Deputatul PNL Mihai Voicu a declarat că nu crede că PDL ar putea reveni în sondaje.
”Acum distanţa dintre USL şi PDL e mare şi va rămâne la fel de mare, dacă nu cumva chiar mai mare, pentru că nu conducătorii partidelor sau în mică măsură conducătorii partidelor sau evenimentele interne ale acestora au influenţă asupra opiniilor politice ale populaţiei, ci acţiunile, faptele acestora, mai ales atunci când aceste fapte sunt de natură a afecta viaţa de zi cu zi a fiecăruia. Deci eu nu cred într-o revenire (n.r.- a PDL-ului în sondaje – n.r.)”, a precizat, pentru RFI, Mihai Voicu.
Deputatul PNL Mihai Voicu nu crede că alegerile din cadrul PDL, programate pentru 14 mai, vor modifica ”politica guvernamentală şi politica lui Traian Băsescu”.
”Ceea ce ne preocupă pe toţi sau cel puţin marea majoritate sunt efectele pe care acest partid le are prin intermediul guvernării asupra noastră, asupra economiei, asupra diverselor categorii sociale şi aceste efecte sunt dintre cele mai rele. Nu cred însă că acest congres, indiferent de rezultatul său va modifica într-un fel politica guvernamentală şi politica lui Traian Băsescu”, a declarat, pentru RFI, Mihai Voicu.








Comentarii recente