Scandal: versul citat de soţia ambasadorului Ungariei nu-i aparţine lui Sándor Petőfi, ci lui Wass Albert, criminal de război

Soţia ambasadorului Ungariei şi-a încheiat discursul în care a citat din Viktor Orban cu un vers din Wass Albert: „Legyen Erdély újra, ami volt!” – „Să fie Ardealul din nou ce-a fost!” Acest vers, din poemul „Eliberarea Ardealului” a fost rostit în faţa a sute de martori. Wass Albert a fost declarat criminal de război.

  • Strofa din care face parte versul este următoarea: „Legyen Erdély újra, ami volt!/ Óvjuk meg a székelyeket/ a románok rémtetteitől” („Să fie Ardealul din nou ce-a fost!/ Să-i apărăm pe secui/ De faptele odioase ale românilor”).

Conform Wikipedia, Wass Albert a fost un nobil maghiar, deţinând titlul de Conte de Czege şi Szentegyed. S-a născut în 1908, la Răscruci (Judeţul Cluj) şi s-a sinucis la 17 februarie, 1998 în Astor, Florida (Statele Unite). A fost fiul lui Endre Wass (1886-1975) şi al baronesei Ilona Bánffy de Losonc (1883-1960). A fost inginer forestier, scriitor şi poet.

În perioada ocupării Transilvaniei de Nord ca urmare a dictatului de la Viena, prin scrierile sale patriotice, Wass a exacerbat relaţiile dintre maghiarii şi românii din Transilvania. Ca răsplată a fost premiat de înalte instituţii academice din Ungaria, fiind numit totodată membru al Academiei Ungare, „pentru cunoştinţele sale forestiere”.

În mai 1946, atât Albert Wass, cât şi tatăl său Endre Wass, au fost condamnaţi la moarte în contumacie de Tribunalul Cluj, iar posesiunile le-au fost confiscate, fiind găsiţi responsabili pentru evenimentele care au avut loc în septembrie 1940, când un locotenent ungur, pe nume Pakucs, a arestat şase locuitori din Sucutard şi a executat patru dintre ei (doi români şi două evreice) în localitatea Ţaga.

Albert Wass a fost găsit responsabil şi pentru instigarea şi provocarea măcelului de la Mureşenii de Câmpie , când soldaţi unguri, conduşi de locotenentul Gergely Csordás, au ucis 11 persoane civile.

sursa: Adevarul.ro

 

Etichete:, ,

Comentariile nu sunt permise.