UDMR ocupă un loc pe scena politică românească şi în Parlament, nu prin mila celorlalte formaţiuni politice, ci datorită voturilor comunităţii maghiare pe care o reprezintă, a dat joi replica senatorul Marko Bela consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu. Acesta afimase recent într-un interviu, că în lipsa unei singure linii ideologice, timp, UDMR va dispărea, iar curentele din UDMR vor fi absorbite în 10-15 ani de partidele politice româneşti. Confruntat cu acest prognostic, fostul lider al Uniunii a declarat că nu l-a găsit pe gustul său şi a subliniat că speră că nu este vorba de o ameninţare îndirectă. În schimb, Marko a lansat şi el un avertisment indirect: proiectul statutului minorităţilor trebuie să treacă de legislativ până la sfârşitul acestei sesiuni.
Marko Bela a declarat, joi, că nu i-a plăcut deloc declaraţia consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, care opinase, într-un interviu, că Uniunea este o formaţiune tolerată.
„Nu mi-a plăcut deloc această declaraţie şi sper să nu fie vorba de un mesaj voalat sau ameninţare indirectă, fiindcă UDMR este prezentă în viaţa politică românească şi în Parlamentul României nu prin bunăvoinţa şi prin mila altora, prin mila altor formaţiuni politice, ci prin voturile maghiarilor din România, un număr consistent de voturi şi o voinţă clară a comuniţii maghiare de a o reprezenta în Parlament”, a amintit fostul lider al Uniunii.
citeşte şi Lăzăroiu cântă prohodul UDMR: Constituit ciudat, tolerat. Va dispărea








Comentarii recente