Uniunea Social Liberala propune un calendar de 6 acţiuni, de rezolvare a crizei politice actuale (instabilitate guvernamentala), prin care putem orienta eforturile clasei politice spre priorităţile autentice ale României in contextul acestei crize relansând temeinic, serios si responsabil dialogul politic in Romania.
- 1. înfiinţarea, pana la 15 iulie, a unui Comitet economic anti-criza, cu un dialog tripartit Putere-Opozitie-BNR, care sa convină asupra principalelor soluţii anti-criza absolut necesare in lunile următoare.
- Schimbarea guvernului cu unul format din tehnocraţi, susţinut de către toate formaţiunile politice, care sa isi asume doua sarcini: (1) punerea in aplicare a masurilor anti-criza convenite de Comitetul economic anti-criza si (2) organizarea in aceasta toamna a alegerilor parlamentare anticipate. Termen pentru formarea acestui nou guvern – 1 august 2011
- Adoptarea rapida a legii electorale prin care reducem numărul de parlamentari, termen -15 septembrie.( Proiectul USL a fost depus la Senat)
- Organizarea de alegeri parlamentare anticipate, in baza noii legi, termen – 30 noiembrie 2011.
- Demararea, imediat dupa alegeri, cu un Parlament legitim si cu o putere validata de votul oamenilor, a discuţiilor privind revizuirea Constituţiei ( implicit si a modificărilor privind reorganizarea administrativ-teritoriala). Termen -15 aprilie 2012.
- Organizarea de alegeri locale împreuna cu Referendumul de aprobare a revizuirii Constituţiei, termen -15 iunie 2012.
Acest calendar oferă un cadru responsabil de dialog si o maniera prin care punem priorităţile reale ale cetăţenilor in prim plan si planificam rezolvarea lor, cu acord politic larg, in cel mai scurt timp.
Uniunea Social Liberala 21 iunie 2011








Comentarii recente