Am abordat recent (poţi citi articolul aici) rezultatul alegerilor locale pentru preşedinţii de megajudeţe (în eventualitatea în care alegerile locale din 2012 se vor face pe cadrul oferit de regionalizarea propusă de către PD).
Rezultatul? 6 dintre preşedinţii regiunilor ar fi urmat să aparţină USL, pentru celelalte două funcţii câştigătorul urmând să fie cunoscut în urma unei alianţe electorale între USL, PD şi UDMR (într-unul dintre megajudeţe USL căştigă şi numai dacă UDMR participă pe liste proprii. În acest caz UDMR ar cîştiga în regiunea Centru, iar USL în regiunea Nord-Vest, ceea ce ar putea mulţumi atât USL cât şi UDMR).
Mai recent, Econtext a publicat un articol (citiţi aici) care analiza multiple variante ale aceloraşi alegeri, de data aceasta pentru consiile regionale. Rezultatul analizei, din nou defavorabil PD: în 21 dintre cele 32 de variante analizate, câştiga USL, indiferent cu ar suna prevederile electorale. Dar, daca legislatia electorala continua sa contina principiul proportionalitatii dintre numarul populatiei si cel al alesilor in CJ, din nou USL castiga TOT.
Sunt sigur că atât Preşedenţia cât şi PD au la dispoziţie suficienţi analişti pentru a face respectivele calcule, şi a realiza că impunerea acestei forme adminsitrative şi realizarea alegerilor locale din 2012 pe cadrul acesteia este un act de sinucidere politică pentru PD. Şi atunci, de ce această zbatere?
PD şi guvernul, un şarpe fără cap
Toate evenimentele din vara lui 2010 încoace au arătat dincolo de orice îndoială că şeful PD şi al guvernului nu se află în Modrogan sau Palatul Victoriei, ci la Palatul Cotroceni. Vom discuta mai târziu care sunt implicaţiile pentru PD ale acestei stări de fapt. Deocamdată să ne mulţumim să subliniem, cu privire la tema noastră, că proiectul regionalizării nu a venit nici din partea PD, nici din partea guvernului.
Nu a venit din partea guvernului, pentru că acesta nu avea pregătit nimic serios în această privinţă. Inclusiv înainte de şedinţa la guvern se vorbea despre o reorganizare în 16 regiuni, după care Zeus Tonant a venit şi a impus varianta cu 8 voievodate. De altfel să nu uităm că o componentă (adevărat mică, dar vioaie şi esenţială în asigurarea majorităţii guvernamentale – vorbim despre UDMR) avea propria variantă de regionalizare, şi anume în 16 regiuni. Să de asemeni să nu uităm că, cu nici o lună înainte, reprezentanţii ministerelor în grija cărora stă respectiva reformă administrativă, şi anume Udrea şi Igaş, afirmau nu numai că nu se are în vedere o reformare a sistemului administrativ dar şi că aceasta, dacă s-ar realiza înainte de 2013, ar avea efecte nefaste în privinţa absorbţiei fondurilor europene.
Nu a venit din partea partidului pentru că, dacă guvernul este condus de la Palatul Cotroceni tot aşa partidul este condus de la Palatul Victoria. Echipa strânsă în jurul lui Boc a fagocitat partidul (din când în când partidul, prin gura unora precum Vasile Blaga sau Cezar Preda, visează cum că există – şi atunci se întoarce în somn, de pe o parte pe alta) tot aşa cum Băsescu şi consilierii acestuia şi-au asumat conducerea în fapt a guvernării, luarea deciziilor cele mai importante ale acesteia.
Lipsa de voinţă nu însaemnă însă în mod automat şi lipsa de creier. Şi atunci, de ce mărşăluieşte voios PD, în frunte cu Emil Boc, înspre un dezastru previzibil? Sunt mai multe răspunsuri posibile:
- PD speră regionalizarea şi alegerile alegerile locale din 2013 nu vor fi un adevărat dezastru, ci (1A) limitarea unui dezastru şi mai mare sau, (1B) o şansă, chiar şi redusă, de câştig
- Pseudo-conducătorul PD (l-am numit pe Emil Boc) a fost convins de către adevăratul conducător al PD şi al guvernului (Traian Băsescu) să îşi asume regionalizarea plecând de la premisa că (2A) aceasta NU va fi aplicată până în 2012, deci alegerile se vor face pe actuala structură adminitrativă şi că (2B) regionalizarea va fi folosită doar ca temă mediatică, din care se pot culege oarece avantaje.
Să analizăm pe rând variantele.
