Senatorul UDMR Gyorgy Frunda susţine că Uniunea trebuie să iasă din coaliţie, din cauza incapacităţii Guvernului de a adopta măsuri de stimulare economică, apreciind, totodată, că trebuie purtată în continuare o discuţie cu USL.
Senatorul Gyorgy Frunda a declarat, marţi, la RFI, că nu crede că UDMR a închis uşa USL. „Eu, personal, nu cred acest lucru. Colegii mei care conduc în clipa aceasta UDMR au declarat că, dacă legea privind statutul minorităţilor naţionale nu va fi adoptată până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare, atunci UDMR va ieşi din această coaliţie guvernamentală. Eu sunt printre cei care susţin că, pe lângă acest fapt, ar trebui să ieşim din actuala coaliţie guvernamentală datorită incapacităţii Guvernului de a adopta măsuri de stimulare economică şi relaxare financiară”, a spus senatorul UDMR.
În opinia sa, UDMR trebuie să poarte o discuţie cu USL. „Noi avem obligaţia politică, e în interesul comunităţii noastre ca întotdeauna să discutăm şi cu opoziţia”, continuă Gyorgy Frunda.
Mai mult, spune senatorul, „dacă s-ar ajunge la confirmarea unui prim-ministru nou, UDMR ar avea serioase reţineri în a vota un nou prim-ministru”, iar această formulă ar cădea în Parlament.
sursa: Realitatea








Comentarii recente