Președintele Partidului Național Liberal, Crin Antonescu, i-a solicitat, luni, premierului Emil Boc, în numele Uniunii Social Liberale, să-l destituie pe ministrul de externe, Teodor Baconschi, pentru declarațiile extrem de grave ale acestuia referitoare la introducerea votului prin corespondență.
“Vorbesc despre destituire, pentru că despre onoare şi despre demisie îmi închipui greu că ar fi vorba în acest caz. Motivul pentru care îi cer oficial premierului să-l destituie pe domnul Baconschi este acela că, în calitatea sa de ministru de externe, care nu încetează pe parcursul unei reuniuni de partid, domnia sa ne-a spus tuturor, a afirmat public ceea ce ştiam sau unii doar bănuiau și anume că proiectul de lege privitor la introducerea votului prin corespondenţă este gândit și se urmărește a fi adoptat ca un instrument pentru a procura fraudulos voturi pentru Partidul Democrat Liberal. Domnul Baconschi vorbește clar despre faptul că acest proiect de lege le-ar aduce un milion de voturi celor din Partidul Democrat Liberal”, a declarat liderul liberal.
Dacă premierul Emil Boc nu va da curs solicitării USL, Crin Antonescu a precizat că parlamentarii Uniunii vor aduce subiectul în atenția comisiilor de politică externă ale Camerelor Parlamentului. Mai mult, liderul liberal a avansat și ipoteza constituirii unei comisii parlamentare speciale care să-l audieze pe ministrul Baconschi pentru a explica modul în care votul prin corespondență poate să aducă un milion de voturi unui singur partid, așa cum a afirmat în fața Convenției PDL.
Președintele PNL s-a declarat împotriva introducerii votului prin corespondență, cu atât mai puțin în forma promovată de Teodor Baconschi și de PDL. Potrivit liderului liberal, votul românilor din străinătate este o problemă foarte serioasă, care trebuie supusă unei dezbateri publice și parlamentare.
“Nu susțin ideea votului prin corespondență. În orice caz, nu susțin proiectul de lege așa cum vine el din partea domnului Baconschi și din partea acestei asociații de infractori electorali, care sunt cei din Partidul Democrat. (…) Dacă domnul Baconschi afirmă în gura mare că are niște saci cu voturi, vreun milion de voturi pe care le aduce el cadou Partidului Democrat, că tot primește el o funcție frumoasă, cum o să tratăm cu superficialitate acest lucru? Orice discuţie despre votul românilor din străinătate trebuie să înceapă cu garanțiile de corectitudine pentru acest vot”, a afirmat Crin Antonescu.
16.05.2011 Departamentul de Analiză Politică și Comunicare al PNL









Comentarii recente