Preşedintele PC Daniel Constantin a declarat, sâmbătă, că liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu „vorbeşte numai prostii” atunci când declară că nu este obligatoriu ca primii în sondajele USL să fie desemnaţi şi candidaţi la primării şi CJ şi că ar fi bine „să tacă, dacă mai doreşte binele USL”.
„Fenechiu vorbeşte numai prostii. Ar fi bine să tacă dacă mai doreşte binele USL. Sondajele efectuate la Iaşi arată că oamenii nu mai doresc stilul învechit de a face politică pe care l-a practicat în ultimul timp. Propaganda, pe care i-a făcut-o în ultimele două luni lui Nichita, i-a decredibilizat pe amândoi în ochii electoratului! Ciuhodaru este pe primul loc în toate sondajele atât la primărie, cât şi consiliul judeţean! Nu numai că este pe primul loc, ci spulberă orice contra-candidat!”, se spune într-o declaraţie a preşedintelui PC, remisă, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.
Constantin l-a trimis pe Fenechiu să „recitească mai cu atenţie” protocolul USL şi a spus că a atras atenţia „că anumiţi lideri judeţeni ar trebui să se oprească din declaraţii care vizează interesul personal, în detrimentul obiectivului USL”.
„Deşi este mai nou în politică decât domnul Fenechiu, Tudor Ciuhodaru a înţeles avantajele şi dezavantajele de a fi membru al unui partid politic. Ca atare, nu se pune problema unei candidaturi independente, aşa cum sugera Relu Fenechiu”, a mai declarat liderul PC.
Liderul PNL Iaşi, Relu Fenechiu, a declarat că nu eeste obligatoriu ca oamenii clasaţi primii în sondajele USL pentru primării şi consiliile judeţene să fie desemnaţi în mod oficial şi candidaţi pentru posturile respective, întrucât trebuie respectate proporţiile între PSD şi PNL, stabilite la nivel naţional.
În privinţa sondajelor de opinie realizate de USL în judeţul Iaşi, Fenechiu a spus că actualul edil, Gheorghe Nichita (PSD), este pe primul loc la Primăria Iaşi, în timp ce el şi deputatul PNL Cristian Adomniţei sunt în frunte în sondajele pentru preşedinţia Consiliului Judeţean.
„Eu nu vreau să candidez, dar, dacă va trebui să o fac, voi candida. Nu exclud nicio posibilitate, nici varianta ca Tudor Ciuhodaru (candidatul PC Iaşi la primărie – n.a.) să meargă ca independent”, a spus Fenechiu.








Comentarii recente