Transcrierea declarației de presă susținute de vicepreședintele PNL, Varujan Vosganian, la finalul ședinței BPC 17 mai 2011
“Astăzi, subiect de discuție în cadrul Biroului Politic Central a fost o informare pe care au făcut-o câțiva dintre colegii noștri care sunt implicați în negocierea diferitelor capitole ale proiectului de guvernare, practic a platformei strategice a Uniunii Social Liberale și am avut din partea domnilor Daniel Chițoiu, pe chestiuni ce țin de politica fiscal-bugetară, și Andrei Marga, pe chestiuni de educație, câte o prezentare și acestea au fost urmate de discuții. Firește că un subiect lung de dezbatere a fost cel privind chestiunile care urmează să fie tranșate prin decizie de natură politică. Trebuie să vă spun că în stadiul în care se află în acest moment această platformă privind programul economic sunt foarte puține puncte care mai rămân în discuție și ele rămân în discuție nu atât datorită unor divergențe, cât datorită unor evaluări care trebuie făcute din perspectivă econometrică.
Programul economic se bazează pe ideea că e nevoie de o reducere de fiscalitate și de utilizarea pârghiilor active ale statului pentru relansarea economiei. Practic, acesta este un program de ieșire din criză, având ca obiectiv, ca până în cel de-al doilea an al guvernării, să depășim potentialul economic din anul 2008, iar în 2016, la încheierea mandatului, România să fie o țară care să-și reia marșul pe care-l începuse de intrare în primul eșalon economic al Uniunii Europene.
Există proiecții pe care le-am făcut cu privire la consolidarea fiscală, cu privire la investițiile străine, la nivelul de ocupare, la îmbunătățirea colectărilor și igienizarea structurii cheltuielilor publice.
În legătură cu programul pentru educație, el nu cuprinde în acest moment în discuție prea multe noutăți, în sensul că viziunea PNL și viziunea PSD nu comportă o decizie majoră politică în plus pentru că PSD și PNL au fost foarte aproape și în ceea ce privește dezbaterile parlamentare legate de pachetul de educație. Noi sperăm ca în cursul lunii iunie să dăm răspuns la această temă prin prezentările noastre, anume care este mesajul USL în legătură cu strategia de ieșire din criză și care este componenta strategică, alături de cea politică și electorală, despre care am vorbit în această primăvară.”
Întrebări mass-media
Jurnalist: Ați stabilit cum rămâne? Cotă unică sau impozitare progresivă?
Varujan Vosganian: În legătură cu cota unică, încă nu a fost luată decizia politică la nivelul coordonării. Pot însă să vă spun care este poziția noastră. Liberalismul, dreapta politică sunt legate în mod tradițional de reducerea și simplificarea fiscalității. Cota unică a fost o măsură pe care noi am socotit-o importantă și care a dus la o alocare a unor venituri suplimentare categoriilor de mijloc, care în acest fel au căpătat comportament economic. De aceea, noi socotim că prioritar în acest moment este să reducem fiscalitatea și putem discuta cu Partidul Social Democrat o formulă în care să putem desface impozitarea veniturilor pe mai multe nivele, însă condiția noastră este ca niciunul din aceste nivele să nu depășească 16%. Așadar, pentru noi, o formulă în care cota pentru salariile mai mici ar coborî cu câteva procente, putând chiar să mergem pe o formulă în care să coborâm de ansamblu impozitarea pe venituri să spunem două tranșe de 10% și 15%, este o formulă care nu numai că nu afectează cu nimic, dar consacră gândirea noastră de dreapta privind reducerea fiscalității.