(1A) Alegerile pe cadrul megajudeţelor, evitarea unui dezastru şi mai mare. Dacă alegerile locale din 2012 se vor desfăşura pe actuala structură adminsitrativ-teritorială, PD va pierde, dar nu va pierde tot, dacă ne referim la preşedinţii de CJ şi majoritatea în Consiliile Judeţene. Există şanse ca PD să păstreze şefia în judeţele Arad, Cluj şi Alba, posibil şi în Mureş, Bihor şi Timiş (dar în ultimele trei judeţe numai în condiţiile în care realizează o alianţă electorală cu UDMR), adică între 3 şi 6 poziţii din 42, adică aproape nimic. Si asta în condiţiile în care votul politic este asemănător celui din 2008; dacă însă luăam 10% din voturile PD şi le amplasăm în zona USL, nici măcar aceste rezultate nu pot fi sigure. Pe de altă parte, dacă votul se defăşoară pe cadrul megajudeţelor, PD nu căştigă nimic sau, dacă vă câştiga în regiunea Centru şi Nord-Vest, se va face numai cu preţul unei alianţe deschise cu UDMR, ceea ce ar prăbuşi voturile PD la următoarele alegeri (cele parlamentare) sau ar avea efecte perverse, înşişi electoratul prezumtiv PD migrând (parţial) înspre USL. Deci această variantă cade.
(1B) megajudeţele – un mic avantaj? Este adevărat că reorganizarea administrativă realizată acum ar oferi unele avantaje concrete pe care PD le-ar putea specula în favoarea sa:
- Numirea unor preşedinţi de megajudeţe de către primul ministrr, preşedinţi care să exercite presiuni puternice asupra actualilor aleşi ai PSD/PNL pentru ca aceştia să candideze în numele PD
- Organizarea concretă a alegerilor (numirea preşedinţilor birourilor electorale)
- Tutelarea tuturor formelor de abuz electoral prin care să fie maximizate rezultatele PD
Este însă greu de crezut (fie şi de către visătorii PD) că elementele menţionate mai sus vor putea suplini nemulţumirea populară pentru înlocuirea (să o spunem!) abuzivă a judeţelor cu aceste megajudeţe, sau că vor întoarce balanţa dinspre USL înspre PD… efectele lor nu pot fi mai mari de 10%, ceea ce duce cam înspre rezultatele din 2008. Ori, dacă PD va obţine cam aceleaşi rezultate precum cele din 2008, sunt valabile analizele citate, si cele menţionate la punctul (1A) – PD va pierde pe toată linia. Deci, nici această variantă nu este posibilă decît dacă liderii oranj şi-ar fi pierdut brusc raţiunea.
(2A) regionalizarea nu va fi realizată până în 2012. Evident că există obstacole de tot felul în calea adoptării programului prezidenţial de regionalizare, obstacole venite din partea opoziţiei (care ar putea mobiliza şi societatea civilă), obstacole legale/consituţionale, dar şi obstacole venite din partea membrilor coaliţiei înseşi (UDMR). Se prea poate ca, în acest moment, PD şi Emil Boc să joace doar într-o piesă de marionete fără miză reală, deoarece nu doreşte (are şi motive, vezi mai sus) din motive electorale regionalizarea, dar afirmă că o vrea… La nevoie boborul va fi convins prin intermediul media oranj că PD a vrut modernizarea României, dar inamicii săi şi ai boborului l-au împiedecat. Şi eventual să adauge 1-2 puncte procentuale în sondajele ed opinie.
(2B) regionalizarea – temă de discuţie… şi atât. Subsumat lui (2A) este scenariul că preşedenţia a introdus tema regionalizării doar ca temă de discuţie… având mai multe avantaje prin această impunere a subiectului/temei de discuţie în media (şi nu numai). Printre aceste avantaje se pot număra, din punctul de vedere al think-tankului de la Cotroceni (ordinea nu este neapărat aceea a importanţei lor):
- Acoperirea prin această temă a altor teme, care dezavantajează net PD (recensământul pentru Bucureşti), guvernarea oranj (continuarea degradării nivelului de trai; recentele scandaluri despre corupţia la vârf din MAI care au antrenat şi numele lui Igas sau Boangiu) sau chiar Preşedenţia (eşecul Schengen; implicarea numelui Mircea Băsescu în cazul „corupţia în vămi”)
- Furarea startului, deoarece se ştia foarte bine că USL oricum ar fi lansat tema, prin prezentarea programului propriu de dezvoltare în teritoriu. Şi dacă tema tot va exista, de ce să nu pară că este iniţiativa PD-ului?
De observat că dacă s-a dorit acoperirea altor teme, strategia a reuşit în cea mai mare parte. De cel puţin o săptămână, întreaga media şi cea mai mare parte aclasei politice nu vorbeşte decât despre regionalizare. Rămâne de văzut dacă pagubele (cele reale, nu cele colaterale) nu vor fi mai mari decât relativul avantaj al impunerii unei teme.
Concluzie
Asumarea iniţiativei prezidenţiale de către PD şi Emil Boc a fost o mare greşeală. Că această greşeala nu putea fi evitată (atât Boc cât şi PD nu gândescu cu propriul lor cap, ci Cotrocenii gândesc şi pentru PD şi guvern).
Într-un anume sens, Boc şi PD sunt „nevinovaţi”, deoarece ei sunt captivii unei paradigme din care, chiar dacă ar dori să iasă, nu ar putea decât cu riscul dispariţiei.
De ce însă a greşit (daca a greşit…) Traian Băsescu? Răspunsul în articolul următor.
Radu Zlati 
Comentarii recente