Cât visează UNPR că o să ia în alegeri

Progresiştii lui Gabriel Oprea şi-au propus ca obiectiv în alegerile din 2012 un scor de „peste 10%” şi consideră că ţinta este realistă.

Fără vechime pe piaţa partidelor politice, UNPR are ambiţii mari de la viitorul an electoral. Vor cu orice preţ să intre în Parlament şi de ce nu, să rămână la guvernare.

„Ţinta UNPR este să obţină un procent de peste 10% în alegerile locale şi în alegerile generale din 2012. (…) Pot spune fără ezitare că obiectivul nostru este unul realist pe care îl vom atinge dacă vom munci aşa cum ne-am angajat şi astăzi, cu aceeaşi seriozitate ca până acum”, a declarat secretarul general al formaţiunii, Neculai Onţanu la Comitetul Executiv de astăzi.

Cu o zi înainte, ministrul Apărării, Gabriel Oprea, fondatorul UNPR afirma într-un interviu pentru Agerpres că discuţia despre alegeri este prematură pentru că „se pot schimba multe până atunci”, dar obiectivele partidului sunt clare: „Vrem să obţinem un rezultat care să garanteze participarea UNPR la guvernare. Personal, consider că actuala Coaliţie are prima şansă în formarea unui Guvern după 2012. Ne propunem să obţinem minim 10 procente în alegeri”.

Mai optimist, Onţanu a precizat sâmbătă că UNPR priveşte cu încredere spre anul 2012, după ce bilanţul partidului arată că există în acest moment peste 200.000 de membri, în organizaţii puternice din toate judeţele ţării şi în sectoarele din Bucureşti. „Am făcut o organizare serioasă de la vârf şi până la baza partidului, iar acesta va fi un avantaj important pentru partid în competiţiile care vor urma”, a spus Onţanu. „Avem toate atuurile necesare, oameni foarte bine organizaţi în teritoriu, o echipă puternică la centru condusă de Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu şi Marian Sârbu”, a conchis fostul pesedist.

sursa: Realitatea

Etichete:, , , ,

Comentariile nu sunt permise.