Nu mă pricep la reformat partide. Dar pot să spun sigur că nu se face cu documente precum cel dat publicităţii de cei trei “reformişti”, Monica Macovei, Cristian Preda şi Sever Voinescu. Au enumerat 35 de paşi pentru reformarea PDL, paşi care repetă diverse locuri comune deja ultrauzate de guvernanţi, care propun reluarea unor soluţii veşnic necîştigătoare. Seamănă mai mult cu un document al resemnării decît cu unul al reformării. Punctele de transparentizare şi cele pe justiţie sînt singurele care atrag în mod pozitiv atenţia. În rest:
Ce rost ar avea aşa ceva, de exemplu:
4. Înscrierea în Constituție a unui deficit bugetar maxim de 3 la sută.
Soluţii vechi la probleme şi mai vechi. Dacă tot repetăm “privatizare” ca pe o soluţie providenţială şi nu avem o privire critică la rezultatele lamentabile din privatizări făcute deja, înseamnă că sîntem hotărîţi să purtăm pînă la capăt ochelarii de cal.
Restructurarea masivă a regiilor și agențiilor de stat, printr-un proces combinat de privatizare și contracting out.
Apar şi unele contraziceri care indică o ceva mai profundă derută ideologică din PDL. Întîi încurajăm privatizarea:
Sistemul public de sănătate are nevoie de sporirea calității managementului la nivelul fiecărei unități sanitare în parte, dar și de resurse financiare private pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor. De aceea, creșterea progresivă a elementului privat în serviciile de sănătate trebuie să fie o prioritate.
Apoi, după ce privatizăm, accesibilizăm. Cum? Deja sînt probleme la plata consultaţiilor banale care au o taxă modică pentru unii, dar împovărătoare pentru pensionari:
Modernizarea statului se face cu educaţie solidă şi sistem de sănătate accesibil tuturor. Altfel, modernizarea e o lozincă. Pentru a fi posibilă, e nevoie de resurse semnificative. Baza de calcul a salariilor personalului medical şi a celui din educaţie ar trebui – în mod ideal – să crească până în 2012 cu minimum 50%. Altfel, exodul medicilor va fi accelerat, iar şcolile vor fi abandonate de profesorii competenţi.
Şi subminarea universului clientelar politic se face la fel: privatizarea. Cum mai putem spune asta după destule experienţe nefericite cu privatizări care numai piaţă liberă n-au dat. Piaţă “liberă” de manipulare a preţurilor numai “în sus” în zona energie, petrol. Cum prevenim asta? Nu avem sistem de control asupra conlucrării perfecte dintre stat şi privat împotriva cetăţeanului. Nu ne putem baza la nesfîrşit pe amenzile sau avertismentele Consiliului Concurenţei.
Unul dintre punctele care-mi plac. Şi cred că poate fi obiectul unei propuneri transpartinice, un soi de pact naţional ante-alegeri:
Este necesară eliminarea prezumției constituționale de dobândire licită a averii, inexistentă în alte state democratice. Stabilitatea legilor și a instituțiilor care și-au dovedit eficiența trebuie asigurată indiferent de cine se află la guvernare.
Punctul 30 e cu atît mai penibil cu cît vine după furia wikileaks:
30. Dezvoltarea relației privilegiate cu SUA, ca opțiune fermă și robust asumată în câmpul relațiilor internaționale ale României.
Îmi mai place punctul 33. Transparenţă în cheltuielile partidului. Este sinucigaş, dar nişte paşi importanţi pot fi făcuţi. Chiar cred că urgentă nu mai e lupta împotriva politizării sistemului (- asta nu se face decît în timp prin coagularea unor nuclee competente în interiorul partidelor). Ci transparentizarea mecanismelor de promovare în interiorul partidului.
Victoria Stoiciu are pe criticatac.ro şi o observaţie bună privind caracterul eteroclit ideologic. Pretenţia PDL de a unifica zone ideologice foarte greu de conciliat:
Cireaşa de pe tort o reprezintă finalul documentului, care este o sintetizare a derivei ideologice şi conceptuale a întregii platforme. Citez: „Asumarea unei identităţi de dreapta deschise, care să includă orientarea liberală sau neoliberală, orientarea conservatoare (în sensul tradiţiei politice româneşti de la finele secolului al XIX-lea şi în sensul anglo-american contemporan), dar şi orientarea creştin-democrată sau democratică de centru”. Dacă citeam asta de la bun început, mă lămuream instantaneu de unde vin toate oscilaţiile, ezitările şi afirmaţiile ce se contrazic reciproc din platforma celor trei. Între formele cele mai extreme ale neoliberalismului şi conservatorism e o distanţă uriaşă, nici nu are sens să insist. Mi-e greu să văd cum se poate coagula identitatea ideologică a unui partid pe premise doctrinare atât de eterogene. Pot câte similitudini putem identifica între liberalism şi creştin democraţie, tot pe atâtea pute, găsi între curentul liberal şi cel social democrat (ca dovadă alianţele dintre social-democraţi şi liberali – aşa numitele „coaliţii purpurii” de genul celei din Olanda sau Belgia sau chiar fuziunile lor, în cazul Partidului Liberal Democrat din Marea Britanie). Şi atunic mă întreb – dacă în elanul lor, cei 3 încearcă să concilieze liberalismul cu conservatorismul, de ce nu ar încerca să aducă de bon ton şi ceva elemente mai de centru stânga în horă? Nu ar fi cu nimic mai absurd. „Diversitatea va îmbogăţi, nu va diminua identitatea PDL”, speră iniţiatorii platformei. La noi în România, unde ideologiile sunt doar etichete, e foarte posibil să aibă dreptate. Dar atunci unde mai e schimbarea sau elementul de noutate pe care îl anunţă cei trei?
sursa: VoxPublica
Radu Zlati 
Comentarii recente