Crin Antonescu cere demiterea lui Baconschi, pentru declaraţia privind voturile din diaspora
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, îi solicită premierului Emil Boc demiterea ministrului de Externe, Teodor Baconschi, pentru declaraţia de la congresul PDL potrivit căreia obiectivul său este ca legea votului prin corespondenţă să le aducă democrat-liberalilor un milion de voturi.
„Un ministru de Externe nu poate face aşa ceva”, a subliniat Antonescu, într-o conferinţă de presă.
În discursul de susţinere a candidaturii sale la funcţia de prim-vicepreşedinte PDL, Teodor Baconschi a vorbit, duminică, în faţa delegaţilor la congresul partidului, despre parteneriatul pe care îl are, de şase ani, cu preşedintele Traian Băsescu, dar şi despre „obiectivul” de a obţine un milion de voturi din diaspora prin noua lege privind votul prin corespondenţă.
„Sunt convins că proiectul legii votului prin corespondenţă îi va face pe românii din comunităţile de peste hotare să ne aducă nu 100.000 de voturi, cum ne-au adus rândul trecut, ci un milion de voturi. Este un obiectiv pe care îl putem atinge dacă vom reuşi să dăm acest necesar semnal de înnoire”, a spus Baconschi.
Teodor Baconschi a fost ales, duminică, în funcţia de prim-vicepreşedinte PDL.
Guvernul a discutat, în şedinţa de miercuri, în primă lectură, proiectul de lege privind votul prin corespondenţă pentru românii din străinătate, elaborat de MAE, urmând ca documentul să fie adoptat ulterior, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Antonescu: Opţiunea UDMR de a intra într-un nou Guvern PDL nu lasă loc de negocieri viitoare cu USL
Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, că opţiunea UDMR de a intra într-un nou Guvern PDL, în eventualitatea în care premierul Emil Boc ar fi înlocuit, este ireversibilă, el subliniind că această decizie nu mai lasă loc de negocieri, discuţii sau construcţii politice viitoare în comun cu USL.
„Trebuie să spun public că în ipoteza Emil Boc şi încercării de constituire a unui alt Guvern Traian Băsescu, UDMR e în faţa unei decizii cruciale. Dacă UDMR se angajază şi susţină un nou Guvern comandat de la Cotroeni, atunci e o opţiune ireversibilă din partea sa, e o opţiune definitivă pentru rolul de complice în regimul Băsescu şi în sistemul de partid stat care distruge România, e o opţiune împotriva interesului public al celor mai mulţi cetăţeni români, inclusiv maghiari”, a afirmat Antonescu.
El a precizat că USL a adresat o invitaţie oficială conducerii UDMR pentru a avea discuţii politice şi nu a primit încă un răspuns ferm.
„Cred că e bine ca şi pe această cale să facem cunoscut acest lucru pentru toţi liderii, parlamentarii, membrii UDMR. Aşteptăm încă un răspuns, o discuţie politică foarte serioasă cu UDMR”, a spus Antonescu, arătând că acest lucru nu e un ultimatum, ci doar o evaluare clară.
„Nu trebuie să îşi închipuie nimeni că un UDMR intrat în Guvernul Boc şase dar fără Boc ar mai lăsa opţiunea unor negocieri, discuţii, construcţii politice viitoare în comun”, a subliniat Antonescu.
Întrebat până când este dispusă USL să aştepte răspunsul UDMR, Antonescu a spus: „Dacă Emil Boc se dedică lucrărilor la partid şi demisionează, UDMR are de ales dacă intră în majoritate cu noi sau intră în Guvernul pe care îl alcătuieşte PDL. Dacă va fi varianta doi, e capătul pentru aşteptarea noastră cu UDMR”.
Antonescu: Dacă Boc nu va mai fi premier, USL va încerca să constituie o majoritate parlamentară
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că, dacă premierul Emil Boc nu va mai fi premier, USL va încerca să constituie o majoritate parlamentară prin discuţii cu partidele din Parlament, şi nu cu anumiţi parlamentari, în virtutea căreia să solicite mandatul de prim-ministru.
Antonescu a precizat că USL nu va susţine varianta unui premier tehnocrat, indiferent de numele acestuia.
„În eventualitatea în care domnul prim-ministru încetează să mai aibă acest serviciu, USL va încerca să constituie o majoritate parlamentară cu care să solicite încredinţarea mandatului de premier. Pe nicio variantă care de fapt că însemne păstrarea actualului sistem de guvernare doar cu schimbarea personajului din faţă, fie el şi cu un tehnocrat, fie şi cu un tehnocrat prestigios, noi nu susţinem aşa ceva”, a spus Antonescu.
Întrebat dacă USL va avea un mesaj, în cadrul demersului său de a constitui o majoritate parlamentară, pentru Vasile Blaga şi parlamentarii susţinători ai acestuia, Antonescu a specificat că majorităţile parlamentare se discută cu formaţiuni politice, nu cu anumiţi parlamentari.
„În momentul când se discută constituirea unei majoritţi parlamentrare, se discută între partide şi formaţiuni politice. Domnul Vasile Blaga, după ştiinţa mea, nu a constituit o nouă formaţiune politcă. Deci nu ne adresăm în acest sens. Atunci când vorbim de constituirea unor majorităţi nu ne adresăm unor anume parlamentari”, a spus Antonescu.
„Mesajul meu pentru toţi oamenii din PD care aşteptau sau sperau altceva şi au constatat ce s-a întâmplat la Congres şi ce se va întâmpla în perioada următoare, inevitabil, cu PD, mesajul meu a fost să gândească, să cântărească şi să asume o atitudine responsabilă faţă de România, nu faţă de USL, opoziţie sau chiar de propriul lor partid”, a continuat Antonescu.
sursa: Departamentul de comunicare PNL








Comentarii recente