Mediafax – Teodor Meleşcanu, favorit în sondajele USL pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Prahova

Senatorul PNLTeodor Meleşcanu, ales în anul 2008 într-un colegiu uninominal din Prahova, este favorit în sondajele USL pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, Meleşcanu situându-se cu 12 procente înaintea candidatului susţinut de PSD, Mircea Cosma, actual şef al CJ Prahova.

„Sondajele realizate la nivelul judeţului Prahova arată că senatorul liberal Teodor Meleşcanu se situează cu 12 procente înaintea candidatului Mircea Cosma în cursa pentru şefia Consiliului Judeţean Prahova”, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX preşedintele PNL Prahova, Adrian Semcu.

Acesta a arătat că pentru funcţia de primar al municipiului Ploieşti pe primul loc în sondaje se situează candidatul susţinut de PSD, senatorul Iulian Bădescu, ales în 2008 într-un colegiu uninominal din Prahova din partea PDL.

Bădescu are cu aproximativ câteva procente mai multe intenţii de vot decât a primit candidatul susţinut de PNL pentru Primăria Ploieşti, Adrian Semcu. Întrebat care este diferenţa în procente între el şi candidatul de pe primul loc, susţinut de PSD, preşedintele PNL Prahova, Adrian Semcu, a spus că această diferenţă „se încadrează în marja de eroare”.

Etichete:, , , , , , , , , ,

Comentariile nu sunt permise.