R. Tudor: Ce atâta democraţie?!

Zilele trecute, invitat de o publicaţie favorabilă domniei sale, Traian Băsescu a făcut, din punctul meu de vedere, o pledoarie alarmantă pentru eliminarea unor importante repere ale democra­ţiei. Ocupând pentru moment funcţia de preşe­dinte, prim-ministru şi ministru de finanţe, îm­preu­nă cu cea de maharajah PDL, personajul men­ţionat a revenit pentru câteva momente şi în funcţia de primar general. Condamnând singurul referendum legitim din ultimii ani, în care actuala putere şi-a introdus întrebările diversioniste pentru prostirea populaţiei, Traian Băsescu ne-a anun­ţat un fapt important. Bucureştenii nu vor mai fi consultaţi dacă vor sau nu să-şi mai alea­gă singuri primarii şi consiliile de sector. Ce atâta democraţie?! Prea multe partide, prea mulţi primari, prea mulţi consilieri. Să ne lase, va fi un om care va gândi şi va acţiona pentru toţi. Şi care va cheltui cum crede el mai bine (decât cei peste 2 milioane de locuitori) suma de 4 miliar­de de euro, bugetul total pe Capitală. Referen­dum se face în an prezidenţial, pentru transfor­ma­rea Parlamentului în Marea Adunare Naţio­na­lă, ca să-i abureşti pe oameni să te voteze pe tine, iniţiator. Nu ca să vedem ce gândesc o­a­menii în legătură cu desfiinţarea unor alegeri im­portante. Sectoarele au dimensiunea unor oraşe. Legitimitatea politică a cheltuirii banului e dată de votul cetăţeanului. Prietenul doamnei Udrea vrea să-i facă pe plac blondei favorite şi să-i mai pună în palmă încă 4 miliarde de euro, în afara celor de la Ministerul Dezvoltării.

Niciunul din aceste proiecte prezentate de Traian Băsescu zilele trecute nu s-a regăsit în campania electorală. Atunci a promis că o să fie bine, s-a lăudat cu mărirea salariilor şi pensiilor. Acum afirmă că trebuie eliminate subvenţiile la energie electrică, termică şi gaze. Fapt care va duce la o tragedie a milioanelor de săraci ori cu salarii me­dii, cu întreţinere de 6 milioane la două camere. Nici despre desfiinţarea sectoa­relor şi consiliilor locale n-a pomenit preşedintele în campania din 2009. Despre reorganizarea administrativă a ţării prin desfiinţarea ju­deţelor, temerea mea cea mai serioasă este că Traian Băsescu şi politicienii PDL sunt nişte cutii goale în care se aud ecourile UDMR şi dorinţele acestei formaţiuni de regionalizare pe criterii et­nice. Şantajul maghiarilor pentru supravie­ţui­rea acestei guvernări le permite acest demers anti-naţional.

Multe alte subiecte a mai abordat preşedintele în discursul său de „factotum“. Încercând să con­cluzionez, aş spune că România e în acest regim ca o femeie bătută de soartă. Care în plină criză economică, cu instabilitate gravă şi temeri majore, în loc să-i fie asigurată liniştea, vine unul şi spune: mâine trebuie să te muţi din casă, poi­mâine eşti programată pentru o importantă ope­raţie la spital şi azi soţul tău a fost concediat. Cam aşa se poate defini mai plastic actuala „re­formă a statului“, marca Traian Băsescu.

El, personajul providenţial a mai vorbit şi despre „atmosfera groaznică, ostilă, împotriva ieşirii din criză“. S-a referit la jurnalişti ca la „corifeii descurajării“. Dacă noi batem câmpii sau nu în le­gă­tură cu „binele“ pe care-l trăim, dumneavoastră, cei care citiţi aceste comentarii, ştiţi cel mai bi­ne. Exprimaţi-vă, oriunde aţi face-o.

sursa: Ziarul Financiar

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.