Alteţa Sa Regală Principesa Margareta declara în ianuarie 1990, pentru ziarul elveţian Le Matin, re fe rindu-se la decizia ei, care se consumase în august 1989, de a părăsi postul pe care îl ocupa la Organizaţia Na ţiunilor Unite: „Am avut un sentiment puternic în acel moment că nu aş putea trăi fără să fac ceva pentru ţara mea”. O premoniţie? „Nu ştiu, însă ştiu că am perceput un su flu nou, al libertăţii. Am simţit că trebuie să fac ceva”.
În decembrie 1989, după ce a vă zut imaginile televizate ale Re vo lu ţiei, se implică în activitatea a două asociaţii pe care le înfiinţează la Versoix, în Elveţia, pentru a trimi te ajutoare şi a susţine Crucea Roşie Română, pe de o parte, şi pe de altă parte pentru a se implica în salvarea pa trimoniului cultural şi artistic ro mâ nesc. Împreună cu surorile sale, ex pediază în ţară medicamente, alimente, haine. Iar pe 18 ianuarie păşeşte pentru prima dată pe teritoriul României, mărturisind despre acel moment: „Mă simţeam ca şi când aş fi fost o parte din tatăl meu ca re se întorcea din exil. Era o respon sabilitate enormă şi în acelaşi timp o bucurie imensă”.
Este primul contact al A.S.R. Principesa Margareta cu o ţară pe care nu o cunoştea decât din istorisirile tatălui său, Re gele Mihai I, ale bunicii sale, Regina-Ma mă Elena, din cărţile de memorii ale bunicii, Regina Maria, dar pentru care avea o dragoste şi o con si de ra ţie enorme. „Am recunoscut Ro mâ nia despre care tatăl meu mi-a vor bit enorm: o ţară caldă, vibrantă şi frumoasă, recunoscută pentru ar hitectura, literatura şi muzica sa, cu peisaje ce îţi taie respiraţia şi cu oa meni buni şi primitori”. Dar a văzut aceeaşi ţară cu „copii abandonaţi în spitale, cu sate devastate, sărăcie şi SIDA”, o ţară care purta rănile dic ta turii comuniste la fel cum, odinioa ră, soldaţii din spitalele militare purtau rănile de şrapnele.
Atunci trebuie să fi apărut ideea de a fi, asemeni Reginei Maria care îngrijea răniţii în spitalele de campanie, o „soră de caritate”, în sensul modern, actual al cuvântului. Atunci trebuie să fi apărut ideea de a înfiinţa o fundaţie care să se preocupe mai întâi de situaţia copiilor bolnavi şi abandonaţi, mai apoi de a celor din medii defavorizate social şi, în timp, de a celor care promiteau să devină geniile bune ale acestei ţări, ambasorii ei în lume, cu vioara sau pe nelul în mână. Aşa s-a înfiinţat, în ur mă cu două decenii, Fundaţia Principesa Margareta, care, la ceas aniversar, numără din plin reuşitele dar, mai cu seamă, numără proiec tele. Pentru că şansa oricărui proiect ambiţios, construit pentru oameni – aveam să învăţ de la Alteţa Sa Regală – stă în capacitatea de a privi spre orizont, de a da speranţe pentru viitor.
sursa: Jurnalul
Radu Zlati 
Comentarii recente