Liderul judeţean al PSD Suceava, deputatul Ioan Cătălin Nechifor, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că în următoarele două săptămâni se va definitiva, la Suceava, Biroul de Coordonare Politic al USL, care va stabili cea mai bună variantă pentru Consiliul Judeţean şi Primăria Suceava, dar şi pentru cât mai mulţi candidaţi pe liste comune, în perspectiva câştigării alegerilor din 2012.
Nechifor a precizat că biroul va fi format din câte cinci membri PSD şi ACD, mandatat de birourile politice ale celor trei partide, PSD, PNL, PC, pentru a lua decizii, a se consulta şi a implementa strategia politică a USL, care, în perioada următoare, va definita algoritmul în baza căruia vor candida la alegerile din 2012.
”Se vor pregăti documentele politice pentru ca această luptă politică să fie înţeleasă cât mai bine de cetăţeanul din Suceava”, a spus Nechifor, subliniind că la Suceava nu există disensiuni în alianţă în ceea ce priveşte demersul de stabilire a viitorilor candidaţi pentru alegerile locale, totul derulându-se în cadrul unei dezbateri civilizate.
Totodată, Nechifor a spus că în majoritatea localităţilor din judeţ se va încerca să se decidă asupra unui candidat comun şi să se evite competiţii în cadrul alianţei.
”Primarii care sunt în funcţie au într-adevăr un avantaj important, şi mă refer la primarii PSD şi PNL, care susţinuţi fiind pe listă comună de USL în mod evident vor câştiga în faţa oricărui candidat, dar cu condiţia ca acel primar în funcţie să fie dorit de cetăţeni. În niciun caz nu vom avea candidaţi de primar care nu au suportul cetăţenilor. (…) Sunt convins că vom găsi puncte de înţelegere între PSD şi PNL, acolo unde este cazul, aşa încât să găsim altă variantă susţinută de electorat şi care într-adevăr să câştige, pentru că sunt convins că bătălia va fi una foarte dură în 2012 şi pentru asta va trebui să mergem la câştig fără riscuri. (…) Asta înseamnă ca în cât mai multe localităţi să avem liste comune pentru primari şi consilieri locali”, a afirmat Nechifor.








Comentarii recente