De altfel, pot să vă spun că având în vedere situația dramatică în care e economia românească astăzi, soluțiile de ieșire din criză poartă mai degrabă o amprentă practică, decât una ideologică. Dar în această privință suntem de acord că trebuie să facem un pas în sensul reducerii fiscalității, atât la profit, cât și la salarii, cât și în ceea ce privește regimul TVA, mai ales la anumite componente. De asemenea, credem că trebuie să ne aplecăm mai mult și pe reducerea contribuțiilor de asigurări sociale și pe regimul fiscal al angajărilor pentru tinerii până în 25 de ani și trebuie să vă mărturisesc că aceasta este, de asemenea, o prioritate, persoanele de peste 55 de ani care rămân șomere și care pe evaluările noastre îngroașă rândurile șomajului structural.
Mă veți întreba, poate, de unde vor exista bani pentru aceste lucruri. Măsurile acestea se corelează cu altele. De pildă, în ceea ce privește veniturile, informatizarea completă a sistemului fiscal poate să aibă o contribuție importantă la sporirea veniturilor bugetare și care să ofere resurse pentru această relansare economică. România are încă rezerve în ceea ce privește reducerea evaziunii fiscale, activarea unor segmente care acum fie se găsesc în economia naturală, fie în economia gri.
Jurnalist: De la UDMR ați primit vreun răspuns la invitația la dialog?
Varujan Vosganian: În ce privește invitația aceasta, ea a fost, ați observat, politicoasă, dar și explicită în același timp. În această privință a posibilei colabărări cu UDMR, USL nu mai are nimic în plus de adăugat. Acum rămâne ca UDMR să decidă în ce măsură dorește să se facă în continuare părtașă, unii dintre colegii mei au folosit chiar cuvântul complice, la această guvernare și UDMR va decide până în final dacă va rămâne în siajul Partidului Democrat și își va identifica în viitor proiectul politic cu destinul Partidului Democrat sau va încerca o formulă nouă, împreună cu noi. Așadar suntem deschiși la această formulă. Noi considerăm că avem nevoie de o nouă soluție politică, chiar cu luna iunie a acestui an, astfel încât să scoatem realitățile românești din zona demagogicului și a marjelor de eroare și să o canalizăm pe o formulă stabilă de relansare economică. Chiar și această formulă care, repet, e încă în marja de eroare și destul de ezitantă a unei creșteri economice între 0 și 1% pentru 2011, nu contribuie cu nimic la creșterea sensibilă a veniturilor, la creșterea investițiilor și a investițiilor străine și la creșterea ocupării. Face în schimb un alt lucru, mărește și mai mult decalajele dintre România și media Uniunii Europene. De aceea, credem că e nevoie de o nouă soluție politică ce să dea încredere mediului de afaceri, să dea încredere românilor și care să stopeze tentative cum au fost cele care, cu orice lipsă de bun-simț, au fost prezentate la congresul partidului de guvernământ și mă refer la votul prin corespondență.
Jurnalist: Până când veți mai aștepta răspunsul UDMR?
Varujan Vosganian: În situația în care premierul Emil Boc va rămâne la Palatul Victoria și înțeleg că el va rămâne și datorită stăruinței și prețuirii de care se bucură în rândul oamenilor politici de la UDMR, firește că noi vom socoti că aceasta este opțiunea UDMR. Eu nu pot să vă dau o scadență până în ce zi și la ce oră așteptăm o decizie din partea Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, însă pot să vă spun că răbdarea noastră va fi legată și de anumite proceduri parlamentare, care vor necesita o atitudine clară din partea UDMR. În opinia noastră, ca orizont de timp maxim, probabil că o soluție politică pentru anul 2012 și care să se traducă într-un fel de soluție anticipată se poate petrece până în toamna acestui an. Însă, mai este un lucru. În situația în care guvernul va continua cu măsurile acestea, fie buimace, fie împotriva spiritului constituțional, dacă va promova votul prin corespondență într-o formulă pe care noi s-o evaluăm a fi extrem de riscantă pentru transparența actului electoral, sigur că orizontul de care vă vorbeam s-ar putea să se scurteze.
sursa: Departamentul de Comunicare PNL








Comentarii recente