Premierul Ungariei, Orban Viktor, e un extremist de tip nazist, fapt de notorietate. Atitudinea lui revizionistă e o regulă, nu o excepţie. Acum, se ascunde în spatele unor fuste, de nevastă de diplomat. Ceva mai penibil decât declaraţia ambasadorului Ungariei la Bucureşti cu greu se poate constata în materie de diplomaţie. I-a spus ministrului român de Externe – altă capodoperă, care de la un creier genial, în mod lamentabil a ajuns o burtă – că mesajul premierului Orban a fost citit de nevasta lui, a ambasadorului (?!) şi amestecat de presă cu adăugirile ei personale, mai precis, recitări din cele mai tuşante pentru maghiarii de pretutindeni versuri ale poetului lor naţional, graţiosul Petőfi, vizând Ardealul. Dreptul femeii să-şi numere lacrimile. Dar nu cred că a fost contribuţia ei. Ci mesajul emoţional al lui Orban, nerecunoscut acum, fiindcă au văzut că mai există, totuşi, bărbaţi în România. Orban se obişnuise cu Băsescu.
Deci, dacă a fost contribuţia nevestei ambasadorului Ungariei la Bucureşti, atunci nu există alternativă: demisia şi bagajele. E ambasadorul statului maghiar. Dacă îşi asumă vina, dată pe nevastă, atunci fie rămâne ambasador şi coboară statul Ungaria în derizoriu, fie îşi dă demisia şi îl salvează, teoretic, pe premierul Orban, care nicidecum nu s-a delimitat până acum de nevasta ambasadorului. N-a zis nimic, aşa cum şi Băsescu tace. În păpuşoi. Poate îl prinde acolo un aurolac, neprotejat.
Să fim serioşi, Orban s-a manifestat revizionist (nu zic iredentist, pentru că l-aş legitima) cel puţin din 2004, când s-a pronunţat pentru dublă cetăţenie şi a jurat că, ajuns la putere, va fi premierul a 15 milioane de maghiari şi îi va reunifica. Partea proastă e că Ungaria exercită, acum, preşedinţia UE, ale cărei principii le depreciază flagrant.
Încă de când a preluat conducerea Uniunii Europene, Orban Viktor şi-a dat în petic ducând în dar simbolic la sediul Uniunii un covor care sugerează nostalgiile teritoriale ale Ungariei. Asta, în ciuda faptului că în momentul în care s-au pronunţat în proporţie de 80% pentru aderarea la UE, ungurii au renunţat de drept la orice revendicare teritorială. Incompatibilă, repet, cu principiile şi valorile Uniunii Europene.
Oricum şi dacă am admite minciuna că textul citit pe teritoriul României de 15 martie nu i-a aparţinut integral premierului Ungariei, el şi-a etalat visările atotcuprinzătoare în mesajul de la Muzeul Naţional din Budapesta unde cât de patetic e personajul s-a putut vedea din faptul că a avut o audienţă plătită. La propriu. Au fost aduşi acolo să-l asculte nişte tineri care au primit bani pentru prezenţa lor. Au şi declarat că puţin le pasă de politică, dar nu le strică nişte bani.
Şi mai e declaraţia preşedintelui Parlamentului Ungariei de la Tg.Mureş, care a zis că unificarea maghiarilor de pretutindeni e “poruncă de la Dumnezeu”. Şi asta pentru că România dă impresia de sat fără câini. Mai mult, că guvernanţii României sunt căţeii Ungariei. Până când i-a muşcat până la os şi mai departe, în măduvă, un câine de rasă, un carpatin pur-sânge: Crin Antonescu. Apărător al unei ţări ocupate de un regim trădător de ţară.
Sigur, putem să ne vopsim blonde şi să facem pe deşteptele – vorba conului Alecu Paleologu, care spunea că există femei şi femei care fac pe deşteptele. 
Şi blonde vopsite fiind, putem spune că noi suntem ziariste şi atunci nu putem decât să constatăm că intervenţia de ieri a preşedintelui Partidului Naţional Liberal în Parlamentul României a fost “electorală”. Şi să arătăm că dezavuăm şi opoziţia, taman atunci când e cazul să o susţinem – că altfel nu ne-am putea dovedi – nu-i aşa? – imparţialitatea. N-am cum să n-o indic pe Oana Dobre. Ea crede că asta înseamnă obiectivitatea, falsa poză a imparţialităţii. Imparţialitatea e ipocrizie lucie. Obiectivitatea înseamnă tocmai să-i poţi critica pe cei simpatizaţi, atunci când greşesc. Iar dacă nu simpatizezi pe nimeni înseamnă că n-ai resurse sau intuiţie, nu că n-ai pe cine. Presa occidentală nu-i ipocrită. Poate mai învăţăm, înainte să ne pronunţăm apodictic.
Eu cred că preşedintele moral al României este Crin Antonescu. Fără intervenţia lui oportună, nu doar că România era călcată în picioare, ci şi – cel mai grav – puteam fi puşi în faţa faptului împlinit, pe care îl clamează premierul Ungariei. Şi pentru care face tot ce nu poate fi tolerat de instituţia europeană pe care actualmente o conduce.
Pe lângă o intervenţie care se impune la UE – exasperată de preşedinţia lui Orban, promotor al unei legi a presei dezavuate de Uniunea Europeană şi a unor tensiuni cu state membre -, extraordinar de importantă e intervenţia lui Crin Antonescu faţă de UDMR, anume, invitaţia la dialog pe tema naţională. Elegant şi clar. Dacă preşedintele PNL nu avea această iniţiativă, atunci UDMR putea cocheta în continuare cu echivocul, până ne pomeneam cu faptul împlinit. Pentru care nu-i puteam blama pe concetăţenii maghiari, ci doar aplauda. De blamat, n-aveam decât să ne uităm în oglindă pentru absurditatea de a avea şi tolera regimul Băsescu.
Băsescu trebuie suspendat pentru înaltă trădare.
sursa: Roxania
Radu Zlati 
Comentarii recente