Probabil. Se teme pentru imaginea ei, pe care o vor terfeli pedeliştii? Posibil. De dezertarea unor parlamentari supăraţi că nu îşi termină mandatul profitabil? Desigur. Cu certitudine însă ar trebui să se teamă mai curând de judecata poporului. Iar când ţara va acuza regimul Băsescu pentru toate nelegiuirile pe care le-a făcut, nici Opoziţia nu va fi iertată. Tot amânând gesturile hotărâte, decisive, devine complice la ceea ce se întâmplă în România. Iar acest lucru este mai greu de iertat decât orice.
Iată rezultatele complete ale sondajului săptămânal efectuat de Pagina Politică.
Dacă situaţia din România devine prea grea, cine are obligaţia morală să organizeze proteste de stradă?
O coaliţie politico-sindicală – 32%
Sindicatele – 18%
Serviciile secrete – 14%
Uniunea Europeană – 9%
Partidele de opoziţie – 5%
Patronatele – 5%
Liderii de opinie – 5%
Mass-media – 5%
Vedetele la modă – 2%
Preşedintele ţării – 2%
Nimeni – 2%
Nu ştiu/Nu răspund – 0%.
surrsa: Pagina de Politica
Radu Zlati 
Comentarii recente