Liderii USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, au reacţionat, marţi seara, faţă de afirmaţiile preşedintelui Traian Băsescu care i-a acuzat pe aceştia de superficialitate şi de lipsă de maturitate faţă de propunerile acestuia.
‘Atitudinea de azi a domnului Băsescu, a fost atitudinea unui om prizonier în propriile obsesii şi incapabil să accepte ca România se schimba, că liderii opoziţiei se schimbă şi că nu poate sa-i cheme pe la nu ştiu ce întâlniri de noapte să le facă diverse propuneri şi că România se va schimba oricât de mult se va opune Traian Băsescu’, a declarat preşedintele PSD, Victor Ponta, la Realitatea tv.
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a spus, la rândul său, că nu intenţionează să-i întoarcă şefului statului astfel de aprecieri.
‘Faptul că preşedintele a ieşit şi a repetat o serie de, să nu le zic chiar insulte, dar aprecieri, descrieri ale domniei sale la adresa noastră, acesta a fost răspunsul pe care a putut să-l dea preşedintele. Eu nu am de gând nici acum nici mâine, nici poimâine să îi întorc vreo astfel de apreciere preşedintelui, nici măcar despre Guvernul Boc n-am discutat astăzi aşa cum se cuvine, în termeni satirici, pur şi simplu l-am întrebat foarte serios pe domnul preşedinte – dacă nu simte măcar uneori că acest Guvern este o ameninţare la adresa naţională. Mi-a spus că nu’, a afirmat Antonescu.
sursa: Departamentul de Comunicare PNL








Comentarii recente