Liberalul Claudiu Doltu, ministrul Economiei şi Finanţelor în cabinetul alternativ al PNL, şi Ovidiu Silaghi – membru în Biroul Politic Central al PNL au susţinut luni, în timpul întâlnirii cu membrii misiunii comune a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale, că liberalii sprijină elaborarea unui proiect de politici publice, pe o perioadă de 4-6 ani, care ‘să genereze noi locuri de muncă, creşterea sustenabilă a veniturilor şi a standardului de viaţă’, se precizează într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, cei doi reprezentanţi ai PNL care au participat la întâlnirea cu delegaţia FMI au afirmat că liberalii sunt interesaţi şi de alocarea şi utilizarea transparentă şi eficientă a banilor publici.
‘În opinia PNL, priorităţile în utilizarea resurselor publice ar trebui stabilite pe baza unui consens politic’, se precizează în comunicatul de presă.
Un alt punct de interes subliniat în discuţiile cu FMI îl reprezintă consolidarea stabilităţii macroeconomice, încurajarea sectorului privat şi eliminarea piedicilor din calea dezvoltării acestui sector.
Pe de altă parte, Claudiu Doltu şi Ovidiu Silaghi au subliniat faptul că PNL este interesat de o mai eficientă absorbţie a fondurilor europene, precum şi de ‘atingerea unei creşteri economice consistente şi, mai ales, sustenabile’.
Liberalii au propus, în discuţiile cu reprezentanţii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, ca la construcţia bugetului pe 2012 să fie incluse plata drepturilor salariale câştigate în instanţă pentru judecători, profesori şi celelalte categorii defavorizate de actuala guvernare, astfel încât să se evite o creştere masivă a cheltuielilor bugetare în 2013.
‘Alte priorităţi formulate de liberali sunt: flexibilizarea administraţiei, creşterea încrederii sectorului privat şi a populaţiei în administraţie, asigurarea predictibilităţii şi stabilităţii în procesul de administrare a ţării’, mai arată sursa citată.








Comentarii recente