Săptămâna trecută, când l-am criticat pe Traian Băsescu pentru poziţia de partea ma-jo-ri-tă-ţii laşe a ţărilor UE, mi-au sărit mulţi în cap. De ce să se bage România să sară cu gura împotriva lui Gaddafi? Nu avem nici un interes. Păi, tocmai asta era problema, că uneori mai trebuie să ai şi principii, nu doar interese. Parcă vorbeam cu turcii. Iar a discuta despre problema datoriei din Libia în acest context este stupid în sine, nu contează ce spui exact, e o temă penibil de abordat când acolo e măcel. Dar Băsescu a răspuns la o întrebare a ziariştilor, mi-au sărit unii în cap. Cine l-a obligat să răspundă şi să elaboreze subiectul?
Oricum, mulţi s-au mirat că se cere o poziţie morală din partea României. Apoi, după adoptarea rezoluţiei ONU, poziţia oportunistă a devenit cea contrară: să intrăm şi noi, cum să rămânem pe afară?! Morala noastră e în funcţie de parafe: avem parafa ONU, chestia devine morală, acum o mai aşteptăm pe cea de la NATO. Avem o părere în sine despre fondul problemei? Este o miză morală în Libia? Pentru mine este evident că da. Lumea liberă a privit cum di-verşi nebuni măcelăresc popoare în Rwanda şi Bosnia. De atunci s-a dezvoltat şi a prins doctrina obli-gaţiei de a proteja. Prin-ci-piul neamestecului în treburile in-terne s-a tradus în practică prin puterea di-ver-şi-lor psihopaţi de a măcelări popoare. Precedentul benefic a fost creat în Kosovo, a fost momentul rupturii cu un sistem de valori pervers, în care suveranitatea unui stat bătea automat drepturile omului, indiferent câţi mor.
NATO a negat dreptul lui Miloşevici de a epura etnic o regiune pentru că e liber să facă ce vrea la el acasă. De aici, o obligaţie morală a lumii libere de a nu asista la un măcel pe care Gaddafi nu se sfia să proclame în gura mare că e pe cale să-l comită (pentru că e şi prost, nu doar psihopat). Sarkozy şi-a asumat în mod salutar rolul de lider al lumii libere, pentru că cel care deţine în mod natural acest post, Barack Obama, e un preşedinte prea slab, fâstâcit şi confuz moral pentru a o face el însuşi. Are Sarkozy interese electorale?
Nu prea cred că un război te face popular, dar, de fapt, puţin îmi pasă. Dacă cineva are interese electorale şi ca efect colateral previne un măcel aplicând un principiu etic, sunt OK cu asta. A avut România poziţia pe care a avut-o pentru a-i plăti lui Sarkozy măgăria întâmplată cu aderarea la Schengen? Nu am zis oficial asta, dar am dat de înţeles. Dacă e aşa, a fost o reacţie penibilă, te pui contra pe o temă majoră pentru că ai ranchiună personală pe preşedintele altui stat.
Ce se întâmplă cu noi? Suntem ţara celor care în anii `50 îi aşteptau disperaţi pe americani. Suntem ţara celor care încă îi mai certăm pe occidentali că nu s-au băgat la război cu Stalin pentru a ne salva nouă pielea. Suntem ţara brutalizată 25 de ani de cel mai sinistru dictator al Europei de după război. Suntem ţara în care disidenţii nu se puteau aduna şi semna carte, ci căutau disperaţi să se vadă cu câte un diplomat străin pentru a transmite mesaje afară. S-ar zice că toate astea nu au lăsat nici o urmă asupra modului în care ne raportăm la libertate şi la ajutorul pentru cei oprimaţi. Suntem cinici până la prostie, suntem realist-sfătoşi până la ticăloşie.
M-am văzut săptămâna trecută cu două doamne care m-au impresionat. Wai Hnin este o birmaneză care merge prin diverse ţări şi caută să convingă oamenii să aibă o poziţie faţă de regimul dictatorial din Birmania. Tatăl ei este condamnat la 60 de ani de puşcărie politică. Nu ştie dacă mai este în viaţă, pentru că nu poate ţine legătura cu el. Eva Homolkova este din Cehia şi susţine diverse cauze ale disidenţilor. Cehia şi-a creat la Ministerul de Externe un departament special care susţine disidenţii din Cuba, Birmania şi alte ţări. Cehia are o viziune şi o morală oficială: e ţara lui Havel şi are datoria morală de a ajuta disidenţii. M-au întrebat cele două ce susţine România. Habar nu aveam şi nici nu cred să susţinem ceva. Dar, descurajant e că, dacă mi-ar fi cerut să speculez, aş fi pariat că nu dăm doi lei pe povestea asta.
Ioan Mircea Paşcu ne explică savant poziţia României, în calitate de europarlamentar, poziţie care e realist-cinică. Pe scurt, „ni se rupe” de moralitate în relaţiile internaţionale. De ce e Paşcu atât de sigur că asta e poziţia României? De fapt, are dreptate să fie sigur, pentru că aşa gândeşte establishmentul, ăsta este instinctul nostru moral, de fapt instinctul nostru amoral. M-a surprins plăcut poziţia PNL şi a lui Crin Antonescu, care cer ca România să sprijine intervenţia din Libia, din considerentul protejării civililor contra lui Gaddafi. L-am criticat pe Antonescu, dar aici exprimă măcar un punct de vedere moral într-o mocirlă asumat amorală.
sursa: Romania Libera
Radu Zlati 
Comentarii recente