Încă de la primul comentariu legat de telegramele Ambasadei SUA în România scoase la iveală prin Wikileaks, am scris că ceea ce dezvăluie cu adevărat nu sunt mari informații despre afaceri și politicieni, ci despre caracterul acestora. După o primă zi de documente Wikileaks (într-o selecție făcută în special de ”Hotnews”), ”forumiștii de serviciu” ai președintelui răsuflau ușurați, delațiunile despre Geoană ori ale pesediștilor între ei le ”băteau” pe cele legate de Băsescu (referințele la relațiile cu Elena Udrea ori cele legate de consumul de alcool, fiind deja ”fumate”).
Selecția ”Hotnews” a fost urmată însă de selecția ”Kamikaze”. Iar fanilor lui Băsescu nu le mai rămân decât diversiunile. Pentru că cel din urmă mit care mai rămăsese în picioare legat de președintele României a fost spulberat. Traian Băsescu nu e cu nimic mai presus decât ”prostănacul” Mircea Geoană. Ambii sunt niște cârpe. Că unul a ales să fie cârpă în fața rușilor, iar altul în fața americanilor nu le schimbă statutul de cârpă.
Între președintele Traian Băsescu și domnitorii fanarioți nu e mare diferență. Cei care pupau picioarele sultanilor pentru a-și asigura domniile în Țara Românească și Moldova. Și, la fel ca acum, trebuiau să aibă grijă să pupe picioarele cu mai mult entuziasm și convingere decât concurența care stătea la coadă. Cel puțin domnitorii fanarioți aveau scuza că nu-i lega nimic de provinciile pe care le administrau. Erau doar niște slujbași de rang inferior, culeși dintr-o suburbie a Instanbulului și trimiși pe aici să se îmbogățească dar, mai ales, să-l îmbogățească pe sultan. Ce e distractiv, pentru a duce comparația până la capăt, e faptul că unii dintre acești fanarioți se lăudau și ei că vor să modernizeze Principatele, iar unii chiar au mai făcut câte ceva în acest sens (Codul Caragea și Codul Calimach stând dovadă).
Ce a obținut Traian Băsescu de la americani pentru România în toată această perioadă? Vă las pe voi să oferiți răspunsul la întrebare, pentru că eu nu am unul. Pentru el și pentru cei din jurul lui a obținut însă sprijin să-și conserve puterea. Chiar dacă pentru asta a trimis trupe în Irak, a oferit spațiu pentru baze americane în România, a șters (deși nu-mi dau seama în ce calitate și ce valoare reală are un asemenea gest) cea mai mare parte a datoriilor Irakului către România și le ține acum spatele americanilor care vor să ne bage pe gât avioanele F16 casate de US Army.
A fost în toată această perioadă România un aliat al Americii? Să fim serioși. A fost doar o slugă. Iar cazul Teo Peter e ilustrativ în acest sens. Așa-zisele concesii (despăgubiri) acordate familiei artistului nu au legătură cu ”insistențele lui Traian Băsescu”, cum încearcă să acrediteze ideea Sebastian Lăzăroiu. După cum am arătat ieri, ceea ce a contat cu adevărat pentru americani în acest caz a fost riscul periclitării intereselor lor în România.
Mult lăudata (la un moment dat) direcție de politică externă a lui Traian Băsescu își arată acum cu adevărat imaginea. Singurul lucru cu care și-a depășit Băsescu oponenții în acest domeniu a fost pupatul mai cu spor decât alții a picioarelor Marelui Licurici.
Radu Zlati 
Comentarii recente