Bun. Ce-am aflat după prima zi de la prezentarea documentelor Wikileaks atribuite Ambasadei SUA din România? În primul rând că Bucureștiul e legat de Washington prin cablu submarin. Altfel nu se justifică folosirea obsesivă a termenului ”cablogramă” (am căutat și în DEX-ul tipărit, ediția 1996, și în cel online, și singura definiție care apare la ”cablogramă” e ”comunicare (telegramă) transmisă prin cablu submarin”).
Dincolo de terminologie, după prima zi de Wikileaks, asistăm însă la un fenomen extrem de interesant: transformarea bârfei în adevăr. Ceea ce a fost prezentat, comentat și analizat de presa autohtonă în ultimii ani (de la oligarhii și baronii României, achiziționarea de avioane F16, negocierile dintre PSD și PD legate de căderea Guvernului Tăriceanu și până la relațiile lui Traian Băsescu cu Elena Udrea și consumul de alcool al președintelui) devine credibil. Dar nu pentru că aceste lucruri au fost prezentate de către presa autohtonă, ci pentru că articolele în cauză au făcut subiectul de analiză a corpului diplomatic american, iar analiza în discuție s-a întors în presa autohtonă prin intermediul Wikileaks. Nu informațiile în sine sunt credibile în acest caz, ci aura creată de traseul lor (Ambasada SUA și Wikileaks) căruia i s-a atribuit eticheta (calificativul) ”confidențial”.
În acest sens e extrem de sugestiv modul în care cei de la ”România Liberă” au prezentat subiectul. Fiecare articol referitor la ”dezvăluirile Wikileaks” a fost prezentat cu specificarea în titlu a ”sursei”: ”Telegrame Ambasada SUA” sau ”Ambasada SUA”. Fără a fi o minciună (informațiile au fost cuprinse în telegramele diplomaților americani), specificația în cauză este direct manipulatorie. Pentru că, în mod real, nu diplomații americani sunt sursa acelor informații!
Efectul e extrem de pervers, pentru că nu lasă loc de nuanțe. Ori accepți că TOATE informațiile, comentariile, bârfele din aceste documente sunt adevărate, ori le respingi pe TOATE, în bloc. Prezentarea lor ”la pachet”, în valuri mediatice (se pare că acum avem în față doar ”primul val”), face oricum imposibilă analizarea și dezbaterea ”la rece” a fiecărei informații în parte (ca timp fizic așa ceva este imposibil).
”Primul val Wikileaks” (Ziua 1) legat de România nu clarifică nimic. Ci doar produce un imens nor de fum. Faptul că există oameni (cititori, telespectatori) care acum află prima dată anumite lucruri sau informații, că le confirmă sau infirmă anumite credințe, nu reprezintă, de asemenea, vreo victorie. Mă uit doar asupra comentariilor la primul articol pe care l-am scris legat de Wikileaks: unii consideră că Traian Băsescu ”iese bine”, alții că ”iese rău”. De fapt, percepția nu e influențată atât de referințele la Traian Băsescu din documente, ci de poziționarea fiecăruia față de altă problemă: e bine sau e rău să fii ”omul americanilor”. Cum spuneam, doar ceață.
Modul în care au ajuns în presa autohtonă primele ”dezvăluiri” Wikileaks lasă însă deschis răspunsul la întrebarea dacă un asemenea efect de ceață a fost urmărit în mod expres (pentru a minimaliza efectele altor dezvăluiri ulterioare), ori pur și simplu asta e tot ce poate Wikileaks. Asta pentru că Wikileaks a furnizat informațiile Centrului Român de Jurnalism de Investigație, care le-a dat mai departe celor de la ”Adevărul”, ”Jurnalul Național” și ”Kamikaze”. Între cele trei instituții media a existat un ”gentlemant s agreement” ca informațiile să fie prezentate simultan, începând de miercuri (fiecare având libertatea să selecteze din tonele de documente pe cele pe care le considera relevante). Cei de la ”Hotnews” și de la Realitatea TV nu pot fi obligați să dezvăluie modul în care au intrat în posesia informațiilor Wikileaks (sunt apărați de principiul protejării surselor). Dar lasă în lucru o ipoteză care poate fi confirmată sau infirmată de ”valul doi”.
sursa: VoxPublica
Radu Zlati 
Comentarii recente