Să mergem mai departe cu plimbarea prin universul anticomunismului ham-ham. Deşi este îndeobşte ştiut că cine latră nu muşcă, anticomunismul ham-ham a provocat vii reacţii în rândul neomarxiştilor de pe la noi. Când îi citeşti pe Ernu, pe Rogozanu sau pe alţi autori mai „roşii”, ai crede că doctrina marxistă este pe moarte din cauza forţei mesajului transmis de Tismăneanu sau de „păltinişeni”.
Evident, reacţia neomarxiştilor este şi ea de înţeles: dă bine să te victimizezi, mai ales când adversarul tău are o mentalitate sectară şi este de o violenţă bolşevică (sau ca să preluăm concesia făcută de Adam Michnick lui Liiceanu, să îi spunem „menşevică”) a limbajului
Iar războiul ideologic este dublat şi de o dorinţă omenească de a ocupa un loc pe scena culturii române, scenă ocupată de ceva (şi poate că deja prea multă) vreme de dolofani bulldogi clasicizaţi, care latră solemn de fiecare dată când trebuie să îşi puncteze anticomunismul „agresiv”.
Căci repet, acest anticomunism ham-ham nu face altceva decât gălăgie. De aceea, mă mir sincer de ce se tem neomarxiştii, când ei ştiu foarte bine că IICCMER-ul, în afară de a fi un desăvârşit cheltuitor de bani de la buget pentru prieteni, amici şi aliaţi, nu a făcut nimic în sensul condamnării comunismului. Ce îl mână în luptă pe un Ernu sau Rogozanu să facă, cu ajutorul tastaturii, din profesorul Tismăneanu un soi de „eminenţă cenuşie”, când autoritatea reală la IICCMER a acestuia este atât de limitată încât nici măcar banala propunere de a schimba denumirea institutului în Institutul Monica Lovinescu nu a avut parte de succes?
Da. Actuala conducere a IICCMER, reciclată de prin comisii prezidenţiale şi grupuri de intelectuali care meritau o răsplată după serviciile aduse preşedintelui Băsescu, se descurcă onorabil financiar, este vocală publicistic dar e la fel de eficientă în efortul de condamnare a comunismului ca şi….Institutul Revoluţiei al domnului Iliescu. Sau poate că neomarxiştii au devenit mai liberali şi au ajuns să denunţe, împreună cu noi, iresponsabila tocare a banului public de către corul lătrătorilor prezidenţiali?
Şi că tot a venit vorba de bani, merită să medităm şi asupra acestui subiect. Mare parte din membrii coralei anticomuniştilor ham-ham se pretind a fi conservatori după model american (adică libertarian-conservatori). Adică asemenea mie . Hmmm. Să fie chiar aşa?
Iniţiativa privată a domniilor lor este egală ….cu 0. Deşi libertarieni, sunt mai bine lipiţi de banul public decât mulţi colegi de la stânga ai domniilor lor.
Să luăm un exemplu ilustru: domnul Mihail Neamţu. Teolog bun (chiar excelent, aş plusa eu), publicist mai puţin talentat (prea multe ifose intelectuale- ne face să ne gândim la Patapievici anilor 90, care nu putea să spună nici că merge la toaletă fără să folosească nişte neologisme), lăudător al lui Traian Băsescu şi al PDL şi prieten al domnului Tismăneanu.
Domnul Mihail Neamţu, este un om foarte vocal când vine vorba de cheltuirea iresponsabilă a banilor publici. Nu a avut milă nici cu părinţii domniei sale (profesori), susţinând politica anti-educaţie a guvernelor Boc. Puteţi să îl vedeţi aici ( ) explicându-ne revoltat cum săracul de el nu se descurcă deloc în această Românie nereformată.
Aţi urmărit clipul? V-aţi recunoscut desigur în drama domnului Neamţu. Dar să ştiţi că deşi domnul Neamţu e foarte vocal în a expune această dramă totuşi nu o şi trăieşte. Chiar în momentul în care cu inocenţa studiosului întors de peste hotare şi condamnat să îşi cumpere iaurt şi pâine din ajutorul de şomaj, domnul Mihail Neamţu denunţa sistemul, domnia sa ocupa mai multe funcţii bugetare (pe care le ocupă şi acum, desigur): director ştiinţific la IICCMER, lector universitar la un program de masterat din Universitatea Bucureşti, colaborator permanent la postul public de televiziune. Iar aparenta inocenţă politică a domniei sale este maculată de poziţia ocupată în ISP, think-tank al PDL.
Cam asta se întâmplă cu toţi anticomuniştii ham-ham cu ifose vocale de dreapta de pe la noi: sunt mai dependenţi de banul public decât un socialist declarat precum Adrian Năstase. De la Patapievici la Valeriu Stoica, trecând prin bogate edituri de stat privatizate, precum Humanitasul domnului Liiceanu, vom vedea un cor „libertarian” de bugetari şi beneficiari ai bugetului la stat.
Dar cum ridici asemenea întrebări, cum devii „resentimentar”, „felonist” sau pur şi simplu ţi se caută nod în papură (cum mi se întâmplă mie, dar despre aceasta în partea a treia, mult mai personală, a acestui serial).
sursa: Noul Conservatorism
Radu Zlati 
Comentarii recente