NewsIn – Năstase: Comisia de la Veneţia a prezentat un raport pe votul în străinătate, puterea nu suflă o vorbă

Liderul PSD Adrian Năstase scrie pe blog despre un raport al Comisiei de la Veneţia privind votul în străinătate despre care puterea „nu suflă o vorbă” şi care menţionează că principiile electorale europene nu ar impune introducerea unui asemenea drept în sistemul drepturilor fundamentale.

 

„Miza (introducerea votului prin corespondenţă – n.r.) – vă reamintiţi, este de un milion de voturi din străinătate pentru PDL şi a fost anunţată de ministrul afacerilor externe, Teodor Baconschi. Zilele acestea, aţi observat, acest subiect a căpătat mai multă atenţie, în perspectiva unei reuniuni a liderilor PDL, unde ministrul de externe trebuie să prezinte stadiul adoptării legii. Între timp, a apărut un raport al Comisiei de la Veneţia, privitor la votul în străinătate, despre care cei de la putere nu suflă o vorbă”, scrie Năstase pe blog, ataşând o adresă către raportul invocat, „Report on out-of-conutry voting”, adoptat de Consiliul pentru Alegeri Democratice, la Veneţia, la 16 iunie 2011 şi de Comisia de la Veneţia, la 17-18 iunie 2011.

 

Liderul PSD precizează că din raport se poate afla practica în materie la nivelul ţărilor membre ale Consiliului Europei, cine poate vota în străinătate, procedurile de înregistrare, argumentele în favoarea sau împotriva votului în străinătate, metodele de vot, posibilele restricţii. „Sunt analizate tipurile de alegeri (locale, parlamentare, prezidenţiale) dar şi modalităţile de vot în străinătate – la misiunile diplomatice, electronic sau prin corespondenţă”, scrie Năstase.

 

„România este dată ca exemplu de ţară unde nu există, în prezent, cerinţa înregistrării înainte de vot. Există şi un tabel interesant cu ţările membre şi cum funcţionează votul în străinătate pentru toate tipurile de alegeri. Din cele 57 de ţări examinate, numai 9 prevăd votul exclusiv prin corespondenţă – Austria, Germania, Irlanda, Italia, Liechtenstein, Luxembourg, Mexic, Slovacia şi Spania. În concluzie, deşi consideră că trebuie o abordare pozitivă în legătură cu votul în străinătate, Comisia de la Veneţia pentru Democraţie prin Drept nu consideră că, la acest moment, principiile ansamblului electoral european ar necesita introducerea unui asemenea drept, ca element  în sistemul drepturilor fundamentale. Intesantă analiză. Oare de ce domnul ministru de externe nu a invocat-o până acum, în favoarea proiectului de lege?”, conchide Adrian Năstase.

Etichete:, ,

Un comentariu pe “NewsIn – Năstase: Comisia de la Veneţia a prezentat un raport pe votul în străinătate, puterea nu suflă o vorbă”

  1. Avatarul lui Necunoscut
    Rizea-manea Marius 13 iulie 2011 la 7:45 PM #

    Poate sa fie un cretin dar nu cred ca este si sinucigas…:)))

    Apreciază