Reactii maghiare la harta politica a lui Boc

Mediafax – CNS: Guvernul vrea o împărţire care întrece reforma lui Ceauşescu privind caracterul antimaghiar

Preşedintele CNS, Izsak Balazs, susţine că Guvernul se pregăteşte să adopte o împărţire administrativă „care întrece în privinţa caracterului său antimaghiar reforma administrativă din 1968 a lui Ceauşescu”, cerând locuitorilor din Secuime „să se pregătească chiar şi de nesupunere civică”.

Potrivit textului unui „Protest împotriva planului de reorganizare administrativă a României” remis, miercuri, de Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) şi semnat de preşedintele formaţiunii, Izsak Balazs, planul Guvernului privind reorganizarea administrativă a ţării „este antidemocratic, contrar angajamentelor internaţionale asumate de România, lezează voinţa şi interesele locuitorilor Ţinutului Secuiesc şi are drept scop modificarea forţată a proporţiilor etnice, în vederea eliminării din viaţa publică şi din deciziile de nivel local a populaţiei de naţionalitate maghiară din Ţinutul Secuiesc”.

CNS consideră că o astfel de metodă este caracteristică sistemelor totalitare, iar „caracterul ei antiminoritar insidios este o evidenţă” nu numai pentru specialişti, dar şi în faţa opiniei publice internaţionale, „deoarece există numeroase convenţii internaţionale, ratificate şi de România, care interzic modificarea delimitărilor unităţilor administrative în defavoarea minorităţilor”.

Potrivit CNS, organizaţia a adoptat încă din 2009 o declaraţie în care subliniază că Ţinutul Secuiesc este indivizibil şi nu poate fi înglobat într-o altă unitate teritorial-administrativă.

„Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel, decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale fireşti, formate în cursul istoriei. La reîmpărţirea administrativ-teritorială a României trebuie avut în vedere principiul european, conform căruia o regiune nu se marchează, ci se recunoaşte”, se arată în hotărârea respectivă, amintită de CNS, care adaugă că atunci „contramanifestaţia” organizată de alianţa UDMR-CNMT a impus aleşilor locali „derutaţi” să voteze „afirmaţia falsă” conform căreia „în România nu există o politică centrală conştientă de răsturnarea proporţiilor etnice”.

„A întârziat şi reacţia Guvernului patriei-mamă, iar aceste erori şi omisiuni laolaltă au încurajat generarea unei politici antimaghiare din partea Bucureştiului, creând situaţia în care Guvernul României se pregăteşte astăzi să adopte o împărţire administrativă, care întrece în privinţa caracterului său antimaghiar «reforma administrativă» din 1968 a lui Ceauşescu. Atragem atenţia că este în spiritul asimilării voluntare concepţia care identifică Ţinutul Secuiesc cu judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, considerând parte a Ţinutului Secuiesc şi teritoriile majoritar româneşti alipite judeţului Mureş de Ceauşescu”, afirmă conducerea CNS, care subliniază că, dimpotrivă, în conformitate cu hotărârea Adunării Naţionale Secuieşti din Ditrău, delimitarea Ţinutului Secuiesc este cea descrisă în Statutul de Autonomie adoptat de Consiliul Naţional Secuiesc şi înaintat Parlamentului României.

„Toţi cetăţenii, toate autorităţile administraţiei publice locale din Ţinutul Secuiesc trebuie să protesteze hotărât şi să se pregătească chiar şi de nesupunere civică, demonstraţii stradale, făcând Guvernul României să înţeleagă: aşa ceva nu se poate face cu Ţinutul Secuiesc!”, se mai arată în comunicatul CNS.

Preşedintele CNS, Iszak Balazs, a precizat, miercuri, corespondetului MEDIAFAX, că „nesupunerea civică” poate îmbrăca foarte multe forme.  „Poate fi vorba de neplata impozitului, demonstraţii stradale şi aşa mai departe”, a arătat el. Potrivit reprezentanţior CNS, protestul a fost trimis Preşedinţiei, primului-ministru, miniştrilor de Interne şi Externe, iar spre informare şi ambasadelor statelor membre ale Uniunii Europene, Rusiei şi SUA la Bucureşti.

