Sebastian Lăzăroiu: ”Dar nu există limită în Constituţie, care să nu poată fi depăşită prin voinţa poporului, pentru că voinţa poporului a fost şi în 2003, când s-a spus stat unitar, republică… Nu există limite, dacă poporul cere spargerea lor. Adică, dacă poporul vrea ca parlamentarii să aibă imunitate doar pentru declaraţii politice, şi cred că vor în proporţie de 90%, nimic nu ne împiedică să modificăm. Dacă oamenii vor să se confişte averile celor care le-au dobândit prin infracţiuni, nimic nu ne împiedică să spargem această limită, pentru că nu este vorba despre restrângerea unui drept”.
Afirmațiile fostului consilier prezidențial, actualmente ministru al Muncii, sunt pe deplin adevărate și pe deplin false, în același timp. Într-adevăr, voința poporului poate schimba o Constituție chiar și în acele puncte în care Constituția prevede expres că nu poate fi schimbată. Un sistem de drept se bazează pe realitățile dintr-o societate la un anumit moment istoric dat. Constituția reprezintă baza, scheletul, unui sistem de drept. Acceptând că normele, morala și mentalitățile unei societăți se schimbă în timp, trebuie să accepți că și sistemele de drept (implicit și constituțiile pe care se bazează) necesită ajustări periodice.
Cu toate acestea, există anumite limite de care revizurile constituționale trebuie să țină cont. Pentru ca o voința poporului să aibă relevanță, exprimarea ei trebuie făcută în cunoștință de cauză. Atunci când răspund cu ”da” sau ”nu” unei întrebări la un referendum pe o temă constituțională, acel ”da” sau ”nu” exprimat trebuie să fie argumentat, dincolo de contextul cotidian. Modul în care a trecut unicameralul la referendumul din 2009 e cel mai recent și ilustrativ exemplu că voința poporului poate fi controlată și manipulată extrem de ușor. Pe fondul unui mesaj populist legat de reducerea numărului parlamentarilor, a primit votul poporului și reducerea numărului camerelor Parlamentului, de la două la una.
Un mesaj de genul celui legat de confiscarea averilor dobândite prin infracțiuni poate primi, la rândul lui, votul poporului. Pentru că majoritatea vor avea în gând marile averi dobândite după 89 într-un mod mai mult decât discutabil (din punct de vedere moral și legal). Ce nu vor înțelege însă cei care vor vota o asemenea modificare va fi, însă, de ce averile vor rămâne, în continuare, în posesia acestora. Pentru că, și în condițiile în care se înlătura prezumția caracterului licit, acest lucru nu implică, automat, o prezumție că acele averi sunt dobândite ilicit. Sarcina dovedirii caracterului ilicit va rămâne tot pe umerii justiției, care nu va putea fi înlocuită de ”tribunale ale poporului”.
Un exemplu foarte simplu în acest sens: justiția dovedește că un anume personaj (om de afaceri, politician) a dobândit un milion de euro în urma comiterii unei infracțiuni (de la furt până la câștigarea unor licitații cu ajutorul mitei ori traficului de influență). Ulterior însă, acel personaj își dezvoltă afaceri cât se poate de legale, își plătește taxele și impozitele la timp etc.. Ce se întâmplă cu averea dobândită ulterior? Se confiscă sau nu? Un răspuns afirmativ ar avea consecințe dintre cele mai ciudate. Pentru că orice afacere implică diferite parteneriate, clienți, contracte, angajați etc. Pornind de la prezumția că fondurile inițiale au provenit dintr-o sursă ilicită, implicit că toate veniturile (averile) rezultate sunt ilicite, s-ar ajunge la concluzia că toate sunt ilegale. Implicit că toate aceste venituri ar trebui confiscate. De la salariile angajaților într-o firmă a cărui patron a comis ilegalități în desfășurarea activității sale și până la veniturile partenerilor contractanți la acea afacere (persoane fizice sau juridice). O asemenea soluție (care ar decurge de la prezumarea caracterului ilicit al tuturor veniturilor care au avut ca punct de pornire o ilegalitate) e evident absurdă. Neputând, așadar, prezuma caracterul ilicit al dobândirii averilor (chiar dacă se înlătură din Constituție prezumția caracterului licit), o modificare constituțională de genul celei comentate de domnul Lăzăroiu nu va schimba, practic, nimic.
Ce nu spune domnul Lăzăroiu (și nici cei care au inventat această nouă diversiune legată de confiscarea averilor ilicite) e faptul că actualul Cod Penal prevede sancțiunea specială a confiscării bunurilor dobândite ilicit (vezi aici, în format. pdf, Codul Penal, articolul 112). Că modificarea la care, de fapt, se referă susținătorii ei propagandiști e instituția ”confiscării extinse”, așa cum e ea prevăzută în Decizia-cadru 2005/212/JAI a Consiliului Uniunii Europene, din 24 februarie 2005, care e obligatoriu de implementat și în România.
De altfel, în proiectul de Cod Penal din 2009, ”confiscarea extinsă” era prevăzută la articolul 113, care nu a mai fost însă adoptat de Parlament. Așadar, tot acest ”tam-tam” legat de modificarea Constituției în privința confiscării averilor dobândite ilicit e pur și simplu diversiune propagandistică: actuala Constituție permite adoptarea măsurii ”confiscării extinse”, ba, ținând cont de faptul că e prevăzută într-o decizie cadru a Uniunii Europene, e necesar ca aceasta să fie inclusă în Codul Penal. Pentru acest lucru e suficient însă votul Parlamentului, nu e nevoie de un referendum național.
sursa: VoxPublica
Radu Zlati 
Comentarii recente