A existat un val de dezamagire profunda pentru unii atunci cand din 50-60 de mii oameni anuntati a lua cu asalt strazile Bucurestiului abia s-au strans vreo 6-7 mii. Nu stiu altii ce au inteles, dar stiu ca din acel moment ar trebui sa vorbim cu totul altfel despre cum o duce “poporul roman”.
Indiferent ce spun sondajele, atat timp cat oamenii prefera sa priveasca la televizor spectacolul din plenul Parlamentului, trebuie sa intelegem ca le este bine. Ori ca s-au impacat cu soarta lor, oricare ar fi ea, incat ar indura-o bucurosi mai degraba decat sa iasa din case. Ca este vorba de lehamite sau doar de resemnare, ca le este bine, daca nu cumva chiar foarte bine, ar trebui ca toata lumea sa inteleaga ca romanii nu au nicio problema majora in acest moment.
Ce nu pot sa inteleg este teoria conspiratiei care s-a nascut pornind de la acest fapt banal. De ce nu putem accepta ca e loc de mai rau, iar disconfortul momentan este inca un rau cu mult sub limita pe care o poate duce romanul? De ce e imposibil de inteles ca inca le este bine, fiindu-le totusi rau si greu?
De ce nu iese lumea in strada, daca viata le este un cosmar, daca mor de foame, le-au fost taiate salariile sub limita existentei si, in general, abia mai supravietuisc intr-un regim tot mai autoritar si nedemocratic? O intrebare de prost gust pentru unii, falsa din start pentru altii, iar cei mai multi nici macar nu si-au mai pus-o.
Altii au sarit direct la gatul “romanilor”. Ca de ce isi permit sa stea la cafele pe terase, sa viziteze targurile de produse traditionale, in loc sa se ingramadesc in fata Parlamentului, unde sa isi rupa bojocii urland impotriva nesimtitilor de la Putere. Cat de multe explicatii ar putea fi date…, daca nu ar exista una mult mai simpla si mai functionala. Pur si simplu nu mai cred in politicieni, indiferent de numele sau apartenenta lor.
Probabil ca un roman tentat sa iasa in strada, pentru a-si urla nemultumirea fata de masurile guvernantilor, ar gandi asa: pedelistii fura de sting, si-au dat mana cu mafiotii pe care promiteau ca-i trag in teapa; liberalii s-au aliat cu fostii tortionari si colaboratori ai Securitatii, iar pesedistii au ramas neschimbati ca-ntotdeauna. Pentru cine si pentru ce? Intrebarea care se pune este – merita sa ne mai obosim sa iesim in strada?
Ar trebui sa recunoastem, totusi, ca propaganda pedelista a reusit un lucru incredibil. A taiat pofta de schimbare a romanilor, dupa ce le-a omorat speranta. Dupa ce au intins ca un arc asteptarile romanilor la maximum, pentru ca apoi sa il pocneasca in gol, acum nimeni nu mai spera si nu mai asteapta nimic de la nimeni. Asa ca, pentru ce sa te mai obosesti in general sa spui ceva, daramite sa iei cu asalt strada?
Singura intrebare care mai are sens acum este daca astfel romanii se vor fi vindecat de “marile sperante”, de asteptat tatucul “Mesia” care se ne izbaveasca. Daca astfel vor fi invatat ca progresul se face in pasi mici, unde greselile trebuie corectate imediat, punctual, iar “sistemul” nu trebuie sa produca miracole, ci sa imbunatateasca treptat viata majoritatii oamenilor.
In fine, treburi mult prea simple pentru a fi acceptate si intelese de un popor cu asteptari atat de inalte si inclinatii atat de profunde si poetice.
sursa: VoxPublica
Radu Zlati 
Comentarii recente