Agerpres – Mureş: Consiliul Naţional Secuiesc ameninţă cu proteste şi nesupunere civică în cazul adoptării variantei de regionalizare propuse de PDL

Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) a ameninţat, miercuri, printr-un comunicat de presă, cu organizarea de proteste şi cu acte de nesupunere civică în cazul adoptării variantei de regionalizare a României în forma propusă de Partidul Democrat Liberal.

‘Toţi cetăţenii, toate autorităţile administraţiei publice locale din Ţinutul Secuiesc trebuie să protesteze hotărât şi să se pregătească chiar şi la nesupunere civică, demonstraţii stradale, făcând guvernul României să înţeleagă: aşa ceva nu se poate face cu Ţinutul Secuiesc!’, se arată în protestul remis presei, autorităţilor statului român şi ambasadelor SUA, Rusiei şi statelor membre ale Uniunii Europene.

Liderul Consiliului Naţional Secuiesc, Izsak Balazs, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, că expresia de ‘nesupunere civică’ poate avea mai multe forme şi că printre acestea se regăseşte neplata impozitelor, blocarea unor porţiuni de drumuri şi ‘multe alte forme de protest paşnice’.

Izsak a recunoscut că, deşi ideea unui astfel de protest este asemănătoare cu cea susţinută de conducerea UDMR, CNS ‘nu este concurenţa nimănui, nici a UDMR, nici a PCM’.

În protestul remis presei de CNS se mai arată că planul Guvernului României privind reorganizarea administrativă a ţării este ‘antidemocratic, contrar angajamentelor internaţionale asumate de România, lezează voinţa şi interesele locuitorilor Ţinutului Secuiesc şi are drept scop modificarea forţată a proporţiilor etnice, în vederea eliminării din viaţa publică şi din deciziile de nivel local a populaţiei de naţionalitate maghiară din Ţinutul Secuiesc’.

 

‘Metoda este caracteristică sistemelor totalitare, iar caracterul ei anti-minoritar insidios este o evidenţă nu numai pentru specialişti, dar şi în faţa opiniei publice internaţionale, deoarece există numeroase convenţii internaţionale, ratificate şi de România, care interzic modificarea delimitărilor unităţilor administrative în defavoarea minorităţilor’, se mai arată în document.

Protestul mai relevă că CNS, ‘recunoscând pericolul care planează asupra secuimii sub pretextul reformei administrative’, a iniţiat în 2009 convocarea Adunării Aleşilor Locali, care a declarat printr-o hotărâre adoptată că ‘Ţinutul Secuiesc este indivizibil şi nu poate fi înglobat într-o altă unitate teritorial-administrativă’.

‘Viitorul acestei regiuni nu poate fi imaginat altfel, decât ca o unitate administrativ-teritorială de sine stătătoare, cu prerogative sporite, situată între limitele sale regionale fireşti, formate în cursul istoriei. La reîmpărţirea administrativ-teritorială a României trebuie avut în vedere principiul european, conform căruia o regiune nu se marchează, ci se recunoaşte’, precizează CNS.

În comunicat se mai subliniază că rezonanţa socială şi eficienţa înfiinţării Adunării Aleşilor Locali ar fi fost diminuată de contramanifestaţia organizată de alianţa UDMR-CNMT, ‘care a impus aleşilor locali derutaţi să voteze afirmaţia falsă conform căreia în România nu există o politică centrală conştientă de răsturnarea proporţiilor etnice’.

‘A întârziat şi reacţia guvernului patriei-mamă şi aceste erori şi omisiuni laolaltă au încurajat generarea unei politici antimaghiare din partea Bucureştiului, creând situaţia în care guvernul României se pregăteşte astăzi să adopte o împărţire administrativă, care întrece în privinţa caracterului său antimaghiar ‘reforma administrativă’ din 1968 a lui Ceauşescu. Concomitent atragem atenţia, că este în spiritul asimilării voluntare concepţia care identifică Ţinutul Secuiesc cu judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, considerând parte a Ţinutului Secuiesc şi teritoriile majoritar româneşti alipite judeţului Mureş de Ceauşescu. Contrar acestei concepţii, în conformitate cu hotărârea Adunării Naţionale Secuieşti din Ditrău, delimitarea Ţinutului Secuiesc este cea descrisă în Statutul de Autonomie adoptat de Consiliul Naţional Secuiesc şi înaintat Parlamentului României’, se mai arată în documentul citat.

 

sursa: Departamentul Coordonare PNL

Etichete:, , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.