Recunosc. De la început am fost unul dintre sceptici privind reuşita programului de ajustare fiscală din România.
Am explicat într-o analiză anterioară pe standard.ro cîteva dintre aceste ratiuni: Programul de ajustare nu are ţinte credibile; Programul de ajustare are ţinte necorelate din punct de vedere macroeconomic; Pachetul de ajustare nu cuprinde reforme pro creştere economică sustenabilă; Programul de ajustare este inechitabil; Programul de ajustare nu cuprinde în mod clar componenta de finanţare, mai bine zis nevoia de finanţare a lui; Măsurile din programul de ajustare nu au o secvenţialitate optimă; Echipa care implementează programul nu are credibilitate; Comunicarea programului este jalnică şi că Mixul dintre politica fiscală şi cea monetară nu funcţionează. Mai spuneam că în primăvară vor produce efecte aceste disfuncţionalităţi.
Vorbeam despre lentoarea de invidiat în adoptarea reformelor structurale în sănătate, educaţie, infrastructură, agricultură etc. De ideea că nu stimulăm de niciun fel sectoare cu valoare adăugată, clusterele de competitivitate pe care le avem, etc Că problema n-ar fi în mod fundamental la principii, la construcţie ci la implementare, la aplicarea în practică. Dar şi la o lipsă de viziune.
Se pare că am avut dreptate. Curăţenia de excesele existente în sectorul bugetar (necesară de altfel) nu a fost însoţită de măsuri structurale, de reformă a economiei. În fapt am ajuns temporar la un echilibru pe cifre mici în domeniul bugetar, reducând deficitul. Spun temporar pentru că am căzut într-un alt dezechilibru. Vom avea un cost din ce în ce mai ridicat cu serviciul datoriei publice şi dobânzile aferente. Gândiţi-vă că în 2012 noi ne propunem 3% deficit bugetar efectiv pe metodologie ESA 95 (adică incluzând şi arieratele, printre altele), în condiţiile în care vom avea numai cheltuieli cu dobânzile estimate la 2,4% din PIB. Deci, va trebui să avem un deficit bugetar primar de 0,6% din PIB. Aproape imposibil.
S-a ajustat corect deficitul de cont curent şi s-a schimbat pozitiv structura exporturilor, trecînd pe o pondere mai mare a exporturilor de produse cu valoare adăugată ridicată. Da, însă certitudinea acestui motor de creştere îl pun la îndoială. Pentru câteva motive simple. Primul: leul se va aprecia în continuare (ca urmare a cauzelor interne corect explicate în analiza lui Soviani de pe standard.ro dar şi datorită războiului valutar la nivel mondial, concretizat în deprecierea monedelor pentru reluarea rapidă a creşterii economice ridicate), înrăutăţind condiţiile de export. Al doilea: retragerea pachetelor de sprijin de către ţările dezvoltate. Să luăm în considerare aici că Zona Euro intră într-o perioadă de austeritate bugetară cauzată de explozia datoriilor publice ale anumitor ţări. Deci intră într-o perioadă de ajustări fiscale, de reducere a deficitului bugetar structural până aproape de 0,5% din PIB. Ancora externă pentru exporturile româneşti se va vedea din ce în ce mai greu. Al treilea este legat de inexistenţa unor politici publice de stimulare a exporturilor, mai ales pentru cele ce încorporează cercetare dezvoltare.
Ajustarea fiscală am făcut-o degeaba. Am atras atenţia încă de acum un an asupra subtirimii argumentatiei în folosirea ideilor de genul “Prin acest program de ajustare fiscală, vom trece la un nou model economic. Vom avea creştere economică sustenabilă. Vom schimba motoarele de creştere economică”.
Am atras atenţia că simpla tăiere a veniturilor, prestatiilor sociale etc nu are cum să ducă la modificarea motoarelor de creştere. Trebuie un pachet de măsuri de stimulare pentru sectoarele competitive. Trebuie reforme pro crestere.
Să explic. Există un indicator simplu care arată dacă o ţară trece la un model competitiv, trece din starea de emergenţă economică către creştere sustenabilă, durabilă. Acest indicator este Productivitatea totală a factorilor (PTF). Mai precis cu cît contribuie PTF la creşterea economică dintr-o ţară. În fapt, el suprinde tot ce înseamnă folosire mai eficientă a factorilor de producţie. Ce înseamnă plus de competitivitate, progres tehnic, îmbunătăţirea capitalului uman, dezvoltare institutionala, plus în cercetare, dezvoltare, inovare, cresterea calităţii guvernantei macro si a celei corporative, dar si cresterea eficientei energetice, de exemplu. Adică motoare care asigură o creştere durabilă, pe un termen lung.
Mă uit la prognozele pentru România. Şi Guvernul (in Programul de convergentă) şi CE si FMI arată o contributie negativă a acestui indicator la cresterea economică până în 2015. Aveti mai jos prognoza FMI, publicată de Consiliul Fiscal.
De fapt să spun altfel. Nu am găsit niciun studiu care să arate o contributie pozitivă a acestor motoare până în 2015. De ce se întâmplă acest lucru? Pentru că nu există niciun stimulent pentru aceste motoare. Pentru că implementarea acestor măsuri de stimulare presupune viziune, gândire pe termen lung. Presupune inovatie in politicile publice. Presupune să fii in stare să vezi prospectiv, să treci dincolo de cifre. Presupune să asculţi elitele. Presupune oameni care să citească, să înţeleagă şi să aplice. Presupune inteligenţă.
Oameni buni, fiţi pe pace. Am mai trăit şi o să mai trăim momente în care suntem obligaţi să strângem cureaua cu speranţa (moartă ulterior) că ne va fi mai bine după. Poate ne-am obişunit cu asta. Poate prea mult ne-am obişnuit cu asta.
Sau poate, la următoarea ajustare, cei care au fundamentat programul de austeritate îl vor şi implementa.
sursa: Standard.ro
Radu Zlati 
Comentarii recente