Fenomenul mitei electorale a cunoscut o amploare din ce în ce mai mare, în ultimii ani. Aşteptarea generală merge mai degrabă în sensul acordării şi primirii de „cadouri electorale”, iar partidele şi electoratul deopotrivă au acceptat această practică şi au ridicat-o la rangul de normalitate.
Dacă facem o comparaţie cu primele scrutine postcomuniste şi campaniile de atunci, constatăm extinderea îngrijorătoare a fenomenului. Mai mult decât atât, ultimele momente electorale au prilejuit o întrecere surdă care, în zona partidelor, s-a desfăşurat parţial sub principiul „care dă mai mult?”, iar în zona alegătorilor, tot parţial, sub principiul „nouă ce ne daţi?.” Am insistat asupra cuvântului „parţial” pentru că ar fi o eroare să includem pe toată lumea, de-a valma, în aceeaşi categorie. Sunt partide care şi-au autoimpus anumite limite, dar şi altele care n-au ezitat să recurgă la mijloace dintre cele mai diverse de „cumpărare” a binevoinţei electoratului. Aşa cum sunt alegători care n-ar lua niciodată bani sau bunuri în schimbul votului, dar şi alţii care şi-au vândut, la propriu, acest drept.
Ca un fel de apogeu, îmi vine mereu în minte un episod din 2008, când într-un colegiul din Neamţ, PDL a dat porci bolnavi alegătorilor, spunând însă că sunt din partea contracandidatului de la PSD.
Cum s-a ajuns însă aici?
În primul rând, constatăm o diversificare a metodelor şi practicilor. Dacă materialele uzuale de campanie prin anii 90 erau cele pur informative, treptat s-a intrat într-o logică utilitaristă şi mai apoi comercială.
Astfel, s-a trecut de la afişe, pixuri şi brichete, la găleţi, căciuli şi fulare şi s-a ajuns la făină, mălai, porci şi în fine bani. Fenomenul s-a produs în paralel cu mutaţii la nivelul partidelor politice şi cu profesionalizarea campaniilor. Acestea au presupus schimbarea metodelor de campanie predilecte şi creşterea semnificativă a resurselor alocate. Ca să dăm doar un exemplu, campania din uşă în uşă şi comunicarea directă, faţă în faţă cu alegătorii, a devenit o tactică abia recentă, suplinind metoda afişelor electorale, care şi-au pierdut importanţa şi eficienţa în economia unei campanii.
În paralel cu „oferta” şi metodele partidelor, s-a modificat şi „cererea”, respectiv interesul electoratului. Efervescenţei politice de după 1989 i-a luat locul alienarea publicului faţă de sfera politică şi dezinteresul crescând faţă de alegeri
O parte a electoratului a ajuns la convingerea, alimentată deliberat de unii, că votul său „oricum nu contează” şi că „toţi politicienii sunt la fel”. Ceea ce ar justifica trocul prilejuit de mita electorală. Sărăcia a fost, şi ea, un factor catalizator. În paralel, a acţionat şi elementul psihologic, care a făcut preferabilă „răsplata” imediată şi certă (respectiv „cadoul electoral” primit – bani, alimente, haine etc.) unei „răsplăţi” de altă natură, abstractă, pe termen lung şi incertă (respectiv îndeplinirea unor promisiuni electorale de către partidul căruia i s-a acordat votul).
Mita electorală a proliferat şi pe fondul a încă două circumstanţe: absenţa unui cadru legal mai riguros şi punitiv, dar şi lipsa unui acord (nescris) al partidelor cu privire la limitele acestor practici
Altfel spus, partidele nici nu şi-au autoimpus ce se poate şi ce nu, nici nu au reglementat formal.
Astfel am intrat într-un cerc vicios. Cu cât candidaţii şi partidele au dat mai multe tipuri de cadouri electorale şi au extins aceste practici, cu atât electoratul a aşteaptat mai mult şi a fost mai dispus să-şi comercializeze votul. Şi cu cât acest fenomen s-a extins, cu atât mai mult, în interiorul partidelor, forţa financiară a început să devină un criteriu principal de selecţie, pentru candidaturi şi funcţii publice. Şi cu atât mai mult, competiţia politică s-a comercializat. Cercul vicios trebuie, o dată şi o dată, spart.
Este nevoie ca legea să precizeze exact a tipurile de materiale care se pot da în campania electorală, de limitarea lor la cele fără valoare comercială şi de sancţiuni drastice pentru cei care încalcă prevederea
Primul pas care se poate face, pe termen scurt, este reglementarea prin lege. Precizarea exactă a tipurilor de materiale care se pot da în campania electorală, limitarea lor la cele care nu au valoare comercială şi includerea de sancţiuni drastice pentru cei care încalcă prevederea, mergând până la interdicţia de a mai candida. Acestea sunt, de altfel, propunerile pe care USL le va introduce în proiectul său de modificare a legislaţiei electorale.
Pentru ca o asemenea lege nu doar să treacă, ci şi să aibă efect, ea ar trebui, după mine, să aibă în spate o abordare consensuală a întregii clase politice. Şi nu una populistă sau ipocrită. Adică să nu ne facem, de ochii lumii, că dăm o lege, iar apoi să dăm fuga prin comunele de la capătul ţării, unde ne vede nimeni, să cumpărăm voturi pe bani sau pe te miri ce.
sursa: Spune si tu!
Radu Zlati 
Comentarii recente